Analize Stiri

Studiu Danone: 31% dintre români consumă carne zilnic, iar 39% se orientează către alternative pe bază de plante

22 apr. 2024 3 min

Studiu Danone: 31% dintre români consumă carne zilnic, iar 39% se orientează către alternative pe bază de plante

Reading Time: 3 minute

Deși carnea continuă să fie prezentă frecvent în alimentația românilor, cu 31% consumând-o aproape zilnic și 42% incluzând-o în dietă de 2-4 ori pe săptămână, interesul pentru alimentația pe bază de plante a crescut semnificativ în ultimul an. Acum, 39% din populație alege să includă în mod regulat produse pe bază de plante în dieta lor, față de 30% anul trecut, marcând o schimbare notabilă în preferințele consumatorilor, potrivit unui studiu Danone România despre tendințele alimentare ale românilor.

Studiul Danone, care a comparat obiceiurile alimentare din România, Bulgaria, Cehia, Slovacia și Ungaria, arată că românii sunt din ce în ce mai interesați de beneficiile sănătății și sustenabilității asociate cu alimentele pe bază de plante. Alpro, parte a portofoliului Danone, vine în întâmpinarea acestei cereri în creștere cu o gamă variată de produse vegetale, inclusiv băuturi vegetale, produse fermentate, creme pentru gătit și deserturi.

Interesul crescut pentru produsele pe bază de plante nu se limitează doar la preferințele de gust sau la restricțiile alimentare specifice. 33% apreciază gustul acestora, iar 30% sunt motivați de impactul asupra mediului. Tinerii, în special cei între 25 și 34 de ani, se disting prin adoptarea acestei schimbări către un consum mai responsabil și conștient.

Produsele pe bază de plante nu mai sunt de mult timp doar un trend ci au devenit parte a vieții noastre ca români. Ne uităm din ce în ce mai mult la alegerile pe care le facem în materie de alimentație și asta nu poate decât sa ne bucure și să ne provoace în același timp pentru că înseamna să ținem constant pasul cu cerințele consumatorilor noștri. Astfel am relansat gama BIO reintroducând Alpro Cocos BIO 1l și lansând pe piață băutura de soia cu aromă de vanilie BIO. De asemenea, am inovat și în zona deserturilor prin noile deserturi proaspete cu aromă de vanilie sau ciocolată. Continuăm să ne angajăm în sprijinirea celor care aleg să consume produse pe bază de plante, oferindu-le o varietate largă de rețete și gusturi care să îmbogățească experiența alimentară a fiecăruia.”

Ștefania Diaconu, Brand Manager Alpro România

Românii și dieta flexitariană

Dieta flexitariană, care promovează un consum variat de alimente, fără a elimina complet carnea din alimentație, devine din ce în ce mai populară în România. Acest regim alimentar flexibil permite includerea cărnii sau peștelui, alături de o varietate mare de fructe, legume și produse pe bază de plante, oferind o alternativă echilibrată pentru cei care doresc diversitate în alimentație fără a sacrifica gustul.

Conform studiului Danone, 30% dintre români aleg să urmeze diverse principii alimentare, inclusiv flexitarianismul, reflectând o evoluție în preferințele și conștientizarea alimentară. Această schimbare sugerează o tendință crescută de explorare a diferitelor abordări alimentare, în căutarea unui stil de viață mai echilibrat și mai sustenabil.

“Indiscutabil, alimentația are un impact fundamental asupra sănătății noastre fizice și mentale. Dieta flexitariană poate fi parte a unui stil de viață sănătos. Este o dietă flexibilă care nu are multe restricții, este echilibrată, fiind prietenoasă pentru om dar și pentru mediu. Datorită acestei diete pot apărea diferite beneficii: menținerea sau chiar scăderea greutății, valori ale tensiunii arteriale în țintele optime prin diminuarea aportului de sodiu, reducerea riscului de boli cardiovasculare, stabilizarea nivelului glicemic și implicit scăderea riscului de diabet zaharat tip 2, încetinirea declinului cognitiv. Dar, să nu uităm că nu e îndeajuns să mâncăm mai sănătos, ci și să facem mișcare, să ne hidratăm corespunzător și să gândim pozitiv.”

Prof. Dr. Gabriela Radulian

În al treilea an de cercetare, studiul Danone desfășurat în perioada 16-22 martie 2024, efectuat de NMS Hungary Kft., a urmărit să aprofundeze înțelegerea tendințelor alimentare ale consumatorilor din România, Ungaria și Bulgaria. Analiza s-a concentrat pe un eșantion reprezentativ de 500 de respondenți din fiecare țară, acoperind un spectru demografic echilibrat între 18 și 64 de ani, distribuția egală pe gen și o reprezentare variată a locațiilor geografice.

Danone a achiziționat fabrica de lactate Miorița din București în 1996, unde a investit până acum aproximativ 90 milioane euro pentru modernizare și retehnologizare. În prezent, 1 milion de iaurturi sunt distribuite către consumatorii români, dar și către alte 13 piețe europene. Danone România procesează anual peste 60.000 tone de litri de lapte, din care o mare pondere o reprezinta lapte românesc. Anul trecut, compania a colectat lapte proaspăt de la 23 de ferme mari și peste 220 de gospodari.

Danone este prezent pe piața românească cu produse lactate proaspete (Danone, Activia, Danonino, Actimel), produse pe bază de plante (Alpro), precum și cu produsele alimentare pentru bebeluși și nutriție specializată (Aptamil, Milupa, Forticare).

Array

Articole pe aceeași temă: