Lifestyle

Românii vor o pauză de la mediul online

9 iul. 2020 2 min

Românii vor o pauză de la mediul online

Reading Time: 2 minute

Aproape 75% dintre românii din mediul urban vor să ia o pauză de la mediul online și vor o conexiune directă, nemijlocită de tehnologie, cu familia și prietenii.

Peste jumătate dintre participanții la un studiu iSense Solutions vor să se relaxeze într-o altă manieră decât în fața device-urilor, 34% simt că sunt distrași de mediul online, iar peste 30% chiar au experimentat anumite efecte negative (dureri de spate, tulburări de vedere) ale desfășurării activității preponderent online.

 În plus, atunci când iau o pauza de la mediul online, românii din mediul urban petrec timp în natură (68%), alături de familie (67%) sau investesc timp în dezvoltarea personală (39%).

Cu toate acestea, tehnologia a fost și rămâne încă de mare ajutor oamenilor în perioada pandemiei. Mediul online a devenit, într-o măsură mai mare decât era deja, un mediator care i-a ajutat pe oameni să mențină contactul cu cei dragi, colegi sau prieteni, să nu resimtă atât de acut lipsa interacțiunii fizice cu aceștia și să continue să se simtă parte a unei comunități. De asemenea, participanții la comunitatea de cercetare calitativă online au mărturisit că privarea de tehnologie în această perioadă de pandemie i-ar fi făcut să se simtă singuri, deprimați, plictisiți, stresați și anxioși.

În mod firesc, a crescut și gradul de utilizare a principalelor platforme de interacțiune și conținut online comparativ cu perioada de dinainte de pandemie. 48% dintre românii din mediul urban declarau, în mai 2020, că folosesc mai mult decât anul trecut aplicația WhatsApp. Tendința se verifică și pentru Facebook (33% au spus, în luna mai a anului curent, că folosesc mai mult decât anul trecut platforma de social media), Google (în luna mai 2020, 34% spun că utilizează mai mult versus anul trecut)  și YouTube (33% utilizează mai mult comparativ cu anul trecut).

“În perioada pandemiei, mediul digital a reprezentat un colac de salvare pentru o bună parte dintre românii din mediul urban, ajutându-i să îi țină aproape pe cei dragi și, de asemenea, să se mențină ancorați în realitatea cotidiană. Cu toate acestea, în ultima perioadă, oamenii au început din ce în ce mai mult să-și exprime dorința de a reveni la rutina de dinainte de pandemie, la simplele plimbări în aer liber, drumul către birou și ieșirile cu prietenii pentru a limita timpul petrecut în fața ecranelor”, afirmă Denisa Apreutesei, Qualitive Research Director, iSense Solutions.

Chiar dacă aproape trei sferturi dintre românii conectați la internet își doresc să ia o pauză de la online, românii cu care am discutat în comunitatea de cercetare calitativă online ne-au spus că aleg să rămână conectați la anumite device-uri pentru a avea garanția că sunt mereu la curent cu ultimele noutăți. Au fost menționate în top preferințe telefoanele și ceasurile inteligente, utilizarea lor fiind considerată o parte a rutinei lor zilnice.

Foto: © Konradbak | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: