STEFANINI, IT SELEÇÃO

Cu 30 de ani de experiență în livrarea de servicii IT la nivel internațional, de la externalizare de infrastructură IT până la dezvoltarea de aplicații software, Stefanini a impus și un model aparte de business, bazat pe relații foarte directe între oameni. Afacerea pornită din Sao Paolo, cu peste 20.000 de angajați în prezent, 88 de birouri și un hub regional în România, reușește să convingă la nivel global și prin flexibilitate, deschidere și adaptabilitate.

Absolvent de geologie, Marco Stefanini și-a început cariera în IT ca stagiar la cea mai mare bancă din Brazilia. În 1987 a înființat compania de software care îi poartă numele, iar în 2010 a început extinderea internațională, prin achiziția mai multor companii. Stefanini este astăzi prezentă în 39 de țări și are 22.000 de angajați.

Tehnologia, ca și afacerile, desființează granițele. Cum a fost integrată România pe harta globală a Stefanini, o filială cu 1.400 de angajați, una dintre cele mai importante piețe la nivelul regiunii, pentru compania pe care ați fondat-o în 1987?

Într-adevăr, nu există granițe când vine vorba de tehnologie și, sunt fericit să descopăr că nu există nici bariere lingvistice sau culturale în ceea ce privește oamenii din România, așa că integrarea a fost una cu adevărat armonioasă. În acest domeniu, tinerii au o perspectivă globală. Astfel, ei lucrează încă de la începutul carierei cu clienți internaționali, în conformitate cu standardele internaționale, iar acest lucru îi ajută să se familiarizeze cu etica muncii și le oferă o experiență unică și o flexibilitate pe care generațiile anterioare nu au avut norocul să o cunoască.

Cât de dificil sau complicat este să dezvolți un business software & IT în România, în condițiile în care pe piața de muncă locală se accentuează, de la un an la altul, „lupta“ pentru specialiști în domeniu?

În multe țări – nu numai în Europa, Brazilia sau SUA – ne confruntăm cu un deficit de talente și, din păcate, nu credem că situația se va îmbunătăți în următorii ani. Cum putem depăși acest lucru? În primul rând, trebuie să înțelegem că recrutarea oamenilor potriviți este cheia succesului. Am făcut eforturi considerabile să avem o structură solidă de management și un model de a recruta oamenii potriviți peste tot în lume.

În al doilea rând, avem un program foarte bun pentru stagiari, un plan de carieră clar încă de la început, le oferim posibilitatea de a călători mult și de a face schimburi de experiență prin intermediul mobilității transfrontaliere. Totuși, activăm într-un domeniu în care există fluctuații de personal în ciuda programelor de retenție fie și pentru simplul fapt că lucrăm cu tineri. Suntem conștienți de asta și ne construim strategia și modelul de business pornind de la acest lucru.

Astfel, am ajuns să considerăm că suntem una dintre cele mai bune școli pentru tinerii aflați la începutul carierei. Alături de noi, tinerii își dezvoltă atât abilitățile tehnice, cât și abilitățile manageriale. Desigur, pe măsură ce evoluează, numărul joburilor disponibile din companie se reduce și unii aleg să își continue cariera în alte companii, în timp ce noi încercăm să îi păstrăm pe cei mai buni, promovându-i în poziții de management. Este un proces natural, iar cheia este să faci oamenii să rămână îndeajuns de mult în companie încât să își atingă potențialul maxim.

Servicii IT și software din Brazilia. Care este background-ul tehnologic și de business cu care ați pornit afacerea?

Am absolvit Facultatea de Geologie la finalul anului 1983, chiar în mijlocul uneia dintre cele mai severe crize pe care a traversa­t-o Brazilia, cu o rată a șomajului ce creștea îngrijorător și o monedă foarte instabilă. Cu siguranță, nu era cel mai bun moment pentru un geolog aflat la începutul carierei, așa că m-am trezit șomer și lipsit de perspective. M-am reprofilat în domeniul IT, predând și învățând în același timp. Mai târziu, în 1987, am pus bazele propriei companii, oferind training-uri în domeniul IT. Criza a fost, de fapt, cea mai utilă lecție pe care am primit-o, învățându-mă să caut oportunități și să învăț lucrurile de care piața avea nevoie. De aceea spun adesea că nu e întotdeauna atât de important să faci ceea ce îți place, ci să înveți să îți placă ceea ce faci.

Ați spus într-un interviu că „într-o criză, trebuie să te schimbi“. Ce măsuri ați operat, în acest sens, în condițiile în care Stefanini a cunoscut cea mai mare extindere în 2010, în plină recesiune mondială?

Este adevărat că în vremuri de criză sunt multe provocări, dar sunt și oportunități. Abordarea noastră de companie cu prezență globală importantă, dar cu structură suficient de flexibilă ne ajută să fim agili și dinamici. Această abordare ne ajută să ne mișcăm mai repede decât alte companii gigant din domeniul IT. 2008 și 2009 au fost ani de criză globală, dar s-au dovedit a fi și cei mai buni ani de creștere pentru Stefanini dintr-o lungă perioadă. Aceasta a fost perioada în care ne-am dublat veniturile, creșterea fiind obținută organic, fără a face alte achiziții. În acești doi ani ne-am revizuit strategia, concentrându-ne exclusiv pe soluții personalizate pentru nevoile clienților noștri și, pe măsură ce clienții noștri încercau să reducă costurile, noi le ofeream resursele de care aveau nevoie – permițându-le să-și externalizeze activitățile conexe.

Ce investiții ați derulat în 2016 și ce planuri aveți pentru anul viitor? Urmăriți noi achiziții în perioada următoare ?

Expansiunea a fost obiectivul nostru principal de anul trecut și continuă să fie și în prezent. Aproximativ jumătate din veniturile noastre provin acum din operațiunile noastre internaționale. În termen de trei până la cinci ani, dorim ca ponderea aceasta să crească până la 75%, iar strategia noastră implică atât achiziții, cât și creștere organică. Ne dorim să fim un partener global pentru clienții noștri.

Strategia noastră în Brazilia este de a achiziționa companii care pot adăuga oferte noi la portofoliul nos­tru, în timp ce pe piața internațională accentul este de a crește ca volum și anvergură.

Una dintre caracterizările Stefanini ar putea fi aceea că este „o companie bazată pe relația dintre oameni“. Pe ce fundament s-a construit această etichetă?

Poate că sună ca un clișeu, dar valoarea companiei noastre chiar stă în oamenii noștri, în angajații noștri. Noi nu suntem o companie ierarhică, nu avem o structură de management prea aglomerată, astfel încât relația dintre oameni este foarte directă. Asta e, de asemenea, foarte important, pentru că astfel nu numai că putem oferi servicii mai accesibile ca preț, dar putem fi mai flexibili și mai agili. Atunci când există o mulțime de niveluri de management într-o organizație, aceasta devine foarte birocratică și foarte lentă.

Faptul că suntem o companie de dimensiuni medii înseamnă și că suntem mai aproape de clienții noștri. Tot mai mulți clienți gigant – bănci mari sau companii mari de producție – preferă ca furnizorul să urmeze modelele lor și procesele lor de business, mai degrabă decât să vină cu un model propriu. Aceasta este una dintre modalitățile prin care putem adăuga valoare și care ne diferențiază de cei mai mari competitori din piață. De asemenea, acționăm ca un integrator, oferind soluții inovatoare de business în această mișcare de transformare digitală.

Dacă ar fi să o luați de la capăt, ce ați face în mod diferit?

Dacă aș avea de schimbat ceva în strategia noastră, dacă ar fi să o luăm de la capăt, cred că aș începe expansiunea prin achiziții cu câțiva ani mai devreme. De asemenea, m-aș concentra în primul rând pe marile piețe din SUA și pe cele mai bine dezvoltate, mai degrabă decât să merg din nou pe calea sigură a extinderii la nivel regional. Și asta pentru că piețele cel mai dezvoltate investesc masiv in servicii IT, în timp ce cele în curs de dezvoltare în conti­nuare se concentrează pe hardware.

Outsourcing cu zâmbetul pe buze

Singura companie IT cu capital 100% brazilian, Stefanini este un profil aparte pe piața software globală. În 2010, Stefanini a preluat, la nivel mondial, TechTeam Global și, implicit, operațiunile locale ale acestei companii, care activa din 2004 în România. Flexibilitatea operațiunilor, lipsa rigorilor corporatiste, motivarea angajaților sunt doar câteva dintre atributele care au stârnit admirația, dar și invidia giganților din domeniul IT.

Pentru cei care cunosc câte ceva despre perioada de glorie a industriei IT românești de dinainte de 1990, zona platformei Pipera-Aviației-Floreasca putea fi considerată un fel de Silicon Valley de România. Doar memoria și câteva „piese de muzeu IT“ mai amintesc azi de acest capitol. Din fericire însă, zona a renăscut, devenind un fel de orășel corporatist, cu puzderie de sedii de multinaționale, numai IT&C-ul concentrând acolo peste 15.000 de angajați. Modelul corporatist impune o serie de rigori la locul de muncă, structuri care se regăsesc în majoritatea organizațiilor. Time is money, asta o știam deja, dar uneori ai impresia că eficientizarea la maximum poate duce și la o anume robotizare a persoanei, a relațiilor interumane. Și totuși, există și excepții. Companii care au conștientizat faptul că un pachet salarial la timp, automat de apă și cafea la birou și brand de companie pe mult hulitul ecuson cu cartelă magnetică nu înseamnă paradis pe pământ. Cu atât mai mult într-o țară unde deficitul de specialiști în domeniu este un semnal de alarmă care deja se trage de ceva vreme.

În acest peisaj, exemplul Stefanini poate deveni un caz de studiat pentru multe alte departamente (corporatiste) de resurse umane. Și nu pentru că este singura companie IT cu capital 100% brazilian, nici pentru că era să ratez unul din interviurile de top management cu o partidă de ping-pong, la mijlocul zilei, cu câțiva softiști performanți, angrenați în restul programului în niște proiecte pentru clienți din Asia și America de Nord. „Stefanini are o filosofie proprie, de a nu lucra în niște tipare și de a nu oferi clienților niște soluții la cheie. Sigur, există un model, pe care îl urmăm și de care suntem foarte mândri pentru că noi credem că îl executăm foarte bine. Dar noi suntem flexibili în cadrul soluției oferite: pe ceea ce  livrăm, pe tool-urile pe care lucrăm (fie infrastructura clientului, fie infrastructura noastră). Iar de multe ori, soluția depinde și de gradul de maturitate al clientului, aspect care ține de investițiile pe care clientul respectiv le-a făcut până atunci în domeniul IT. În ceea ce privește Stefanini în România, suntem o organizație extrem de puțin birocratică pentru dimensiunea pe care o avem, putem lua decizii foarte rapide și poate avem și din natura braziliană sau a personalității fondatorului companiei, avem o libertate foarte mare în a lua deciziile relevante pe plan local“, spune Andreea Stănescu, vicepreședinte Service Delivery la Stefanini, regiunea EMEA.

În 2015, Stefanini a obținut în România o cifră de afaceri de aproximativ 138 de milioane de lei, cu un profit net de 3,3 mili­oane lei. Compania și-a extins anul trecut prezența în România prin des­chiderea unui nou birou la Târgu-Mureș, pe lângă cele existente, din București și Sibiu, încheind 2016 cu un total de 1.400 de angajați, fiind cea mai importantă filială din Europa a companiei înființate de Marco Stefanini la Sao Paolo, în 1987. Angajații din cele trei birouri din România deservesc aproximativ 70 de clienți din toate colțurile lumii, din țări precum SUA, Australia, Germania, Franța, Elveția, Portugalia, Spania, Canada, Rusia, Grecia, Macedonia, Serbia, Croația, UK, China sau Nigeria. În ceea ce privește ponderea serviciilor oferite, proiectele de service desk reprezintă 70% din totalul afa­cerilor Stefanini în România, fiind urmate de serviciile de dezvoltare de aplicații (20%), în timp ce 10% din business este reprezentat de serviciile de infrastructură IT. Anul trecut, în cadrul Romanian Outsourcing Awards for Excellence 2016, Stefanini a câștigat premiul de compania ITO (information technology outsourcing) a anului.

Training, Relaxare, Motivare

Un alt punct forte al strategiei Stefanini este training-ul. Un angajat nou poate beneficia, în Stefanini România, de aproximativ două luni întregi de training, mai precis 320 de ore, atât local, cât și în companiile client din diverse colțuri ale Europei. Fiecare angajat urmează un anumit număr de ore de training, în funcție de senioritatea în companie, senioritatea pe job și planurile de dezvoltare pe care le are definite. Compania aplică soluții mixte de învățare, în care combină trainingul în clasă cu cel la locul de muncă, cursuri online sau virtuale, facilitate de un trainer, workshop-uri, resurse disponibile pe canalele de social media, coaching, mentoring,
apprenticeship-uri și internship-uri.

 

Sabin Gîrlea s-a alăturat echipei Stefanini în 1998, când compania se numea Akela Informatique, iar în prezent este director de operațiuni pentru divizia de Application Development  a Stefanini România. Are în subordine o echipă formată din peste 280 de specialiști, dar este implicat și în procesul de recrutare, coaching, supervizare și motivare a colegilor săi. „Am favorizat întotdeauna relațiile bazate pe încredere în detrimentul celor bazate pe monitorizare și supervizare strictă, iar acest lucru funcționează la fel de bine acum ca și în trecut, atunci când oamenii cu care lucrezi sunt de calitate. Deviza mea este focusarea pe rezultate într-o atmosferă relaxată (…) Cred că, dincolo de politicile de beneficii și de compensare, motivația oamenilor vine în primul rând din plăcerea de a livra un lucru bine făcut, într-o atmosferă plină de bună dispoziție și care încurajează competența și calitatea“, explică Sabin Gîrlea. Compania oferă, în același timp, beneficii precum asigurări private de sănătate disponibile și pentru membrii familiei angajatului, tichete de masă, rambursarea cheltuielilor zilnice de transport, zile în plus de vacanță în funcție de vechimea în companie, discounturi pentru abonamentele la fitness, pentru servicii de înfrumusețare sau pentru înscrierea copiilor la grădiniță. Angajații se bucură și de diverse facilități la locul de muncă, cum ar fi camere de rela­xare, cu tenis de masă și fussball, saloane de masaj și o terasă de mari dimensiuni.