Blog

50 cele mai puternice branduri romanesti in 2012

12 sept. 2012 2 min

50 cele mai puternice branduri romanesti in 2012

Reading Time: 2 minute

Borsec conduce Topul celor mai puternice 50 de branduri romanesti, editia 2012, fiind urmat de Gerovital, Dorna, Poiana, La Dorna, Plafar, Cris-Tim, Kandia, Napolact si Fares. Clasamentul are la baza un studiu realizat de catre Unlock Market Research pentru revista Biz si a fost lansat astazi in cadrul conferintei BrandRo.

In topul de anul acesta au intrat patru noi marci romanesti: Caroli, Adria, Silva si Dedeman. La capitolul cresteri spectaculoase in 2012 se inscriu branduri precum Fares, Dero, Elmiplant, Pate Bucegi si Arctic. O ascensiune deosebita este inregistrata anul acesta de categoria alimente, respectiv sub-categoria mezeluri, Cris-Tim fiind unul din brandurile ce se regaseste in primele 10 marci romanesti in 2012.

Clasamentul integral poate fi vazut aici:

Anul trecut topul celor mai puternice marci romanesti indica cresteri ale produselor alimentare si ale celor de igiena personala si scaderi pentru categoriile de servicii, bunuri de folosinta indelungata si bauturi alcoolice. Tendinta aceasta este fireasca in vremuri de criza si indica faptul ca oamenii au devenit mai pragmatici, mai centrati pe satisfacerea unor nevoi elementare.

Scopul acestui al treilea val al studiului a fost de a identifica puterea marcii si din perspectiva capacitatii acesteia de a se mentine in top, in conditiile in care brandurile actioneaza intr-un mediu economic instabil.

Metodologie
Studiul Unlock Market Research a avut ca scop masurarea „puterii” marcilor romanesti pentru al treilea an consecutiv. Masurarea nu s-a facut din perspectiva financiara, corporatista, ci din perspectiva investitiei de incredere si afectivitate care le este acordata de catre consumatori.

Scopul acestui al treilea val al studiului a fost de a identifica puterea marcii si din perspectiva capacitatii acesteia de a se mentine in top, in conditiile in care brandurile actioneaza intr-un mediu economic instabil si neprietenos.

In cadrul acestui studiu, Unlock a realizat 1.200 de interviuri telefonice. Studiul este reprezentativ urban la nivel de regiune, grad de urbanizare, impartire pe sex si varsta a populatiei de peste 18 ani.

In urma acestei faze s-a masurat performanta marcilor romanesti considerand o serie de indicatori in urma scorurilor obtinute de principalele marci pe urmatoarele dimensiuni:

Performanta marcii, determinata de intensitatea preferintei consumatorilor pentru marca respectiva, prin alegeri multiple intre marci din aceeasi categorie.

Implicarea emotionala, determinata prin masurarea gradului de asociere cu o serie de atribute derivate din faza calitativa.

Rezultatele studiului pot fi citite integral in a treia editie a cartii “50 cele mai puternice branduri romanesti”.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: