Artistul care nu joacă niciun rol

O poveste despre paradigma jocului dintre muzică, artiști și public, depresie și vindecare, cu un om care crede că autenticitatea este mai bună decât pielea oricărui personaj în care ar putea intra.

L-am întâlnit pe Adrian Despot la foarte scurt timp după ce își anunțase fanii pe Facebook că începe să lucreze cu trupa la un proiect pe care și l-au dorit mult: Vița de Vie Simfonic. “Sunt câteva momente în viața unei trupe rock prin care, cel puțin la nivel teoretic, fiecare ar trebui să treacă”, și-a început Adrian Despot, vocalul de la Vița de Vie, povestea despre invitația de a participa în august la Awake, venită din partea organizatorilor festivalului ca un cadou neașteptat. “Un moment este albumul acustic”, pe care cei de la Vița de Vie l-au făcut deja în 2013, “altul este proiectul simfonic – două laturi prin care muzica poate fi repusă în valoare.” Urmează, așadar, pentru trupă o perioadă cu multe repetiții, orchestrații și o colaborare cu Filarmonica de Stat din Târgu-Mureș, cu multe detalii de pus la punct, un proiect complex și destul de dificil. “Dar cine a zis că trebuie să fie simplu în muzică?”, punctează retoric Despot.

Nu a fost simplu nici cu noul album pe care trupa îl are în pregătire. S-au jucat cu numerologia, au decis să lanseze câte o melodie pe lună care să se încheie cu un album dublu: Șase + / Șase -. Au făcut prima parte: Șase +, pe care l-au lansat în 2016, iar a doua parte Șase (-) o vor lansa în octombrie anul acesta. Nu e simplu nici prin prisma responsabilității pe care a înțeles că o are și a observat asta cel mai bine în momentul în care copiii săi au devenit suficient de mari ca să asculte și să înțeleagă versurile din cântecele trupei: “Muzica poate fi un lucru extrem de puternic, intens și educațional. E păcat să o irosești doar în versuri sterile care prind întodeauna. Am ajuns la vârsta la care vrem un pic altceva de la muzica noastră, vrem ca ea să însemne ceva”.

Așa au ajuns la single-ul “ialapet”, al treilea de pe albumul Șase (-), o previziune sumbră despre un viitor în care Pământul este acoperit de plastic, iar oamenii trăiesc sub pământ, deoarece la suprafață soarele pârjolește tot. Probabil piesa nu va deveni un hit și nici nu va fi freodonată în taxi sau în cluburi, dar felul în care sună, de la versuri la orchestrație, totul este așa cum cei cinci membri ai trupei și-au ima­ginat că trebuie să fie. Melodia a pornit de la o temă de chitară, au dezvoltat-o la sală, după care au luat naștere versurile. “Nu vin cu versuri scrise acum un an – doi, pe care să le aplic pe o melodie. Energia creată de ciocnirea dintre două note trebuie să corespundă cu energia ciocnirii dintre cuvinte. Alăturarea de cuvinte produce energie și emoție, la fel ca și alăturarea notelor. Cele două energii trebuie să fie complementare, de aceea îmi place să las melodia să îmi ceară versurile”, își explică Adrian Despot procesul creativ.

”Primul lucru pe care un tânăr ar trebui să-l știe despre industria muzicală din România este că e greșit să creadă că rolul artistului este să compună melodia, să o cânte și apoi altcineva se va ocupa de restul și el trebuie doar să răsufle ușurat și să aștepte să fie chemat. Tu trebuie să faci toate aceste lucruri. Când ai terminat albumul, s-a dus 50% din treabă, urmează restul de 50% cu promovarea” – Adrian Despot

Trupă românească, precizie germană

Lansată în urmă cu mai bine de 20 de ani, de Sorin Tănase și So­rin Dănescu, trupa Vița de Vie a trecut de-a lungul anilor prin mai multe schimbări de structură, iar în actuala formulă funcționează de șase ani: Adrian Despot (voce / chitară), So­rin Tănase “Pupe” (tobe), Cezar Popescu (chitară), Adrian Ciuplea (bas), Mihai Ardelean (clape). O organizație atipică și tipică în același timp, se caracterizează ei, cu o democrație bazată pe prietenie și încredere. Pe scenă și la repetiții, fiecare dintre ei este 100% implicat în proiect și orice s-ar întâmpla se sprijină și se ajută reciproc. Au încredere unii în alții și s-au format unii în jurul celorlați. Ce este poate atipic față de alte trupe sau artiști este programul de lucru pe care și-au impus să-l respecte la minute. Orele de repetiții sunt fixe, ora 9.00 este ora 9.00, nu 9.05. La fel a fost și la interviu, am stabilit că ne întâlnim la ora 9 dimineața, iar la fix Adrian Despot intra pe ușă, cu o punctualitate pe care am întâlnit-o mai degrabă în cazul unor CEO, mai puțin în cazul unui rockstar.

Trupa are cinci membri, fiecare implicat trup și suflet, de la respectarea orelor de studiu individual până la a avea habar ce rol are fiecare cablu sau microfon, însă Vița de Vie înseamnă o echipă mai mare de atât: agenția de booking – Dark Side, care se ocupă și de materialele promoționale, echipa care se ocupă de grafică și identitate vizuală, luministul, dar și casa de discuri – Universal Music, precum și Romanian Artists Agency, care se ocupă de artistul Adrian Despot de la Vița de Vie.

Adrian Despot a fost cooptat în trupă din 1996, imediat după Școala Vedetelor, primul mare talent show din România, difuzat de TVR, care l-a transformat, brusc, dintr-un adolescent introvertit, pasionat de rock, în persoană publică: avea fani și îl recunoșteau oamenii pe stradă. Impactul pe care l-a avut Școala Vedetelor asupra sa a fost imens. Nu înțelegea nimic din ce i se întâmpla așa, a început să intre într-o stare de negare. La Școala Vedetelor trebuia să joace tot felul de roluri de diver­tisment în totală opoziție cu felul lui de a fi, iar în momentul în care a pus punct proiectului și-a spus că nu o să mai joace niciun rol în viața sa. Așa a ajuns un soi de “experiment social”, după cum se autodefinește: “Sunt un artist care spune întotdeauna ce îi trece prin cap, un om normal, care printr-un context de împrejurări a ajuns să fie și cunocut, extrem de pasionat de meseria pe care o face”. Nu se vede “mai cu stea în frunte” sau “pe un piedestal”, cum țin să se poziționeze alți artiști – tot timpul veseli, care vând în permanență iluzia fericirii. El nu a încercat niciodată asta și ca, orice om, are stări, azi e vesel, mâine poate fi nervos sau supărat.

Îi place gluma lui Horia Brenciu care se prezintă drept Horia omul și Brenciu artistul. În cazul lui, Adrian omul, Despot artistul, nu merge. Există doar Adrian Despot omul cu meserie de artist, fără să alterneze veșminte de scenă cu cele de stradă. Versurile de la Vița de Vie sunt experiențele sale personale, nu experiențele sale “în frac”, așa că nu trebuie să le cânte “în frac”. “Nu știu de ce trebuie să mă justific că sunt un om normal”, punctează el. Poate pentru că unii dintre artiști se prezintă ca și cum ar fi mult mai mult de atât și se comportă ca și cum s-au născut pe scenă. “Persoanele publice riscă să își piardă simțul rațiunii deoa­rece trăiesc într-un cerc adulant în care ajung să li se permită orice și să creadă că, probabil, este ceva special cu ei. Li se infiltrează un complex mesianic.” Atitudine de care cei de la Vița de Vie au încercat cât de mult posibil să se ferească: “Am încercat tot timpul să ne ținem cu picioarele pe pământ, noi nu ne-am născut pe scenă, am urcat acolo din fața scenei, din locul în care stă acum publicul nostru”.

Este genul de formație care, când are cinci concerte pe lună, luna se închide, pentru că vor să se bucure de fiecare interacțiune cu fanii, cei care le știu versurile și le cântă împreună. De asemenea, este genul de formație pe care nu o veți vedea la zilele niciunui oraș, acele “bâlciuri”, cu tiribombe, mici, fum și bere, unde, în atmosfera “minuțios creată” de edilii locali, nici nu prea contează cine urcă pe scenă. Au luat parte și la astfel de manifestări, dar cercul s-a închis, nu mai au ce căuta în astfel de contexte deoarece și-au dat seama că pu­blicul lor nu este acolo. În plus, vor să mențină vie plăcerea de a cânta. “Nu ne-am apucat de muzică pentru bani, am reușit să facem din asta o meserie și să avem un venit, însă acesta niciodată nu a ajuns la noi pe primul loc. În momentul în care venitul o să ajungă pe primul loc și nu manifestarea artistică, nu dorința de a sta cu prieteni și de a cânta în fața publicului, în momentul în care doar banii vor conta, fără să avem plăcerea cântatului, Vița de Vie va înceta să existe din punctul meu de vedere”, își explică Despot viziunea despre muzică și este la unison, în această privință, cu colegii de trupă. Vor să rămână artiști, nu să se transforme în “prestatori de servicii”, deși poate aceștia din urmă sunt mai fericiți.

”În mometul în care doar banii vor conta, fără să avem plăcerea cântatului, Vița de Vie va înceta să existe din punctul meu de vedere” – Adrian Despot. 

Viitorul, în două nuanțe

L-am întrebat ce crede că așteptă publicul de la el și recunosc că m-a surprins un răspuns ușor ieșit din tiparele vremurilor în care trăim. Într-o perioadă în care, în goana după audiențe, artiștii livrează ce simt că este “pe val”, vocalul de la Vița de Vie vorbește despre cât de riscant este să joci pentru public, să îi dai ce-ți cere. De ce? “Deoarece întotdeauna ce va cere va fi sub ce poți tu oferi și riști ca nivelul tău să intre într-o zonă mediocră, iar, la modul ideal, trebuie să găsești în identitatea ta punctele comune dintre tine și publicul tău și să plusezi pe ele.”

Deși în aspectele esențiale ale existenței sale nu există nicio formă de dedublare între omul și artistul Adrian Despot, în momentul când am ajuns cu discuția în punctul legat de cum își imaginează viitorul țării și ce așteptări are, perspectiva s-a schimbat. Nu a mai putut să dea un răspuns la unison. Ca om, nu mai crede că lucrurile se vor schimba în bine, din contră, observă bula minorității care se crede majoritară, dar care, din păcate, nu este așa. În plus, există “sindromul Bucureștiului” – un oraș efervescent, în care mereu se întâmplă ceva, câte o manifestare cultural-artistică, umblând însă cu Vița de Vie prin țară, a observat că lucrurile stau cu totul diferit. Ca artist, ca persoană publică, consideră că are o obligație morală să păstreze speranța vie, să planteze semințele speranței pentru tinerii care vin din urmă și, mai mult, să-i îndemne să lupte pentru drepturile lor, pentru țara asta.

Vindecare prin muzică

Pentru unii, muzica este doar distracție, o formă de relaxare, mai mult sau mai puțin complexă. Adrian Despot a învățat pe propria piele că poate fi și o formă de vindecare. Nu îi este teamă să recunoască că în liceu a trecut printr-o perioadă extrem de depresivă de care a scăpat cu ajutorul muzicii, a reușit să găsească în acea perioadă un gen de muzică, paradoxal, depresivă, a făcut un soi de terapie fără să știe ce însemna, ascultând nonstop și co­borând până în străfundul depresiei. În momentul în care a înțeles ce era acolo și cât de jos era jos, a început să se ridice.