Rareș Beșliu: „La NORD de cuvinte” și expedițiile din Svalbard și Groenlanda m-au făcut să văd fragilitatea noastră și a întregii lumi

Reading Time: 5 minute

La jumătatea lunii decembrie, Rareș Beșliu, fotograful român care documentează artistic natura și viața sălbatică de dincolo de cercul polar arctic, a lansat un nou album fotografic, intitulat „Emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife s-a lăsat inspirat de viața sălbatică.

Pe harta locurilor nordice îndepărtate, fotografiate de Rareș Beșliu pentru proiectul „La NORD de cuvinte”, a fost inclusă și Islanda, „țara de gheață și de foc”. Documentarea acesteia s-a realizat prin intermediul rezidenței culturale din cadrul Programului RO-CULTURA, prin Granturile SEE 2014-2021, Fondul pentru relații bilaterale.

Islanda este o țară de referință pentru schimbările climatice, fiind locul unde s-a topit Okjokull, ghețarul care a fost declarat dispărut în 2014. În 1890, acesta acoperea 16 kilometri pătrați, dar în 2012 nu mai avea decât 700 de metri pătrați. În locul lui, în 2019 a fost construit un monument prin intermediul căruia se trage un semnal de alarmă cu privire la efectele schimbărilor climatice și rapiditatea lor. În același timp, oamenii de știință spun că toți ghețarii din Islanda riscă să aibă aceeași soartă și pot să se topească până în anul 2200. În prezent, în Islanda dispar aproximativ 10 miliarde de tone de gheață pe an, conform studiilor.

Rareș Beșliu ne-a vorbit despre albumul „Emoții”, despre expoziția „La NORD de cuvinte” care a avut vernisajul la jumătatea lunii octombrie, și despre Islanda, o țară care l-a captivat atât de tare încât o vizitează și fotografiază an de an

Ce reprezintă pentru tine Islanda?

E țara care m-a captivat atât de tare, încât mi-am promis să o vizitez în fiecare an. Sunt atras de contrastele ei și parcă niciodată nu-mi ajunge timpul petrecut acolo. E Luna pe Pământ.

Nu m-am gândit până acum la asta, dar cred că ea mi-a sădit dorința de a merge mai sus și de a-mi dori să descopăr Polul Nord. E primul loc unde am văzut un ghețar și tot primul în care am stat la căldura unui vulcan. În Islanda am trăit pentru prima dată sub cerul unui midnight sun și am fotografiat cu orele apusurile ei nesfârșite.

Pe-o insulă a ei, am descoperit întâia oară pufinii.

Cum o vezi acum, după mai multe vizite?

De fiecare dată, o văd cu alți ochi. În primul an, ca orice turist curios, am explorat atracțiile principale. Nu mi-a scăpat nicio cascadă din sud, am mers pe faimoasele plaje negre, am fotografiat apusul la promontoriul Dyrhólaey, am rămas mut în fața lagunei glaciale Jökulsárlón și am obosit plimbându-mă prin cărările încâlcite, la baza munților de riolită din Landmannalaugar.

În al doilea an, știam deja ce vreau să fotografiez mai mult, cum se schimbă vremea și lumina, dar și ce condiție fizică am și cât pot duce. Planificarea a fost una mult mai bună, iar cadrele trase nu s-au comparat cu cele din primul an, când eram atât de fascinat de tot ce mă înconjoară, încât nu puteam vedea limpede toate perspectivele.

Acum, în cel de-al treilea an, am descoperit-o la finalul toamnei, nu vara, ca până acum. Am trăit cel mai intens vânt vreodată, care la cea mai mică neatenție îmi putea zbura mașina de pe șosea. Am trăit în fiecare zi cu emoțiile unei posibile erupții, pe când în celelalte dăți am ajuns acolo după ce vulcanul deja erupsese. De data asta, au fost doar alerte și sute de cutremure pe zi, situația rămânând la fel până acum câteva ore, când a erupt, în sfârșit vulcanul!

Dar cea mai diferită perspectivă am avut-o în fața ghețarilor, care acum înseamnă cu totul altceva pentru mine.

Cum se văd schimbările climatice în Islanda?

Proiectul „La NORD de cuvinte” și expedițiile din Svalbard și Groenlanda m-au făcut să văd fragilitatea noastră și a întregii lumi, să-mi pun mai multe semne de întrebare, să vorbesc cu localnicii despre viața lor de mai demult și cea din zilele noastre, să văd natura prin prisma efectelor schimbărilor climatice. Chiar spre sfârșitul rezidenței, am vizitat o peșteră de gheață, formată în interiorului ghețarului. Mașina ne-a lăsat undeva departe, iar de acolo am mai mers încă 40 de minute pe jos. Nu am înțeles inițial de ce drumul nu a fost construit până la intrarea în peșteră, pentru ca mai apoi să pricep că până acolo ajunsese ghețarul la vremea respectivă. Apoi s-a topit în fiecare zi, îndepărtându-se astfel de noi și de drumul care odată fusese aproape de el.

Care e fotografia ta preferată din Islanda?

„Elefantul de lavă” se numește și am făcut-o anul trecut, în vară, la erupția vulcanului Meradalir. Au fost câteva secunde norocoase, în care am ridicat drona în aer. Nu aveam nicio așteptare, pentru că era greu să obțin un cadru special din aer, mai ales că în jurul meu erau numai fotografi renumiți. Atunci m-am uitat pe ecran și l-am văzut. Cursul lavei luase forma unui elefant, cu trompa de foc, ce curgea ca un râu de munte. După câteva minute, cadrul deja se schimbase într-o altă formă, mult mai abstractă, iar elefantul abia mai putea fi observat. E una dintre fotografiile mele preferate din întreaga lume și-mi place să cred că simbolizează faptul că animalele sunt cu mine oriunde m-aș duce. Chiar și când în jur am de fotografiat numai peisaje, ele mi se arată sub o formă sau alta.

Ce îți dorești să fotografiezi data viitoare când mergi acolo?

Nu mi-au ajuns cele două experiențe cu vulcanii de până acum și tare mi-aș dori să mai am ocazia să prind un al treilea. Sunt destul de obosit după toate expedițiile de anul acesta ca să mă duc special acolo, acum. Deși, nu am planuri pentru decembrie, așa că mă aștept la orice de la impulsivitatea și nerăbdarea mea…

Și dacă nu se va întâmpla, mă mulțumesc cu caii, renii și oile de pe marginile drumurilor. Nu le-am dat prea multă atenție până anul ăsta, când am descoperit cât pot fi de fotogenice. M-au învățat că imaginile bune sunt la tot pasul, trebuie doar să am ochii deschiși și să las preconcepțiile deoparte.

Ai inclus imagini de acolo și în noul tău album fotografic, emoții?

Da, multe emoții au fost surprinse în Islanda!

„Mai mult decât conturul ei, m-a surprins curajul cu care m-a confruntat. A stat la poză, iar apoi s-a întors spre lumină. Știa că sunt acolo și a ales să rămână cu spatele la mine. Fără să se teamă” – e povestea primei păsări care m-a făcut să simt curajul ei. Se numește Dowitcher și am fotografiat-o acum doi ani în Islanda.

Îmi pare rău că nu am putut adăuga și elefantul de lavă, însă a fost făcută cu drona, iar albumul conține exclusiv fotografii făcute cu aparatele Canon. Dar, cine știe, poate își va găsi locul în următoarea carte.