Marko Celesty, RMD: Rebelul care schimbă industria muzicală

Marko Celesty, RMD: Rebelul care schimbă industria muzicală

Reading Time: 4 minute

Născut la Belgrad, artistul Marko Celesty (Čeleketić) locuiește de 15 ani la Trieste, unde a pus bazele platformei Rebel Music Distribution, destinată artiștilor independenți, producătorilor și caselor mici de discuri. Am stat de vorbă despre capcanele industriei actuale, importanța de a-ți păstra drepturile de autor și viitorul muzicii independente.

Ești chitarist, compozitor și programator. Care a fost momentul exact în care ai spus „trebuie să-mi construiesc propria mea platformă” de distribuție muzicală?

Nu cred că a existat un singur moment dramatic, ci mai degrabă o acumulare de frustrări. Am început să cânt la chitară foarte devreme și am petrecut o mare parte din viață în jurul muzicienilor, trupelor, studiourilor și lansărilor. În paralel, am ajuns profesional în programare. La un moment dat, cele două lumi au început să se întâlnească foarte natural. Ca muzician, vedeam cât de complicat putea deveni un proces care, în teorie, ar trebui să fie simplu: ai terminat o piesă, vrei să o lansezi, vrei să înțelegi ce se întâmplă cu ea și vrei să fii plătit corect.

În schimb, artistul trebuia deseori să navigheze prin abonamente, interfețe confuze, suport lent și reguli pe care nimeni nu le explica foarte bine. La un moment dat m-am întrebat: dacă știu exact care sunt problemele pentru că le-am trăit ca muzician și, în același timp, știu să construiesc software, de ce să nu încerc să construiesc eu sistemul pe care mi-aș fi dorit să-l folosesc? Așa a început Rebel Music. Nu cu ideea de a construi „încă un distribuitor”, ci de a rezolva probleme foarte concrete pe care le vedeam din perspectiva artistului.

Cum te ajută mindsetul de muzician când codifici sau planifici arhitectura tehnologică a Rebel Music? Ce greșesc platformele mari făcute exclusiv de corporatiști/developeri care nu au urcat niciodată pe o scenă?

Un developer vede procesul. Un muzician vede și emoția și frustrarea din spatele procesului. Dacă te uiți strict tehnic, o lansare poate fi doar un set de fișiere, metadata, identificatori și validări. Pentru artist însă, acea lansare poate reprezenta șase luni sau doi ani de muncă. Asta schimbă complet felul în care construiești un serviciu. De exemplu, dacă un release este respins, tehnic este suficient să afișezi „rejected”. Dar pentru muzician informația aceea nu valorează aproape nimic dacă nu înțelege de ce a fost respins și ce trebuie să facă pentru a rezolva problema.

La fel se întâmplă și cu suportul. Din perspectivă corporate, un ticket poate fi doar numărul 4.873 într-o coadă. Pentru artist poate fi o piesă care trebuia să apară vineri și în jurul căreia și-a construit întreaga campanie. Nu cred că marile platforme greșesc pentru că au developeri foarte buni. Unele au echipe tehnologice extraordinare. Problema apare atunci când eficiența sistemului devine mai importantă decât experiența omului care îl folosește. Noi încercăm să păstrăm ambele perspective.

Rebel Music funcționează pe un model fără abonament anual (revenue share 90/10), într-o industrie dominată de taxe recurente. Cum reușiți să mențineți sustenabilitatea financiară și scalabilitatea pe măsură ce gestionați zeci de mii de conturi de artiști?

Modelul nostru este foarte simplu: vrem să creștem atunci când cresc și artiștii. Pentru distribuția de bază nu cerem un abonament anual obligatoriu. Artistul păstrează 90% din veniturile de distribuție, iar Rebel Music păstrează 10%. Pentru mine, acest model creează o aliniere mai sănătoasă. Dacă artistul nu generează nimic, nu vreau să câștig bani doar pentru faptul că el are muzica pe platformă. Dacă începe să crească și să genereze venituri, creștem împreună. Avem și servicii opționale care pot fi plătite separat, dar distribuția de bază trebuie să rămână accesibilă.

Scalarea vine foarte mult din tehnologie și automatizare. Nu poți administra zeci de mii de artiști dacă fiecare proces este manual. Dar automatizăm în special ceea ce este repetitiv, nu ceea ce necesită judecată. Cred că pe termen lung sustenabilitatea nu vine din a pune câte o taxă în fiecare colț al platformei. Vine din volum, eficiență și din faptul că artiștii rămân cu tine pentru că serviciul le este util.

Oferiți suport uman și verificare rapidă. Într-o eră a automatizării totale, cum reușiți să păstrați factorul uman eficient fără ca serviciul de suport să devină un „gât de sticlă” pe măsură ce creșteți?

Este probabil una dintre cele mai dificile probleme de scalare. Soluția noastră este să nu alegem între oameni și automatizare. Ai nevoie de ambele. Automatizarea este foarte bună pentru identificarea erorilor evidente, pentru organizarea informațiilor, pentru prioritizare și pentru o mulțime de operațiuni repetitive.

Dar există situații în care nu vreau ca un algoritm să aibă ultimul cuvânt. Copyrightul este un exemplu bun. Poți avea o piesă care declanșează un sistem automat, dar artistul poate avea o licență perfect legitimă. Acolo trebuie să existe un om care să privească documentația și contextul.

Același lucru este valabil și pentru suport. Încercăm să folosim tehnologia astfel încât oamenii din echipă să nu piardă timpul cu lucruri care pot fi rezolvate automat și să-și poată concentra atenția pe cazurile în care artistul chiar are nevoie de ajutor. Pentru mine, AI-ul și automatizarea ar trebui să reducă birocrația, nu să elimine relația umană.

Integrați un instrument gratuit de mastering direct în browser. Consideri că AI-ul și instrumentele automate de producție egalizează șansele sau riscăm să inundăm streamingul cu muzică generică?

Ambele lucruri se întâmplă în același timp. Tehnologia a redus enorm bariera de intrare. Un artist care acum zece ani nu avea bani pentru studio, mastering sau o echipă întreagă poate astăzi să facă lucruri foarte bune de acasă. Asta este extraordinar. Problema apare atunci când tehnologia nu mai este folosită pentru a ajuta creativitatea, ci pentru a o înlocui complet. Dacă poți genera 500 de piese într-o zi apăsând câteva butoane, atunci inevitabil vei avea un volum uriaș de conținut fără identitate reală.

Nu sunt împotriva AI-ului. Din contră, cred că va deveni o parte normală a procesului muzical. Dar există o diferență enormă între AI ca instrument și AI ca fabrică autonomă de catalog. Pentru mine, întrebarea importantă nu este dacă o tehnologie a fost folosită, ci dacă în spatele rezultatului există o decizie creativă, responsabilitate și o persoană care poate spune: „Da, aceasta este muzica mea și îmi asum ceea ce public”.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 411 (15 octombrie – 15 noiembrie 2026). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.