Business Companii

Singurul sistem de testare standardizată din România

10 sept. 2019 4 min

Singurul sistem de testare standardizată din România

Reading Time: 4 minute

Specialist în psihologie organizațională, Dragoș Iliescu a dezvoltat împreună cu experți din mediul academic și de business sigurul sistem de testare standardizată din România, BRIO, o platformă ce oferă soluții testate științific pentru evaluarea și îmbunătățirea performanței educaționale. 

Dragoș Iliescu, doctor în psihologie, profesor universitar în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației din Universitatea București, este actualul președinte al Comisiei Internaționale de Testare. Este autor sau coautor a peste 125 de lucrări publicate internațional și local, pe diferite tematici legate de psihologia aplicată, de psihologia consumatorului și a reclamei, precum și de cercetarea de marketing. A fondat compania Test Central, cel mai mare publisher de teste psihologice din România, precum și grupul Psyence.

Cu ce planuri ați lansat platforma BRIO?

BRIO a început ca un “test” mo­dern și impecabil din punct de vedere științific privind nivelul de cunoștințe și de competențe al ele­vilor din România. Doream atunci să dezvoltăm pentru elevii români și pe programa noastră metode de măsurare coe­rente, de sofisticarea celebrelor teste internaționale GMAT, GRE, TOEFL. Am plecat din start cu un instrument digital, având convin­gerea că trebuie să acționăm prin cana­le ușor accesibile, însă nu ne-am gândit atunci că ne vom transforma într-o suită de soluții pentru educație, așa cum suntem astăzi, cu atât mai puțin într-o platformă completă, așa cum suntem pe cale să devenim în curând. Ambiția noastră a fost și este în continuare aceea de a pune la dispoziția specialiștilor în educație, dar mai mult decât orice la dispoziția elevilor și părinților, o modalitate obiectivă, standardizată și independentă de a măsura aspecte relevante pentru educație. Inițial asta a însemnat teste de cunoștințe și competențe, care să poată fi administrate digital și care să ofere utilizatorilor informație independentă. Pentru a ghida inter­vențiile în educație oricine are nevoie de feedback – feedbackul este dovedit de literatura de specialitate ca fiind cel mai puternic influențator al parcursului educațional al unui elev. Totuși, în România atât ele­vii cât și părinții operează într-o lipsă acută de informație – informație pe care nu o obțin de la școală deloc sau nu o obțin la un nivel de calitate adecvat. BRIO oferă acest tip de informație independentă prin pachetul său de evaluare, ce cuprinde și un raport detaliat al performanței celui testat, incluzând ariile unde a performat mai slab și detaliind exact capitolele sau lecțiile unde materia nu este stăpânită.

Cum a evoluat și ce înseamnă BRIO acum?

Ne-am extins către informații de natură psihologică și com­porta­m­en­tală – platforma BRIO integrează chiar în această perioadă un important jucător în domeniul testării psiho-educaționale, cu teste de dezvoltare cognitivă, de interese vocaționale, personalitate, inteligență emoțională și abilități socio-emoționale, toate adresate școlarilor. De asemenea, ne‑am extins către domeniul stării de bine psihologice (wellbeing) – având în acest moment în derulare un studiu național pe mai mult de 100.000 de elevi, profesori și părinți, privind starea de bine și riscurile psihosociale cu care se confruntă în context școlar. Acest proiect se va transforma în toamnă într-o suită de teste individuale prin care orice elev, părinte sau profesor își va putea testa nivelul de stres și stare de bine, iar școlile vor putea evalua climatul de siguranță psihologică existent în școală.

Ce cunoștințe și competențe pot fi testate prin intermediul acestei platforme?

La acest moment, testele de cunoștințe și competențe sunt disponibile pentru matematică și limba română. Testele de matematică se bazează pe o bancă de peste 20.000 de itemi (exerciții și probleme), calibrată după testarea pe mai mult de 60.000 de elevi. Ele sunt disponibile pentru clasele I-XII. Testele de limbă română sunt disponibile deocamdată pentru liceu (clasele IX-XII), dar în următoarea lună vor fi de asemenea disponibile pentru școala primară și gimnaziu.

Cum ajută, concret, platforma BRIO și care este obiectivul pe termen lung?

BRIO ajută prin informația de calitate pe care o generează. De foarte multe ori performanța școlară suboptimă rămâne așa pentru că nu este văzută ca atare de elev, de părinte sau de niciunul dintre ei. Deseori, chiar dacă este intuită, nu este înțeleasă cauza. Ambii au nevoie de informație, pe care școala din păcate rareori o pune la dispoziția lor. Intervenții cu sens – de exemplu, exerciții suplimentare, meditații, ore suplimentare, pregătire de un anumit tip sau altele – nu pot fi dezvoltate corespunzător pentru un elev dacă nu sunt personalizate pentru nivelul său, pentru dificultățile specifice pe care le întâmpină. BRIO pune la dispoziție acest tip de informație personalizată și îi sprijină astfel pe elevi în îmbunătățirea evoluției academice. Pe termen scurt știm că noi contribuim în mod relevant la accele­rarea performanței pentru utilizatorii platformei – nu avem dubii aici și feedbackul primit de la cei care deja folosesc BRIO este foarte clar în această direcție. Pe termen mediu și lung avem ambiția de a contribui la dezvoltarea educației din România – nu e ca și cum am crede că doar noi facem asta, căci sunt mulți actori credibili și competenți care lucrează din direcții diferite spre acest scop important în dezvoltarea României. Dar credem că în BRIO avem o competență unică și o expertiză masivă, greu sau imposibil de dezvoltat de la zero, într-un domeniu cheie pentru calitatea educației: evaluarea educațională standardizată.

Povestiți-ne despre tehnologia din spatele platformei.

Este un produs digital, însă, mai important, este un produs de măsurare educațională. Din acest punct de vedere se bazează pe o tehnologie numită Teoria Răspunsului la Item (Item Response Theory, IRT), cea mai avansată tehnologie de măsurare educațională la acest moment la nivel internațional. Cu ajutorul modelelor matematice bazate pe IRT, sistemul poate selecta din banca de itemi pro­bleme personalizate pentru elev, astfel încât chiar dacă testul este aplicat de mai multe ori, itemii să nu se repete – dar toate testele generate să fie echivalente între ele din punctul de vedere al dificultății. Avantajele sunt imense, evident – un elev se poate testa în repetate rânduri fără să fie expus la aceleași probleme sau mai mulți copii pot da testul în mod concomitent în clasă, fără a putea copia unul de la altul, căci, deși testele sunt la fel de dificile, nu primesc aceleași probleme. Un alt avantaj este că pentru fiecare elev testat sistemul oferă o comparație cu toți ceilalți e­levi de aceeași vârstă și din aceeași clasă, din întreaga Românie. Pentru o parte din componentele programei, sistemul generează itemi în mod automat (programatic), iar pentru testele de română lucrăm acum pentru a implementa algoritmi de inteligență artificială care să eva­lueze automat eseuri sau paragrafe scrise de elevi. Resursele necesare pentru a genera acest tip de tehnologie în România au fost destul de consistente – o echipă foarte, foarte competentă și cu expertiză unică, de nivel internațional, din care a făcut parte și celebrul profesor emerit Thomas Oakland, o autoritate în testarea educațională și psihologică, care a lucrat timp de aproape patru ani înainte de a avea un produs viabil.

 

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 334 (iunie 2019). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: