Uber lansează conturi pentru seniori și modul simplificat în România
Reading Time: 2 minuteUber a anunțat lansarea în România a unor conturi speciale pentru seniori, o nouă funcție care face aplicația Uber mai ușor de folosit și mai accesibilă pentru persoanele în vârstă. Fie că este vorba de o călătorie spre o programare medicală, o vizită la familie sau pentru cumpărăturile săptămânale, noul produs este gândit pentru a le permite seniorilor să se deplaseze mai ușor și cu mai multă încredere, oferindu-le în același timp certitudine și celor dragi.
Noile conturi sunt disponibile prin profilurile de familie din aplicație. Mai mult, conturile pentru seniori oferă și o versiune simplificată a aplicației Uber, cu text mai mare și opțiunea ca un membru al familiei de încredere să ofere sprijin de la distanță. Pentru seniorii care preferă să comande curse pe cont propriu, modul simplificat poate fi activat din setările de accesibilitate ale aplicației.
„Conturile pentru seniori și modul simplificat reprezintă următorul pas în misiunea noastră de a face Uber util pentru întreaga familie, fie că ai 17 sau 77 de ani. După lansarea conturilor pentru adolescenți anul trecut, suntem mândri să sprijinim familiile în toate etapele vieții, prin instrumente care pun accentul pe simplitate, siguranță și liniște sufletească. Aceste funcționalități sunt despre a le oferi seniorilor independență, în timp ce le oferim celor dragi încrederea că Uber e alături de ei”, spune Ana-Maria Borlovan, General Manager at Uber for Romania, Czech Republic, Ukraine, Hungary, Croatia
Conturile pentru seniori oferă, mai specific, un mod mai simplu de a călători: text mai mare, mai puțini pași și butoane vizibile și ușor de apăsat. Utilizatorii pot salva locații favorite, pot alege metode de plată flexibile și le pot permite celor dragi să urmărească în timp real cursele. Membrii familiei pot de asemenea să comande sau să gestioneze cursele de la distanță, ceea ce face călătoriile mai accesibile și mai sigure pentru persoanele în vârstă.
Cum funcționează Uber pentru seniori
- Un membru al familiei creează un profil de familie în aplicația Uber și invită un senior să se alăture.
- Seniorul primește un mesaj cu linkul pentru descărcarea aplicației și crearea contului.
- Odată configurat, acesta poate comanda curse independent sau poate permite ajutorul unui membru al familiei, atunci când este nevoie.
- Chiar și pentru seniorii care nu sunt adăugați într-un profil de familie, modul simplificat poate fi activat din setările de accesibilitate, oferind o experiență simplificată, dar cu control complet asupra contului.
Potrivit Age UK, aproape 40% dintre persoanele de peste 65 de ani se simt excluse digital, iar transportul rămâne una dintre cele mai mari bariere în calea independenței și a conexiunilor sociale. Dezvoltate cu aportul seniorilor și al experților în accesibilitate, aceste funcționalități fac parte din angajamentul continuu al Uber de a crea tehnologie incluzivă și de a elimina obstacolele în mobilitate.
Conturile pentru seniori și modul simplificat sunt disponibile începând de astăzi în toate orașele din România, iar lansarea va continua și în alte țări pe parcursul acestui an. Important: seniorul și organizatorul profilului de familie nu trebuie să locuiască în același oraș.
Lansarea din România vine după alte lansări de de succes în Statele Unite, Brazilia, Chile și Mexic și arată angajamentul Uber de a crea tehnologie care să funcționeze pentru fiecare etapă a vieții.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz