Stiri Tech

Vodafone România a testat primul „Open IP router” pentru rețelele mobile din România. Care este avantajul tehnologiei

2 mart. 2021 2 min

Vodafone România a testat primul „Open IP router” pentru rețelele mobile din România. Care este avantajul tehnologiei

Reading Time: 2 minute

Vodafone România a testat cu succes primul Open IP Router pentru site-urile de comunicații mobile dezvoltat în cadrul Telecom Infra Project (TIP).

Proiectul din România, precum și cel realizat recent de Vodacom în Africa de Sud, demonstrează posibilitatea de a utiliza un Open IP Router care să deservească traficul 2G, 3G, 4G și 5G generat de un site de comunicații mobile și de a-l integra ușor în rețeaua mobilă actuală a Vodafone folosind procesele actuale.

Frecvență și sincronizare

Partea hardware pentru acest Open IP Router – cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de Disaggregated Cell Site Gateway (DCSG) – a fost pusă la dispoziție de Edgecore Networks, în timp ce partea software a fost oferită de ADVA. Acest Disaggregated Cell Site Gateway a fost instalat în șapte site-uri din rețeaua de comunicații mobile a Vodafone România conectate în topologii de tip „inel” sau „stea”. Înainte de a introduce acest DCSG în rețeaua Vodafone România, soluția a fost validată în vara lui 2020 într-un mediu de laborator care a replicat rețeaua de producție a Vodafone România. Capabilitățile principale ale acestui router presupun transportul traficului 2G, 3G, 4G și 5G și funcționalități de rutare IP, frecvență și sincronizare în timp pentru tehnologiile 4G+ și 5G.

A fost un proiect fără impedimente care ne-a demonstrat că acest concept de rețele de telecomunicații deschise, în care, pentru același element de rețea, furnizorul de hardware poate fi diferit de furnizorul de software, este fezabil. Nu doar în cazul platformelor centrale prin intermediul soluțiilor de virtualizare și cloud și în cel al rețelelor de acces radio prin intermediul conceptului de OpenRAN, dar acum și în cazul parții de transport al traficului de date. Timp de mulți ani, dezvoltarea rețelelor de comunicații mobile a fost limitată la un număr mic de furnizori de echipamente de telecomunicații. Prin astfel de investiții în dezvoltarea de rețele de telecomunicații deschise, unde pentru același element de rețea furnizorul parții de hardware poate fi diferit de furnizorul părții de software, deschidem poarta unei liste extinse de furnizori, în timp ce inovația și reziliența rețelelor de comunicații mobile va fi accelerată”, spune Cătălin Buliga, CTO Vodafone România.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: