Schimbări în lumea bancherilor

Schimbări în lumea bancherilor

Reading Time: 9 minute

Sistemul bancar are și capacitatea, dorința, dar și nevoia să finanțeze, spune Sergiu Oprescu, președintele Consiliului Director al Asociației Române a Băncilor (ARB) și președinte executiv al Alpha Bank. Iar 2017 se anunță un an cu focus pe consolidare și pe digitalizare.

Anul 2016 a fost unul dificil pentru sistemul bancar. Care au fost principalele provocări și care sunt perspectivele pentru 2017?

Din punctul nostru de vedere, 2016 a fost un an cu grad de complexitate ridicat. A fost un an al unei comunicări antagoniste între bănci și clienți, dar și cu foarte multe inițiative legislative care într-o formă sau alta au afectat discursul public pe segmentul bancar. Eu totuși tind să văd și partea pozitivă a acestui lucru și anume faptul că s-a comunicat mult mai mult. S-a comunicat mai mult prin intermediul presei și s-a comunicat și direct. Băncile au trebuit să vină în față cu foarte multe explicații despre ce înseamnă o bancă, despre ce reprezintă activitatea bancară de fapt și de drept. S-a trecut foarte mult în zona de explicație care, pe termen lung, ridică nivelul de educație financiară și setează așteptările într-un spațiu realist. Până la urmă, problema pe care încercăm să o adresăm este crearea unor așteptări realiste cu privire la serviciile pe care sistemul bancar le poate oferi, cu privire la produsele pe care sistemul le are, astfel încât așteptările consumatorului educat din România să fie egale cu așteptările unui consumator educat de oriunde din spațiul european. Spre exemplu, trebuie să ne așteptăm că formula la creditul ipotecar este aceeași în România, în Bulgaria, în Germania și în Franța. La fel se plătește dobândă, la fel se plătește principalul. Dacă se creează o așteptare nerealistă, că noi am putea plăti altfel – întâi principalul și vedem noi mai târziu ce facem cu dobânda – acest lucru devine o problemă și este greu de explicat din perspectivă tehnică de către bănci.

Faptul că bancherii au fost forțați să comunice mai mult a fost un beneficiu?

Cred că fost un beneficiu pentru sistemul bancar, în sensul că ne-a obligat să aducem în fața publicului mai multe informații pe care noi le presupuneam cunoscute. Pe de altă parte, după ce am început să ne uităm și la diverse alte studii care evaluează nivelul de educație, ne-am dat seama că trebuie să trecem la o muncă de construcție primară, cărămidă cu cărămidă, a încrederii în sistem. Încrederea crește și acest lucru l-am observat și în 2016. Am făcut un studiu în cursul anului 2016 și am văzut că încrederea în sistemul bancar a crescut, fapt demonstrat și de fapte – economiile populației cresc, incluziunea financiară crește, mai mulți clienți intră în sistemul bancar etc. La nivelul percepției aveam impresia că lucrurile nu sunt așa, că încrederea se disipează. Studiul ne-a arătat că încrederea ridicată în bănci crescuse în ultimii cinci ani, în intervalul 2011-2016, crescuse de la 33% la 40%. Revenind, 2016 a fost un an în care comunicarea a fost diferită de cea din anii trecuți.

A fost și anul performanțelor sistemului bancar?

Da, s-a consolidat stabilitatea structurală a sistemului. Am revenit într-o poziție bună și competitivă la nivel european, din punctul de vedere al stabilității sistemului bancar în integralitatea sa. Solvabilitatea a ajuns la aproape 19%, una dintre cele mai ridicate niveluri medii de solvabilitate din UE, și am avut lichiditatea imediată undeva la 38%. A fost al doilea an în care valoarea raportului dintre credite și depozite a fost subunitară, ceea ce arată că sistemul este foarte lichid. Avem lichiditatea necesară, avem solvabilitate și, în plus, la sfârșitul anului 2016 indicatorul de neperformanță (generat de raportul dintre creditele neperformante și totalul creditelor din România) a intrat din nou în teritoriul de single digit, fiind de 9,5%. Totodată, sistemul bancar a rămas profitabil pentru prima dată după o perioadă lungă de timp pe baze operaționale sustenabile, nu prin exerciții de natură singulară, cum a fost în timpul anului 2015, când de fapt profitabilitatea sistemului a fost generată aproape în întregime de o singură tranzacție de achiziționare a unei bănci de către o altă bancă. De data aceasta a fost o profitabilitate operațională sustenabilă la nivelul aproape al fiecărei bănci din sistem.

„Dacă noi vrem cu adevărat să creștem incluziunea financiară, așa cum zice UE, ar trebui să dăm costuri zero pentru cei care nu au conturi bancare”

În sine, 2016 a fost un an complicat, complex. Accentul meu însă cade pe oportunitatea pe care ne-a creat-o 2016 de a comunica mai mult și de a ne explica mai mult și cred că această oportunitate nu trebuie pierdută. Trebuie să menținem și în 2017 acest tempo al comunicării, să explicăm mai mult. Și trebuie să înțelegem că aproape în cvasitotalitatea cazurilor intermedierea financiară este legată de bunăstarea financiară. Există o legătură între intermedierea financiară și bunăstarea economică, și există bineînțeles și un optim al raportului dintre cele două. Noi suntem în perioada de început, a apropierii de acest optim, adică suntem la începutul ciclului de creștere a intermedierii financiare.

S-au diminuat riscurile legislative?

Cred că 2015 și 2016 au fost primii ani în care am conștientizat conceptul de risc legislativ, nu îl aveam sub forma asta. Până acum puteam să vedem anumite riscuri de reglementare, de reevaluări, de aducere în discuție a unor noi concepte și principii de reglementare. Pentru prima oară însă am conștientizat că poate să existe și un risc legislativ care poate să derive din „oportunități“ electorale și cred că el își are acum deja un loc în matricea de analiză a direcțiilor de risc în sistemul bancar. Adică trebuie să ne uităm o clipă în viitor la ce tipuri de inițiative ar mai putea să afecteze într-o formă sau alta buna operare a sistemului. Unele dintre ele pot fi de sorginte europeană, iar altele de sorginte locală.

Trebuie să fim atenți la transpunerea legislației europene în cea locală. Directivele europene sunt ca magazinele DIY (do it yourself) îți dau piesele și tu poți să-ți construiești ceva. Dacă ai piesele pentru a construi o mașină, spre exemplu, și atunci când le asamblezi pui scaunul șoferului în portbagaj, vei avea probleme cu utilizarea respectivei mașini. Dacă vei construi cu alte intenții vei descoperi un risc de utilizare a mașinii respective. Dau exemplu directiva 92/2014, care a fost construită în logica creșterii incluziunii financiare. La nivelul României avem o incluziune financiară undeva la 62%, media la nivelul UE este la 95%, iar acest lucru spune ceva despre noi. Spune că noi nu avem conturi bancare, spune că avem o economie gri ridicată… Pe de o parte, această incluziune scăzută vine și din specificitatea pieței din România, cu o pondere mai mare a zonei rurale, și asta face ca sistemul bancar să ajungă mai greu și cu costuri mai mari în zona respectivă, dar ține și de modul în care reglementăm. Dacă noi vrem cu adevărat să creștem incluziunea financiară, așa cum zice UE, ar trebui să dăm costuri zero pentru cei care nu au conturi bancare. Asta a cerut și UE – să-i dai consumatorului servicii de bază, pe principiul că prin utilizare clientul se educă și din client neinclus financiar devine client care operează și începe să consume din ce în ce mai multe servicii ale sistemului bancar. Astfel economisește timp și este mai eficient. Băncile contribuie la creșterea eficienței în sistem pentru că faci plăți mai rapid, ai credite în momentul în care ai nevoie, poți să investești. Acestea sunt aspectele pe care trebuie să le avem în vedere de la început când implementăm astfel de directive.

Dacă privim din perspectiva clienților, la ce ar trebui să fie atenți cei care iau credite?

Noi am lansat un semnal care vine exact în același spirit despre care am vorbit: trebuie să comunicăm mai mult și mai devreme. Cred că dacă făceam acest lucru în perioada francului elvețian poate se conștientiza pericolul și riscul de depreciere a leului față de francul elvețian mai devreme. Trebuie să venim mult mai devreme în spațiul public cu niște comentarii la riscurile pe care noi le vedem. Faptul că noi aducem în discuție publică niște riscuri nu înseamnă că ele s-au materializat, dacă se materializează nu mai sunt riscuri, sunt certitudini, dar e bine să le discutăm. Astfel, fiecare dintre noi va fi capabil să își ia măsuri de precauție. Ați pus foarte bine problema – să ne uităm și din perspectiva clientului, pentru că rolul nostru este să atragem atenția că relația bănci-clienți este biunivocă, cu două sensuri. Dacă privim din perspectiva clienților, mai ales a clienților vulnerabili, aceștia ar putea să se întrebe ce s-ar întâmpla dacă dobânda de bază crește. Dacă mă împrumut la un nivel de maxim al gradului meu de îndatoare și am o variație pe dobânda de bază? Dacă mă uit în trecut și văd că acum trei ani dobânda era la 3%, iar acum un an era în jur de 1%, ar trebui să fiu conștient că, în viitor, dobânda ar putea ajunge la nivelul de acum trei ani. Și întrebarea este dacă voi avea capacitatea să rambursez creditul. 

În zona pieței de capital, când se făcea profilul de risc al unui investitor, se făcea un test: „Vrei să investești în piața de capital? Uită-te în oglindă și spune-ți cât vrei să investești. Dacă pierzi jumătate din bani, ai tresărit? Dacă nu te-ai speriat, investește!“. Parafrazând, omul care se îndatorează la gradul maxim de îndatorare trebuie să își imagineze că la un moment dat acel grad maxim de îndatorare, în anumite condiții, s-ar putea să crească. Dacă îți crește gradul de îndatorare, pentru că s-a întâmplat un eveniment, problema ta de fond este cum te raportezi la evenimentul acela, ai backup-uri? 

Deciziile financiare importante, mai ales cele pe termen lung, nu se iau în câteva minute și nu pot fi luate emoțional. Rolul băncilor este să avertizeze asupra variației dobânzii de bază și avem o directivă europeană care obligă băncile să pună la dispoziția clienților o analiză care arată nivelul maxim la care a ajuns dobânda în ultimii 20 de ani.

Să privim din nou din cealaltă perspectivă – există cerere solvabilă?

Eu cred că se construiește încet-încet. Ca să existe cerere solvabilă trebuie să apară întâi nevoia, pentru că cererea solvabilă presupune că întâi ai cerere și după aceea califici o parte a cererii. Calificarea aceasta a cererii vine cu o observație. Băncile, după perioada de risc, și-au internalizat o mare parte a evenimentelor prin politici de risc noi, adică se uită la cash-flow-uri, fac mai multe analize, pun mai multe întrebări. Întreg sistemul de originare și de acordare de credit este mai orientat spre analiza de risc decât era înainte. Adică s-au introdus proceduri care țin cont de lecțiile învățate în perioada de criză. Aceste proceduri trebuie să fie înțelese și de client, pentru ca acesta să vină cu acele materiale care să răspundă la întrebările respective. Acest sistem este cel care reduce din cererea totală cererea solvabilă – ea devine solvabilă pe măsură ce răspunde la aceste cerințe ale sistemului. Faptul că trebuie să faci un cash-flow, că trebuie să faci o analiză de oportunitate, faptul că poți să faci o analiză SWOT cu privire la piața ta, că știi că trebuie să îți finanțezi investițiile cu credite pe termen lung sau prin leasing și nu cu capital de lucru. Toată această cultură financiară trebuie să existe la nivelul antreprenorului. Și antreprenorii învață. Poate nu se întâmplă la viteza pe care ne-am dori-o noi, dar antreprenorii evoluează. 

„Știu că sunt bănci care au strategii de vânzare în momentul de față sau grupuri care au strategii de vânzare pe România și știu că există un interes susținut de afară pentru a intra în România”

Care sunt povocările și care beneficiile aduse de digitalizarea bankingului?

Digitalizarea sau transformarea digitală trebuie văzută ca o oportunitate, nu ca un pericol. Foarte multă lume se raportează la ea ca fiind un pericol, eu cred însă că în fiecare lucru există o parte bună, iar la digitalizare este evidentă. Digitalizarea are și tendințe posibil disruptive pentru anumite modele de business, dar are și o capacitate absolut fabuloasă de a inova, de a aduce unghiuri noi. Cred că am depășit o etapă inițială în care digitalizarea mai mult speria, iar apariția fintech-urilor era văzută ca un pericol direct de disruption (perturbare) în interiorul băncilor, al modelelor de business ale băncilor. Acum, fin­tech-urile sunt percepute mai degrabă ca niște colaboratori inovativi ai noștri, un fel de laboratoare de experimentare pe care noi nu putem să le facem pentru că noi avem o altă masă critică. Este ca și cum un pachebot ar încerca să facă ce face un skijet, dar nici cu skijet-ul nu poți să ajungi peste Atlantic. Însă dacă pui skijet-ul pe pachebot, s-ar putea să iasă ceva interesant pentru toată lumea. Vedem dintr-o dată că se creează un ecosistem în care inovația și modalitatea fintech-urilor de a inova și de a veni cu servicii noi în favoarea clienților poate să fie altoită foarte bine pe modelele tradiționale de business. Cu cât ești mai deschis să găsești astfel de altoiuri între banking și spațiul acesta inovativ al fintech-urilor, cu atât îi va fi mai bine clientului tău și îl loializezi, cu rezultate bune pentru toată lumea.

Vom asista la o consolidare de anvergură a industriei bancare locale în acest an? Sunt prea multe 37 de bănci pentru România?

Nu mă aventurez să dau o cifră, pentru că e ca și cum ai da cu banul. Dar spun că da, există potențial mare de consolidare în România. Avem segmentul primelor 5-6 bănci care au undeva la 60-65% cotă de piață, dacă nu cumva mai mult, un segment de vreo 6 bănci care au 15-20% cotă de piață și mai avem un segment de peste 20 de bănci care împreună au 14-15% cotă de piață. Potențialul de consolidare este relativ mare, pentru că ai nevoie de o masă critică că să poți să operezi, mai ales în contextul actual al suprareglementării. Suprareglementarea nu face decât să ridice costurile fixe și pe măsură ce cresc ai nevoie de o dimensiune mai mare. Soluția este consolidarea – fie în interiorul segmentului, fie din exterior. Când spun din exterior mă refer să fie din afara sistemului bancar – o altă bancă sau alt capital care vrea să intre în sistemul bancar, pentru că potențial de consolidare există în piața noastră. Știu că sunt bănci care au strategii de vânzare în momentul de față sau grupuri care au strategii de vânzare pe România și știu că există un interes susținut de afară pentru a intra în România.