fbpx
Companii Interviuri Oamenii Biz

20 la puterea 20: Tudor Alexandru Panait

16/05/2019

author:

20 la puterea 20: Tudor Alexandru Panait

Sunt 20 de tineri care privesc altfel România de mâine și fac deja pași spre următorii 20 de ani. Un proiect inițiat de Biz și Metropolitan Life la aniversarea a 20 de ani în România. Află ce îi pasionează, cum reușesc să lupte pentru lucrurile în care cred și cum văd lumea de mâine.

Tudor Alexandru Panait

Pasionat de fotografie, sport și tehnologie, a fost președinte al Consiliului Municipal al Elevilor București și Ambasador Junior la Uniunea Europeană. Crede că societatea poate deveni mai bună dacă punem umărul să schimbăm ceea ce doar spunem că am vrea să schimbăm. Dorește să rămână în România și să facă antreprenoriat în IT.

Tudor Alexandru Panait, Ambasador Junior la Uniunea Europeană, 17 ani

Cum arată o zi din viața ta?

Fiecare zi este plină și diferită. Sunt activ și până acum nu am reușit să mă plictisesc. Evident, fiind în clasa a XI-a, uneori este greu să combini școala cu celelalte activități extracurriculare, dar, printr-un efort susținut, reușesc să țin pasul. Îmi place să fac sport deoarece mă ajută să am inspirație și să-mi limpezesc gândurile.

Ce-ți place cel mai mult să faci?

Iubesc fotografia și tot ce înseamnă ea. Este pentru mine mai mult decât o pasiune, este un mod de comunicare, un remediu pentru orice durere și un amplificator al bucuriilor. Sunt foarte pasionat de informatică și calculatoare, fiind și industria în care aș dori să activez, sper eu, ca antreprenor. Îmi place mult sportul, am practicat handbal, fotbal și șah. Fiecare m-a ajutat să mă dezvolt în persoana de astăzi.

Care sunt performanțele tale de până acum?

Cel mai mândru sunt de funcția de președinte al Consiliului Municipal al Elevilor București și de cea de Ambasador Junior la Uniunea Europeană. Am dezvoltat mai multe proiecte web-based și în timpul liber lucrez la o serie de cursuri și tutoriale despre fotografie pentru elevi și tineri, ce urmează a fi lansată la începutul următorului an școlar. Ca fotograf, am câștigat, printre altele, concursul International Great British Cities – Coina Photo și concursul foto #EducationUK 2015 organizat de British Council România. Sunt unul dintre cei mai tineri membri ai Asociației Presei Sportive din România.

O recomandare sau un sfat pentru tineri (de vârsta ta sau mai mici).

Deși sună ca un clișeu, le-aș spune faptul că nimic nu este imposibil atâta timp cât ești în stare să lupți și să faci sacrificii. Dacă ești hotărât 100%, de cele mai multe ori vei reuși.

Spune-ne ceva ce ai învățat de la mama ta.

Încrederea se câștigă, nu se oferă și faptul că oamenii, în general, ascund tot timpul ceva.

Când ești indecis cu cine te sfătuiești?

Cu părinții mei. Ei sunt asistenții mei, să zicem așa, și cumva este și normal.

Ce îți place în România zilelor noastre?

Fiind pasionat de fotografie, am reușit să văd frumosul și acolo unde nu pare că ar exista. Cred că noi singuri încercăm să ne impunem o percepție proastă asupra României. Îmi plac peisajele, istoria, tradițiile, natura, libertatea și, în mod interesant, sălbăticia balcanică (dezordinea ordonată). Ai tot timpul ceva de făcut, chiar dacă nu vrei, și nu apuci să te plictisești.

Imaginează-ți Bucureștiul sau România peste 20 de ani. Cum ar arăta sau cum ți-ai dori să arate?

Sunt născut și crescut în București, lucru care m-a făcut să-mi pierd speranța că orașul va arăta așa cum îmi doresc, dar aș dori să fie un oraș #smart și #verde real, nu doar pe hârtie.

Unde te vezi locuind și muncind peste 20 de ani?

Chiar dacă gândul plecării există și mă lovește constant, îmi doresc să rămân în România. De asemenea, chiar dacă Bucureștiul nu este un oraș perfect, îmi plac zgomotul, agitația, aglomerația și nu mă văd locuind în altă parte, cel puțin nu până nu îmi întemeiez o familie.

Cât timp liber ai și cum preferi să ți-l petreci?

Timp liber nu prea am, sunt implicat în multe proiecte și sunt destul de prins, dar îmi place ceea ce fac și nu o simt ca pe o povară. Petrecându-mi mult timp la liceu și fiind bine integrat, am parte de socializare, dar când simt nevoia să fac ceva anume, reușesc să-mi fac timp.

De unde te informezi?

Încerc să consult cât mai multe surse ca să am o viziune cât mai amplă. Sunt fan al ecosistemului Google, astfel încât cel mai bine mă înțeleg cu Google News, dar mai folosesc și Medium.

Cât timp petreci zilnic online?

Poate prea mult… Când lucrez, prefer să fac totul în cloud (Google Drive și Google Docs), dar sunt și un mare consumator de conținut video, în special YouTube.

Care sunt canalele tale de comunicare preferate?

Prefer întâlnirile față în față sau apelul telefonic. Nu sunt un fan al mesajelor, deoarece se pierde foarte multă esență când scriem și mesajul se poate denatura.

Care este materia ta preferată?

De când mă știu mi-a plăcut informatica.

Cine este artistul tău preferat?

Din generația mea autohtonă, deși nu-l cunosc personal, îl apreciez pe Selly ca om de afaceri. Este foarte tare ce a reușit să facă, în ciuda tuturor cuvintelor de ură primite. Sunt un mare fan al lui Guess Who, simt că melodiile lui mi se potrivesc și chiar îmi plac versurile. Pe lista de oameni pe care-i urmăresc și aș vrea să-i văd, în vârf se află Elon Musk.

Când te faci (mai) mare, ce vrei să devii?

Tot timpul mi-a plăcut libertatea, astfel încât mi-aș dori să devin antreprenor. Cum îmi place informatica, probabil că înspre acel domeniu mă îndrept, dar nu exclud și o afacere pe zona foto-video, domeniu în care deja activez ca freelancer.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site utilizează fisiere cookie. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea acestui tip de fisiere. Mai multe informatii pot fi consultate prin accesarea POLITICI DE CONFIDENȚIALITATE