Finanțe Stiri

Ameropa, credit sindicalizat de 324 mil. euro pentru dezvoltarea în România

15 iul. 2019 2 min

Ameropa, credit sindicalizat de 324 mil. euro pentru dezvoltarea în România

Reading Time: 2 minute

Compania elvețiană de producție și import export în domeniul cerealelor și îngrășămintelor Ameropa a semnat o facilitate de credit tip revolving multivalută în valoare de 324 milioane euro cu un sindicat de bănci.

Sindicatul este format din Banca Comercială Română (BCR) și Raiffeisen Bank în calitate de aranjori principali mandatați inițiali, bookrunners și bănci de structurare, împreună cu ING Bank N.V. Amsterdam – Sucursala București și UniCredit Bank, în calitate de aranjori principali mandatați și creditori. BCR a acționat și în calitate de agent de facilitate și garanții, precum și agent de documentație, anunță banca, într-un comunicat de presă.

“Suntem foarte încântați că am semnat cu succes aceasta nouă facilitate. În plus față de refinanțarea liniilor existente într-o unică facilitate sindicalizată, aceasta permite entităților din România ale grupului Ameropa să-și mărească substanțial capacitățile de finanțare bancară. Succesul acestei tranzacții demonstrează calitatea ridicată a operațiunilor grupului în România și relațiilor sale strânse cu băncile, fiecare dintre acestea fiind și creditorii grupului la nivel global”, spune Andreas Zivy, președinte al Grupului Ameropa.

Facilitatea, a cărei maturitate poate fi extinsă până la trei ani, va fi folosită de Azomureș SA, Ameropa Grains SA și Chimpex SA pentru a consolida structura datoriilor financiare și a majora  valoarea acestora prin refinanțarea facilităților bilaterale existente și finanțarea noilor nevoi de capital de lucru. Facilitatea este compusă din două tranșe, o facilitate de credit tip revolving și o tranșă care poate fi utilizată sub formă de facilități auxiliare în scopuri diverse, inclusiv facilitați de tip ovedraft, scrisori de garanție si acreditive.

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a acționat în calitate de consultant legal pentru creditori, în timp ce Popovici Nițu Stoica & Asociații (PNSA) a acționat în calitate de consultant legal pentru Ameropa.

Acest credit sindicalizat oferă multiple posibilități de utilizare pentru a răspunde eficient nevoilor viitoare ale Ameropa în Romania și pentru a-i susține dezvoltarea.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: