Management

Un hobby de familie

15 iul. 2015 2 min

Un hobby de familie

Reading Time: 2 minute
Marius Melesteu Strauss
Marius Melesteu, General Manager pentru regiunea centrala si de sud a Europei la grupul Strauss

Activitatea preferata la sfarsit de saptamana a lui Marius Melesteu, General Manager pentru regiunea centrala si de sud a Europei la grupul Strauss, este ciclismul, pe care il practica de curand alaturi de sotia sa si de fiica lor Irina.

Daca veti iesi la jogging sau la o simpla plimbare prin parc la final de saptamana, sunt sanse foarte mari sa il intalniti pe Marius Melesteu, General Manager pentru regiunea centrala si de sud a Europei la grupul Strauss, care detine in portofoliu si brandul Don Café. Nu va fi tocmai usor sa il recunoasteti, mai ales ca in locul tinutei clasice de business va purta un costum complet de ciclist profesionist. Motivul? Pentru Marius Melesteu, ciclismul este cea mai noua pasiune, pe care a descoperit-o impreuna cu sotia sa si cu fiica lor Irina. Au invatat impreuna tainele mersului pe bicicleta, iar acum ciclismul este una dintre activitatile preferate de weekend ale familiei Melesteu.

“Este un alt gen de sport pe care am dorit sa il practic, pe langa fitness”, spune pentru Biz Marius Melesteu despre noua sa pasiune. “Imi da ocazia sa ies din sala de fitness si, impreuna cu familia sau chiar cu colegii de birou, sa explorez si sa ma bucur de natura”, adauga directorul general al Strauss Balkans.

Chiar si atunci cand este departe de familie, in activitati de tip team building, nimic nu pare sa puna bete in roate noului hobby, pentru ca, dupa cum a descoperit de curand, in Strauss Romania este o comunitate puternica de biciclisti. Marius Melesteu viseaza sa faca un tur al Romaniei pe bicicleta, mai ales ca printr-o astfel de expeditie nu numai ca are oportunitatea sa vada o altfel de Romanie si sa se bucure de natura si de locuri ascunse de ochii turistilor, ci si pentru ca, indiferent de cat de mult calatoreste, Romania ramane destinatia sa preferata.

Un tur al Romaniei pe bicicleta i-ar mai da ocazia executivului sa practice o alta pasiune mai veche, pe care incearca sa o intretina cu orice ocazie: fotografia. Marius Melesteu iubeste sa imortalizeze portrete si fie ca se afla in concediu, fie in deplasari nu rateaza nicio ocazie sa isi imbogateasca colectia. “Cred ca orice hobby iti testeaza limitele, indiferent ca este vorba de an­duran­ta, rabdare sau perseverenta. Insa, daca iti place cu adevarat, nu poti renunta. Asa cum se spune, nu devine neaparat mai usor, ci devii tu mai bun”, ne povesteste Marius Melesteu despre importanta unui hobby.

Desi prima sa pasiune ramane managementul, domeniu in care isi exprima cel mai bine tenacitatea si perseverenta, sportul il ajuta sa isi faca ordine in ganduri si sa se reincarce cu energia necesara pentru a face fata provocarilor de zi cu zi. Si, pe masura ce descopera din secretele noii sale pasiuni, observa ca exista si cateva asemanari intre conducerea unei companii si “condusul” unei biciclete.

“Cel mai simplu, dar poate nu evident de la inceput, atat in ciclism, cat si in management, ritmul si dozarea efortului sunt esentiale”, spune Marius Melesteu. “Cateodata, ultimul kilometru este la fel de important ca si primul”, completeaza General Managerul de la Strauss Balkans.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: