Interviuri Companii

Alexandr Jeleascov, Coletaria.ro: Ne așteptăm la o dublare a cifrei de afaceri față de anul trecut

30 aug. 2021 4 min

Alexandr Jeleascov, Coletaria.ro: Ne așteptăm la o dublare a cifrei de afaceri față de anul trecut

Reading Time: 4 minute

Pentru Coletaria.ro, anul 2021 este unul al schimbărilor. Compania de livrare și expediere a coletelor tocmai a anunțat că începe rebrandingul în Packeta și își crește volumul investițiilor cu 50%.

Am discutat cu Alexandr Jeleascov, CEO Coletaria.ro, despre felul în care vor fi direcționate investițiile de 3 milioane de euro din acest an și despre evoluția pieței de coletărie din România în perioada următoare.

Ce a determinat accelerarea investițiilor Packeta pe piața românească?

Este un cumul de factori care se află în spatele acestei decizii. În primul rând, vorbim de o creștere anuală continuă a cifrei de afaceri. Am încheiat 2020 cu o cifră de afaceri de 4,5 milioane de euro, iar în primul trimestru al anului 2021 am depășit deja pragul de 40% raportat la cifra de afaceri a anului trecut.

Totodată, am avut creșteri susținute ale numărului de selleri și de magazine online partenere, concomitent cu o creștere a comenzilor online, influențate de pandemia de COVID-19.

În același timp, am înregistrat volume foarte mari pe segmentul Cross Border și am devenit un jucător important în această zonă.

Toate aceste lucruri, combinate cu evoluția pe care a avut-o piața de eCommerce și cu perspectivele de dezvoltare ale acestei industrii la nivel local, au determinat o astfel de decizie.

Ce va presupune rebrandingul Coletăria.ro?

Schimbarea denumirii brandului a venit ca un pas firesc, urmare a evoluției accelerate înregistrată de Coletăria.ro în ultimii ani. Clienții ne vor recunoaște rapid și clar atunci când fac cumpărături de la orice magazin online din întreaga lume. În același timp, o singură marcă, Packeta, ne va permite să profităm de efectul sinergic al cooperării de marketing cu alte țări.

Totodată, rebrandingul presupune investiții mai mari. Suplimentăm cu cel puțin 50% bugetul de investiții pe plan local, crescând, astfel, la 3 milioane de euro valoarea investițiilor alocată anului 2021 pentru piața din România.

Definitivarea procesului de rebranding vizează și alinierea serviciilor furnizate în toate țările în care este prezentă compania, lucru care se va realiza treptat, ținând cont de factorii socio-economici de dezvoltare ai fiecărei țări.

Odată cu unificarea numelui la nivelul întregul grup în Europa, vom beneficia mai ușor de infrastructura tehnologică a platformei și de aplicațiile mobile utilizate de către grup, de noi implementări de servicii logistice și de transport folosite deja cu succes în alte țări.

Ce servicii oferiți acum și ce servicii noi urmează să introduceți?

Depozit Coletaria.ro

Oferim magazinelor online servicii de livrare la puncte pick-up, atât la nivel național, cât și internațional. La nivel de grup, Packeta dispune de o rețea de peste 8.000 de puncte pick-up la nivel european și de peste 92.000 de puncte pick-up prin intermediul partenerilor.

De asemenea, pe lângă această soluție alternativă de livrare în puncte pick-up, Coletaria.ro, fiind o platformă logistică, oferă magazinelor online și soluția clasică de livrare a coletelor la domiciliu. Astfel, oferim servicii de livrare la adresa, atât la nivel național, cât și internațional, atât prin flotă proprie, cât și prin intermediul a peste 90 de transportatori la nivel global.

Punctele de ridicare a comenzilor sunt, în prezent, un adevărat fenomen în Europa și prezintă 3 beneficii majore: garanția celui mai mic preț de transport, în timp ce calitatea serviciilor este menținută la cel mai înalt nivel; ziua și ora ridicării comenzilor sunt decise integral de către client; posibilitatea de revendicare ușoară și de a vedea produsele pe loc.

Cât privește perioada imediat următoare, analizăm oportunitățile privind introducerea pe piața românească de noi servicii, precum livrarea la lokere.

Pe plan local, compania va accelera dezvoltarea în următoarele direcții:

  • Extinderea rețelei de puncte pick-up;
  • Noi depozite – anul acesta au fost deja achiziționate două noi depozite, de 4.000 de mp. fiecare, în București și Oradea;
  • Creșterea numărului de clienți B2B;
  • Deschiderea de noi piețe externe pentru livrări Cross Border;
  • Dezvoltarea de parteneriate pe segmentele de eCommerce B2B, parteneriate pentru extinderea rețelei de puncte pick-up și parteneriate cu noi transportatori interni și externi;
  • Implementarea de noi servicii de livrare;
  • Dezvoltări tehnologice privind eficientizarea continua a procesului de livrare, plata si modalități de retur.

Care este poziția ocupată de companie pe piața de profil din România? Ce volume gestionați?

Suntem o platformă logistică globală care oferă multiple tipuri de servicii și modalități de livrare, precum livrare la puncte pick-up și livrare la adresă, atât la nivel național, cât și internațional. La nivel de grup Packeta, numărul de colete expediate a depășit 16,9 milioane, în creștere cu peste 158% față de anul trecut. Pentru anul 2021, ne așteptăm la o dublare a cifrei de afaceri comparativ cu anul 2020.

Ce planuri aveți privind extinderea echipei?

Creșterea numărului de angajați este o altă prioritate a companiei, proces care va accelera odată cu schimbarea denumirii brandului din Coletăria.ro în Packeta.

Pe parcursul anului 2020, compania a crescut de 4 ori numărul de angajați, iar pentru 2021 țintește creșterea echipei cu 40 de noi angajați, la peste 80 de salariați, în funcție de evoluția business-ului.

Astfel, în perioada următoare, compania urmărește consolidarea echipei pe zonele de Sud și Vest ale României. Mai exact, vizează angajări pe segmentele de logistică, servicii clienți, vânzări și marketing, urmărind dezvoltarea echipelor pe zonele de procesare și manipulare a coletelor și specializarea lor pe tipuri de servicii oferite, creșterea capacității de răspuns pe zona de servicii clienți, accelerarea înrolării de magazine și selleri online din România prin creșterea capacității de vânzare.

Cum a evoluat piața de coletărie din România în această perioadă și cum vedeți perspectivele în 2021?

Dacă pe parcursul anului 2020 ne raportam la comerțul online ca fiind pe un trend de creștere contextual, în prezent, după mai bine de un an de când a început pandemia de COVID-19, putem vedea că acest trend își continuă traiectoria ascendentă, ceea ce validează, într-un fel sau altul, că această evoluție va predomina și în viitor datorită schimbărilor de comportament și al avantajelor oferite atât clienților, cât și celorlalte industrii conectate la acest sector.

În ceea ce privește segmentul Cross Border, volumul livrărilor s-a dublat de la începutul anului și până în prezent, față de aceeași perioadă a anului 2020, pe fondul creșterii comenzilor online, dar și a îmbunătățirii serviciilor de livrare, și a extinderii serviciilor de livrare în regiunea Balcanilor, și, mai nou, în Turcia și Israel.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: