Finanțe

România ar putea adera la zona euro în 2030

26 iul. 2021 < 1 min

România ar putea adera la zona euro în 2030

Reading Time: < 1 minut

Bulgaria este deja în antecamera euro, iar în acest timp România ar putea adera la moneda unică europeană în 2030. Părerea este susținută de Asociația CFA, care anticipează o creștere economică de 5.8% pentru acest an și un deficit bugetar de 6.2% din PIB.

Asociația CFA efectuează un sondaj lunar prin care vrea să afle opiniile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică din România. Potrivit sondajului marea majoritate a respondenților (77%) afirmă că această criză va fi resimțită și în 2022. În acest timp datoria publică va ajunge la aproximativ 52% din PIB.

Inflația va crește în următoarele 12 luni

Tot acest sondaj afirmă că rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 4,11%, peste 74% dintre participanţi anticipând majorarea acesteia în următoarele 12 luni.

Și tot analiștii prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni, peste 93% din aceștia consideră că monena europeană va fi tranzacționată la 5.0261 lei pentru un euro în orizontul de 12 luni. În orizontul de 6 luni, cursul valutar este prognozat la 4.9741 lei pentru un euro.

Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de aproape zece ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: