Analize Business Stiri Tech

Vânzările de produse digitale au crescut cu 16%

11 mai 2020 2 min

Vânzările de produse digitale au crescut cu 16%

Reading Time: 2 minute

Restricțiile legate de circulația persoanelor pe timpul stării de urgență cauzată de pandemia COVID-19 au avut un impact pozitiv asupra comețului online de produse digitale din România.  Astfel, consumul început să crească la jumătatea lunii martie, imediat după declanșarea stării de urgență iar față de februarie 2020, vânzările de produse
digitale în luna martie au crescut cu 16%, trend ascendent oglindit și la nivel global. Cele mai accentuate creșteri în România s-au înregistrat la produsele de securitate informatică, la aplicațiile audio-video și la tool-urile de dezvoltare web.

„Datele pe care le analizăm în această perioadă marcată de incertitudine demonstrează o creștere în achiziționarea de produse digitale menite să îmbunătățească atât productivitatea, să securizeze lucrul de acasă, dar și să ne ofere acces la servicii de divertisment pe timpul în care suntem nevoiți să respectăm regulile de distanțare socială”, spune Laurențiu Ghenciu, VP Sales la 2Checkout, furnizor de soluții de monetizare pentru companii ce acționează la nivel
global. „Această tendință ilustrează puterea pe care tehnologia o are și, în mod specific, rolul pe care comerțul
online îl joacă în minimizarea impactului acestei pandemii asupra economiei globale”, completează oficialul 2Checkout.

Potrivit unei analize 2Checkout, cele mai mari salturi s-au înregistrat la aplicațiile multi-media (+40%), la cele de
colaborare (+22%) și la soluțiile de securitate (+15%). Vânzările online de servicii, spre exemplu, servicii de publicitate sau alte servicii pentru afaceri, au scăzut cu 11%.

Situația pe alte piețe

Italia a fost prima țară unde numărul de comenzi online a crescut puternic, începând de pe 9 martie. În medie, vânzările online de produse digitale au crescut cu peste 40% în martie versus februarie. Comenzile au crescut în principal la soluțiile de securitate, aplicațiile audio-video și instrumentele de dezvoltare web. Serviciile au înregistrat o scădere cu 21% față de luna anterioară.

Numărul de comenzi a început să crească în Statele Unite începând cu 17 martie. În medie, vânzările online pentru produse digitale au fost cu 13% mai mari în martie 2020 decât în urmă cu o lună. În acest segment, comenzile au crescut în principal la aplicațiile de securitate și la aplicațile audio-video și multimedia. Dintre celelalte categorii, spre exemplu, la produsele financiare, nu s-a înregistrat o creștere semnificativă. Serviciile au cunoscut o scădere în vânzările online cu 8% față de luna anterioară.

 

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: