Roxana Memetea: Curajul de a spune și NU

Roxana Memetea: Curajul de a spune și NU

Reading Time: 5 minute

Trăim într-o lume în care totul se întâmplă repede, se cere mult și se așteaptă disponibilitate permanentă. Agenda e plină la birou și acasă, informația curge fără oprire, iar presiunea de a nu rata nimic ne împinge adesea spre un reflex periculos: să spunem „DA” prea repede.

de Roxana Memetea

Există în business o presiune tăcută pe care foarte puțini dintre noi avem curajul de a o recunoaște, și anume presiunea de a spune întotdeauna „DA”. Da la orice oportunitate, da la orice client, da la orice proiect care intră pe ușă, da la tot ce ne cere un superior sau un colaborator. Într-o lume în care creșterea se măsoară în contracte noi și cifre tot mai mari, „NU” sună a slăbiciune, a oportunitate ratată, a lipsă de ambiție și vine însoțit de o presiune constantă legată de teama de a dezamăgi.

Și totuși, după aproape 28 de ani în industria de comunicare, am ajuns la o concluzie care m-a surprins și pe mine: unele dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat au fost anumite refuzuri făcute în momente cheie sau la momentul potrivit. Mai mult, în 2026, într-un peisaj dominat de viteza AI-ului și de o volatilitate extremă, capacitatea de a filtra va deveni cu siguranță mai valoroasă decât capacitatea de a executa. Această idee apare tot mai des și în discuțiile despre leadership bazat pe limite clare, nu pe suprasolicitare continuă.

De ce ne este atât de greu să zicem „NU”? Lupta interioară este reală și, de cele mai multe ori, răspunsul este frica și, sincer, e perfect normal să fie așa. Frica este umană, ne creează o stare negativă și ne dorim să ieșim cât mai repede din acea energie. Orice manager pus în fața unui refuz se gândește că dacă refuză astăzi, nu o să mai vină nimic mâine. Că businessul se câștigă prin disponibilitate permanentă. Și, în contextul economic și politic actual, cu o piață supercompetitivă, orice oportunitate neluată devine o victorie a altcuiva, presiunea acestui gând e reală și nu trebuie ignorată.

Al doilea motiv, puțin mai subtil, este egoul fiecăruia dintre noi. Un client mare, un deal bun, o prezentare cu logo-uri sau cifre impresionante, toate acestea flatează. E în firea lucrurilor să ne placă să fim curtați, să fim aleși, să fim în cursă. Și tocmai de aceea, de cele mai multe ori, spunem „DA” înainte să ne punem întrebările corecte: avem contextul potrivit, echipa potrivită, energia potrivită, alinierea potrivită?

Al treilea motiv, și nu cel mai puțin important, este presiunea externă: a echipei, a acționarilor, a industriei. Toată lumea vede un „NU” ca pe un pas înapoi. Puțini înțeleg sau au puterea să vadă că uneori este exact pasul care te ferește de o posibilă prăpastie. Organizațiile care nu știu să refuze ajung ușor la capcane previzibile: creșteri greu de gestionat, contracte semnate cu colaboratori greșiți, probleme financiare, echipe întinse peste limită și calitate care scade. Un „DA” spus din frică are un cost pe care de cele mai multe ori nu îl vezi în momentul în care îl rostești, îl simți câteva luni mai târziu.

Anul trecut a fost, pentru mine, un an al triajului conștient. Am ales să intrăm în mai puține pitch-uri, nu pentru că nu aveam oportunități, ci pentru că multe dintre ele nu îndeplineau criteriile pe care ni le-am setat. Unele veneau într-un moment nepotrivit. Altele nu aveau aliniere de valori. Altele, pur și simplu, cereau o energie pe care nu era corect să o luăm de la echipă. Rezultatul a fost un an de creștere reală: în calitate, în satisfacția oamenilor și în relevanța proiectelor.

Asta nu înseamnă că orice refuz este bun. Un „NU” spus din lene sau din comoditate nu e curaj, e evitare, e lipsă de implicare. Selectivitatea nu înseamnă că ești prea bun pentru piață, ci că știi ce faci bine și pentru cine. Înseamnă că îți respecți suficient echipa și produsul încât să nu le expui unor proiecte în care nu pot performa la nivelul la care știi că pot.

Un „NU” bine spus e direct, respectuos și explicat. Din experiența mea, un refuz onest și bine argumentat construiește mai mult respect decât un „DA” urmat de o livrare mediocră. Este, de fapt, o formă de leadership pe teren: să fii clar și asumat chiar și atunci când vestea nu e cea așteptată. Câștigi claritate, despre cine ești ca organizație, ce faci bine și pentru cine ai sens. Câștigi
o echipă mai motivată, pentru că oamenii performează altfel când lucrează la proiecte în care cred. Câștigi clienți mai buni, pentru că cei care te aleg după ce știu că ești selectiv te aleg pentru expertiza ta, nu pentru disponibilitate fără limite.

Și câștigi, poate cel mai important, respectul față de tine însuți. Există o liniște aparte în a ști că ceea ce ai în portofoliu este acolo pentru că ai ales, nu pentru că ai acceptat din inerție. Îmi amintesc că, acum foarte mulți ani, am întâlnit un coleg din rețeaua noastră care mi-a povestit că are privilegiul de a alege pentru cine lucrează. Mi s-a părut extraordinar și mi-am pus în cap să ajung și eu, cândva, în acel punct. Recunosc că astăzi am acest privilegiu și îl prețuiesc nespus, nu îl iau de-a gata și înțeleg că nu a venit întâmplător, ci dintr-o construcție făcută cu răbdare, consecvență, efort și criterii clare.

Nu întâmplător, în acest moment urmez un program de Board Leadership și unul dintre lucrurile pe care le-am înțeles mai profund acolo este că rolul unui administrator independent în board nu este să aibă toate răspunsurile, ci să pună întrebările corecte înainte de decizie. În board, valoarea nu vine din a aproba repede, ci din a opri inerția, din a cere claritate și din a spune, la nevoie, „nu sunt convinsă că avem toate datele”. Aceeași disciplină se exersează și ca lider de companie: cu cât o antrenezi mai conștient, cu atât devine mai naturală. „NU” e un cuvânt mic. E nevoie de mult curaj ca să îl rostești la momentul potrivit. Recunosc că nici eu nu sunt încă pe deplin acolo, nici pe plan profesional, nici pe cel personal. Dar conștientizez că odată ce înveți să o faci, îți dai seama că este unul dintre cele mai puternice instrumente de leadership pe care le-ai avut la dispoziție tot timpul.

Roxana Memetea este Managing Director al DDB România & Tribal Worldwide România. Și-a început cariera în advertising în 1998, iar de atunci a acumulat peste 21 de ani de experiență în top management, timp în care a condus businessuri cu cifre de afaceri importante și a colaborat cu branduri și companii de top din diverse industrii, obținând recunoaștere pe marile scene internaționale de creație: Cannes Lions, Effie, LIA, Eurobest, The One Show, D&AD. Spiritul de lider, proactivitatea și creativitatea sa au făcut ca, la doar 25 de ani, să devină unul dintre cei mai tineri Managing Directors ai unei companii multinaționale din România. Este membru al Advisory Board-ului și profesor asociat în cadrul Creative MBA – Bucharest Business School, unde predă leadership aplicat și strategii de dezvoltare în industriile creative.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 406 (15 mai – 15 iunie 2026). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.