Interviuri

George Popa: Arta ca un mod de viață

28 dec. 2020 5 min

George Popa: Arta ca un mod de viață

Reading Time: 5 minute

Este Art Director la Leo Burnett și spune că lucrul în agenție  îl motivează să facă artă, iar arta îl ajută în jobul de zi cu zi.  George Popa, unul dintre cei mai cunoscuți artiști grafici ai generației sale, este și creatorul copertei Biz pentru Hospice Casa Speranței.

Un artist poate să „scoată ceva bun” dintr-o astfel de criză prin care trecem?

Fără să generalizez răspunsurile, mă voi referi doar la modul în care eu percep această perioadă. Nu a fost deloc un blocaj, criza este frate cu artistul, ai nevoie doar de un pic de optimism ca să poți construi o poveste. Arta o gândești și o faci în cadrul atelierului, această criză nu există atunci când creezi, ea apare atunci când vrei să îți expui arta, offline-ul este încă plin de restricții. În primele luni de criză am creat o serie de 7 picturi unde am ales să mă transform în subiect și să chestionez noul mod de viață comparativ cu normalul de dinainte. Lucrările au fost expuse în cadrul aplicației ArtLink, un proiect de expunere a artei prin augmented reality, foarte potrivit pentru interacțiunea cu arta în online. În a doua parte a ­pandemiei am petrecut mai mult timp cu noua mea pasiune, sculptura în lemn.

George Popa 3 George Popa 4

Munca de agenție vă lărgește orizontul artistic sau simțiți nevoia să evadați în atelierul personal?

Am lucrat în mai multe agenții, DraftFCB, Graffiti BBDO, GMP, acum sunt Art Director la Leo Burnett. Chiar îmi place munca din agenție, este genul de activitate care îmi oferă provocări destul de interesante și diferite, este un mediu efervescent. Lucrul în agenție mă motivează să fac artă și arta mă ajută în jobul de zi cu zi. Win/win! A fost și un moment special când lucrul în agenție s-a contopit cu pasiunea mea pentru artă, din 2017 și până în 2019 agenția GMP mi-a pus la dispoziție clădirea lor și timp de doi ani am avut proiectul ARTHOL, o serie de expoziții care aduceau împreună oamenii din artă și publicitate (www.facebook.com/artholexhibition). Nevoia de a face artă este extrem de importantă pentru mine, deoarece jobul îmi ocupă cea mai mare parte a zilei, serile și weekendurile sunt dedicate proiectelor personale, lucrând ilustrație, pictură, gravură, colaj și sculptură.

Care sunt artiștii sau curentele care vă inspiră? Ce luați din trecut, ce luați din prezent?

De foarte multe ori, marii artiști nu mă inspiră, ci mă copleșesc cu forța artei lor. Acum nu se mai pune problema apartenenței la un curent în artă, suntem pe cont propriu, stilul contează mai puțin, povestea pe care o spui este foarte importantă. Inspirația vine de peste tot, dintr-un interior frumos decorat, din stradă, dintr-o frază citită într-o carte etc. Mă folosesc de trecut încercând să înțeleg viața artiștilor, citind biografiile lor, lucru care mă ambiționează și mă încarcă cu energie, iar în prezent încerc să țin pasul cu schimbările, încerc să nu mă plafonez făcând același lucru, caut moduri noi de exprimare, subiecte actuale. Iar mai nou m-am transformat chiar eu în subiect.

George Popa 5

Referitor la grafica pentru Hospice Casa Speranței, ce încercați să transmiteți publicului?

Proiectul m-a impresionat imediat cum am citit despre el. Îmi plac provocările, așa că nu a fost greu să accept acest proiect, am avut și noroc că am prins o zi liberă,  1 decembrie, așa că am sărbătorit prin muncă, lucrând toată ziua. Posterul filmului „Copacul dorințelor/Amintiri din copilărie” ilustrează încrederea și speranța, felul în care fetița Mara alege să înlocuiască realitatea tragică a unui diagnostic cu poveștile copilăriei. Am ales să ilustrez cum natura, prezentă în jurul personajului, îi dă energia atât de necesară pentru a evada din situația dramatică în care se află. Această natură atât de prezentă în jurul nostru și de multe ori invizibilă, devine refugiu și bucurie atunci când apar probleme în viața noastră.

În contextul măsurilor luate de autorități, cum vă raportați, ca artist, la o galerie de artă online?

Din fericire pentru mine, arta nu este o sursă principală de venit. Nu am fost afectat de nicio măsură luată de guvern, nu sunt reprezentat de nicio galerie, așa că aleg să îmi promovez singur arta în online, pe paginile personale de Facebook și Instagram sau participând la diverse proiecte/evenimente. Arta este un mod de viață, nu un scop pe care să îl ating, așa că lucrez cu pasiune urmărind să evoluez în ceea ce fac, iar când cineva este interesat de munca mea, mă bucur foarte mult.

Făcând o comparație între șevalet și computer/tabletă grafică, care „unealtă” vă ajută să vă exprimați cel mai bine?

Este o decizie simplă, dacă trebuie să printez produsul final atunci aleg să lucrez pe tableta grafică. Altfel, prefer oricând lucrul cu materiale reale, pe primul loc se află pânza și culorile acrilice, apoi hârtia și în ultimul an am ales lemnul ca bază pentru diverse obiecte de artă. Sculptura a început să mă atragă de curând, acum doi ani am avut șansa să particip la creația unei campanii care a gravitat în jurul a cinci sculpturi care simbolizau line-ul „Trăiască Capra Vecinului!” și experiența avută m-a influențat să încerc și această tehnică.

George Popa 8 George Popa 10

Cum ați reprezenta grafic copilăria?

Copilăria mea fost un lung șir de teste, curiozități, o neobosită dorință de fi peste tot. Joaca era ingredientul principal, experimentam în orice situație, profitam din plin de viața de la țară, de foarte multe ori neavând hârtie udam pământul și apoi desenam cu o bucată de lemn. Mai târziu, copilăria mea a fost marcată și de comunism, pe lângă neplăcerile generale cauzate de politica din școli. Un lucru greu de crezut dar din păcate adevărat, copiii care studiau în Ilfov erau obligați să urmeze licee industriale pentru a continua studiile. Așa că pentru mine arta a fost o formă de rezistență, un vis ­urmat până a devenit real. Dacă aș alege o singură imagine a copilăriei, aș alege perioada de la începutul anilor ’80, când vizitam și de trei ori pe săptămână Muzeul Național de Artă și de fiecare dată mă opream la portretul Mariei Nacu, care mă fascina. Era un amestec de dragoste pentru personaj, dar și pentru pictură.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: