Tech

Samsung a furnizat rețeaua virtualizată pentru primele apeluri 4G pe infrastructură Open RAN realizate de Orange și Vodafone

10 oct. 2023 2 min

Samsung a furnizat rețeaua virtualizată pentru primele apeluri 4G pe infrastructură Open RAN realizate de Orange și Vodafone

Reading Time: 2 minute

Samsung Electronics a colaborat cu Vodafone și Orange pentru realizarea primelor apeluri 4G pe rețele comerciale partajate în zone rurale din România, bazate pe tehnologia Open RAN, în cadrul unui proiect pilot.

Prin utilizarea rețelei de acces radio virtualizată (vRAN) dezvoltată de Samsung, cei doi operatori pot beneficia de flexibilitatea și inovația oferite de ecosistemul Open RAN, utilizând soluțiile de rețea deschisă și bazate pe software dezvoltate de Samsung.

„Samsung a ridicat standardele în ceea ce privește ceea ce este posibil cu vRAN și Open RAN, și suntem încântați să lucrăm cu Vodafone și Orange în cadrul primei inițiative de Open RAN partajat din România. Pe măsură ce ne extindem pe piața europeană, inclusiv prin implementarea recentă a proiectelor Open RAN la scară largă în Marea Britanie, continuăm să ne extindem limitele inovației noastre, consolidând rețelele din Europa.”

Junehee Lee, Vicepreședinte Executiv, șef al Global Sales & Marketing, în cadrul diviziei de rețele a Samsung Electronics

În urma implementării Open RAN de către Vodafone în Marea Britanie și a testelor de integrare reușite efectuate de Orange în laboratorul său Open RAN din Franța, Samsung a furnizat software-ul său vRAN multi-RAT, precum și unități radiouri conforme cu standardul Open RAN pentru această inițiativă. Ca parte a proiectului lor pilot, ambii operatori au realizat cu succes apeluri 4G pe site-urile lor Open RAN partajat, urmând să introducă în curând și tehnologia 2G, care a fost deja testată cu succes în laborator, urmând 5G. Acesta va fi primul caz în care tehnologia 2G va fi complet integrată într-un mediu comercial Open RAN partajat în Europa.

La începutul acestui an, Vodafone și Orange și-au anunțat intenția de a efectua teste Open RAN cu partajare a rețelei radio în Europa. Prin posibilitatea de partajare a componentelor rețelei, partajarea RAN contribuie la reducerea costurilor hardware, a consumului de energie și a necesității de a crea site-uri duplicate. Partajarea RAN va stimula adoptarea pe scară largă a tehnologiei Open RAN în Europa.

Samsung este pionier în furnizarea de soluții 5G complete, inclusiv cipuri, unități radio și nucleu de rețea (Core). Prin cercetare și dezvoltare continuă, Samsung contribuie la avansarea rețelelor 5G cu portofoliul său de produse de vârf, de la vRAN 3.0, Open RAN, Core, până la soluții pentru rețele private și instrumente de automatizare bazate pe inteligență artificială. Compania furnizează în prezent soluții de rețea operatorilor mobili care asigură conectivitatea pentru sute de milioane de utilizatori din întreaga lume.

Array

Articole pe aceeași temă: