Tech

Tehnologie in echipa – xServers

16 mart. 2015 3 min

Tehnologie in echipa – xServers

Reading Time: 3 minute

Cand vorbesti despre servere, centre de date si hosting te gandesti in primul rand la tehnologie. Dar Radu Feraru, director comercial la xServers, se gandeste in primul rand la oamenii din echipa xServers. „Cand ai o afacere si vrei ca succesul sa fie cat mai aproape, ai nevoie de o echipa capabila care sa tina pasul cu tine. Echipa noastra este una care face fata tuturor provocarilor care apar. I-am selectat cu atentie, lucram de foarte mult timp impreuna”, spune Feraru. xServers ofera de 12 ani servicii de web hosting pe piata din Romania, avand propriul centru de date in Bucuresti, care ofera clientilor un uptime minim garantat de 99,982%. Anul trecut compania a inregistrat o cifra de afaceri de 4,6 milioane de lei si un profit de peste 1 milion de lei, aproape trei ori mai mare decat in 2013.

Povestea xServers a inceput in 2003, cu un mic grup de oameni pasionati de IT care aveau o idee de business in zona de furnizare de servicii de internet. Avand experienta vasta pe partea tehnica, ei au venit cu o abordare noua in piata, iar pasiunea si-a spus cuvantul, transformand ideea lor intr-un business de succes. Compania a crescut constant datorita calitatii serviciilor oferite si muncii de echipa, dar in 2007 a realizat un salt important cand grupului xServers i s-au adaugat si alti profesionisti cu experienta importanta in IT si servicii de internet. Acestia au adus nu doar know-how, ci si si investitii majore in cadrul companiei, care au fost directionate catre imbunatatirea constanta a serviciilor.

La momentul respectiv, xServers se numara printre putinii furnizori care au introdus gratuit in serviciile lor garantari ale latimii de banda si protectii la atacuri de tip flood, pentru fiecare client in parte. In acelasi timp, echipa lucra constant la imbunatatirea calitatii serviciilor, prin perfectionarea din punct de vedere tehnic a solutiilor oferite in detrimentul promisiunilor nerealiste. In cadrul companiei s-a pus mereu accentul pe inovatie, cercetare si creativitate, cautandu-se mereu solutii alternative dezvoltate in-house, pe baza experientei practice. „Am preferat sa stim ca serviciul va fi ireprosabil, am preferat sa-l testam si sa-l imbunatatim continuu, nu l-am aruncat pur si simplu in piata sa incercam marea cu degetul”, arata Radu Feraru.

Dinamismul companiei este reflectat si la nivelul echipei, care astazi este formata din „30 de prieteni”, dupa cum declara chiar reprezentantii xServers. „Stiu ca alaturi de mine sunt oameni muncitori si inteligenti, lucru care ma face sa ma simt in siguranta. Faptul ca pot munci, pot rade si pot jongla cu toate ideile mele alaturi de ei denota clar ca ma pot baza pe colegii mei ori de cate ori va fi necesar si invers”, spune Geanina Culea, Back Office Manager.

Pe langa departamentul tehnic, care este coloana vertebrala a companiei, departamentul comercial a cunoscut o dezvoltare accelerata in ultimii doi ani, ajungand de la 3 la 12 persoane si cresterea va continua. „Echipa este in constanta crestere, de aceea sustinem constant noii colegi si transferul de know-how, pentru ca serviciile oferite sa se ridice la standardele impuse indiferent de vechimea in cadrul echipei”, spun reprezentantii companiei.

Pastrarea coeziunii echipei este una dintre provocarile principale pentru o companie aflata in plina crestere, iar comunicarea interna este esentiala. Spiritul de echipa de la xServers reiese din discutiile cu cei care lucreaza aici. „Imi place sa lucrez cu oameni extraordinari, invat tot timpul de la cei mai buni profesionisti din domeniu. Este un loc de munca plin de provocari, care imi ofera posibilitatea de a ma dezvolta profesional, nicio zi nu este plictisitoare si am intotdeauna dorinta de a invata lucruri noi”, spune Alex Druga, Direct Sales Manager. Pe aceeasi lungime de unda este si

Mihaela Mitu, Reporting Specialist, care spune ca ii place ce face, fiindca e un domeniu in care mereu apare ceva nou, care creste si evolueaza de la un an la altul si ii permite sa-si pastreze mintea antrenata. Iar la xServers, in spatele tehnologiei de ultima ora si a serviciilor de cea mai buna calitate, se afla mereu echipa.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: