Reputatia, cea mai solida investitie si cea mai valoroasa moneda a viitorului

 

Mihaela Radulescu

Mihaela Radulescu, Innerout

Reputatia pare o realitate vaga, este ca un halo impalpabil dar totusi prezent in jurul unui om, unei companii, unei tari. Este posibila gestionarea acestui intangibil, putem sa ne controlam cu adevarat reputatia?

Text de Mihaela Radulescu 

De ce vorbim azi mai mult ca oricand despre reputatie? Pentru ca ea a inceput sa conteze mult, dat fiind ca vietile noastre personale si profesionale sunt din ce mai deschise, mai transparente, mai in vazul tuturor. Social media, comunitatile, retelele de orice fel ne expun si ne arata usor vulnerabilitatile.

Fie ca admitem sau nu, angajam oameni in functie de CV-ul oficial, dar si de neoficialul recomandarilor, ba mai nou platim si firme de background checking ca sa verifice adevarul din CV-uri; cumparam produse pe care ni le-au recomandat cei in care avem incredere. Judecam oamenii si afacerile dupa ceea ce lasa in urma lor in spatiul public, voit sau ne-voit, formal sau informal, controlat sau nu.

Se poate controla reputatia? Desigur, prin intentii bune, fapte care sa reflecte intentiile, branding si comunicare, in aceasta ordine.

Baza reputatiei personale este ceea ce esti si ce faci, este CV-ul tau real experienta, educatia, formarile, recomandarile, dar si reflectarea lor publica, adica maniera coerenta si clara in care te-ai exprimat, pe orice canal. Toate amprentele lasate in spatiul public online sau offline, de la felul in care arata profilul de LinkedIN pana la felul in care am livrat un speech sau am dat buna ziua contribuie la ceea ce se numeste, generic, reputatie. Pentru o corporatie reputatia este puzzle-ul complex alcatuit din opiniile clientilor despre produse sau servicii, promovarea de care produsele au avut parte, laolalta cu ceea ce angajatii emit in spatiul public despre respectiva corporatie.

Prea mult se discuta despre branding ca demers de “impachetare”, “cosmetizare”, “prezentare”, “vanzare”.  Ma intalnesc cu antreprenori care spun ca ar avea nevoie sa-si promoveze mai bine afacerea, sa fie mai vizibili – cu ceva exceptii, cam asa suna brieful. Asteptarile de la branding sunt in mare masura legate de mirajul cuvantului “promovare”. Investesc in branding ca sa ma promovez mai bine, ca sa fiu mai vizibil, ca sa am  – cel mult – o reputatie mai buna in timp.

De fiecare data explic cu rabdare ca branding-ul ii ajuta la promovare, dar partial. Imaginea externa este consecinta ultima a ceea ce ei s-au decis ca vor sa puna ca ingrediente de baza in acel brand, fie ca e personal, organizational, antreprenorial sau de corporatie. Am observat o graba generala de a sari etapele spre “cum suntem perceputi” fara sa se aplece mai intai spre “cine suntem noi cu adevarat”.

Cand domolesti putin nerabdarea clientului si incepi sa pui cateva intrebari esentiale pe care putini si le pun, descoperi ca de fapt business-ul nu este exprimat clar in adevarul lui, nu are un fir rosu, nu poate fi rezumat coerent nici in mintea patronului, d-apai in mintea celor pe care se presupune ca ar trebui sa-i convinga. Orice entitate lucrativa are nevoie de un chip coerent care sa poata fi reperat cu usurinta, care sa fie relevant pentru o masa critica de oameni si care sa le poata promite o valoare de care ei au nevoie. Si mai ales care sa-si poata tine promisiunea pe termen lung si fara exceptie. Acest miez de autentic este descoperit cu uimire de multe ori de insisi cei care au creat afacerea.

Din contactul cu o arie larga de profile de antreprenori si manageri, am tras cateva concluzii care mi-au devenit principii calauzitoare si modus operandi totodata in ce priveste practicarea branding-ului ca instrument de reputation management:

Branding-ul intai clarifica ADN-ul apoi ii gaseste cea mai fericita forma de exprimare publica. Vizibilitatea publica fara definirea coloanei vertebrale, chipului si vocii brandului, este pripita si riscanta. Pe de alta parte clarificarea brandului fara necesara expunere ulterioara inseamna un drum parcurs doar pe jumatate. Echilibrul intre interior si exterior este cheie.

Branding-ul personal are sens atata timp cat este pus in slujba unui business, unei activitati lucrative sau sociale generatoare de profit – si nu neaparat pecuniar; notorietatea liderului se intoarce cu capital in propria afacere, iar afacerea creste si datorita notorietatii si credibilitatii liderului sau.

Branding-ul ajuta la adoptarea unor decizii strategice in business, nu e o premiza de comunicare. Branding-ul ajuta afacerea in cel mai intim mod, inainte de a o ajuta sa comunice in afara.

Reputatia este suma proiectelor existente (“hard facts”) nu doar a proiectiilor. Proiectii slabe ale unor fapte minunate reprezinta un mare minus. Proiectii marete ale unor fapte modeste sau dubioase in schimb reprezinta un rau social.  E nevoie de etica de afaceri, etica personala si discernamant pentru a cladi reputatii sustenabile.

Managementul de reputatie nu repara onoarea nimanui si nu spala reputatii patate (si aici solutiile de “curatare” sunt din ce in ce mai diluate!). Reputatia buna are legatura cu a face lucruri pozitive, interesante, a fi constient de valoarea lor si a o putea comunica eficient celor care conteaza.

Principiul fundamental e acela ca esenta unei reputatii bune nu se poate construi decat in jurul autenticitatii pozitive. Reputatia nu poate fi falsificata, ea nu se cladeste pe impostura. Iar daca este, nu va fi pentru mult timp. Adevarurile subterane emana la suprafata cand te astepti mai putin si cred ca avem sute de exemple in lumea in care traim pentru reputatii ruinate de asa numitele “accidente de brand”. Accidentele sunt doar ceea ce a ajuns in cele din urma la urechile unei mase critice cat sa rastoarne “carul mare”. Sa fii constient de raul pe care il faci (de la impostura la ilegalitati) si sa incerci sa-l impachetezi frumos e ca si cum ti-ai ascunde sub scaun, de ochii lumii, o bomba cu ceas.

 

Mihaela  Radulescu este consultant de brand si fondator Innerout  – companie de branding si management de reputatie.