Interviuri

Valentin Panduru: „Fix de asta au nevoie și copiii astăzi: de adulți care să asculte, să fie lângă ei, să-i îndrume și să le dedice timp”

2 nov. 2026 6 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Valentin Panduru: „Fix de asta au nevoie și copiii astăzi: de adulți care să asculte, să fie lângă ei, să-i îndrume și să le dedice timp”

Reading Time: 6 minute

Valentin Panduru este unul dintre cei mai implicați jurnaliști în descoperirea și transmiterea inițiativelor culturale și ale societății civile care modelează viitorul societății românești. În prezent, realizează emisiunea RFI360 la RFI România,.

Din acest an, Valentin Panduru s-a alăturat și echipei de ambasadori Ajungem MARI, participând la primul lui semimaraton în beneficiul programului, ca un cadou pentru cei 50 de ani pe care îi împlinește. Mai mult, de ziua lui, Valentin Panduru a ales să renunțe la cadouri și să strângă bani în beneficiul copiilor din programele Ajungem MARI, prin intermediul platformei Galantom. Cum poate un jurnalist să se implice dincolo de microfonul de la radio și cum înțelege Valentin Panduru să schimbe lumea prin propriul exemplu, în interviul acordat Biz.

WhatsApp Image 2026 11 02 at 11.07.57 8

De ce ai ales ca de ziua ta să transformi alergarea dintr-un hobby într-un gest de implicare civică?

Am început să alerg pentru mine, pentru sănătatea mea, dar în timp, ceea ce a pornit ca un demers individual, dintr-o nevoie de mișcare, a devenit altceva cu fiecare pas contabilizat de ceas. Constanta ieșire din zona de confort m-a dus fără să-mi dau seama în randul celor care blocheaza strazi prin orașe, aparent doar pentru a alerga. În realitate, motivația diferă de la alergător la alergător. Pentru mulți este o cursa spre medalie, pentru alții sustinere într-o cauză, un sprijin într-un demers civic, o direcție de urmat pentru un bine comun.

Pentru mine, să alerg în luna în care am împlinit 50 de ani la un semimaraton a fost un cadou de care sedentarul din mine nu știa câtă nevoie are corpul meu. Creierul a fost alimentat cu oxigen doar de la gandul ca pot dedica participarea mea la acest concurs promovand misiunea Asociației Casa Bună care de ani buni ajuta copiii din zone defavorizate să prindă încredere în șansele lor, prin educație. Am trăit împlinire câteva săptămâni mai târziu când am alergat ca voluntar la The Colour Run, însoțind un grup de copii de la Casa Buna. A fost o explozie de culoare cu fiecare îmbrățișare primită de la copii.

În octombrie am participat la al doilea semimaraton din viața mea, de această dată promovand programul „Aventura prin lectură” al United Way România, organizație non-guvernamentala care are ca beneficiari tot copii din medii defavorizate, promovând prin acest program bucuria lecturii, cu speranța că astfel copiii își pot deschide noi orizonturi și posibilități.

Ce înseamnă pentru tine „să-ți dăruiești timpul” și de ce consideri că acesta este cel mai valoros dar pe care îl putem oferi?

Sunt 17 ani de când realizez zilnic o emisiune la RFI România, emisiune ce aduce împreună informațiile zilei, subiecte economice, știri din sport, carte, film, artă și muzică. Între toate acestea, zi de zi, am rezervate 30 de minute pentru întâlnirea cu un om care inspiră oameni. Un interviu în care descopăr inițiative civice, platforme și programe ce vin să ajute și să schimbe felul în care trăim, să lărgească perspectiva, invitând, de ce nu, la implicare. Ei bine, găzduind astfel de întâlniri în emisiune, avand toată deschiderea, curiozitate, răbdare și empatie, investesc timp în oamenii și dorințele lor. Timpul este cea mai importantă resursă pe care o avem, radioul fiind pentru mine instrumentul care conectează oameni și idei, transformă aceasta investitie în ceva sustenabil. Ceea ce oferi nu se pierde, ci se va întoarce la tine, spre inspirația altor oameni.

Ce te-a determinat să alegi semimaratonul de 21K drept moment pentru prima ta campanie de strângere de fonduri prin Galantom?

Sunt peste 21 de ani de când Alexandru Corneschi aleargă la nivel de performanță fiind considerat unul dintre cei mai rapizi maratoniști români. Tibi Ușeriu este românul care a câștigat maratonul 6633 Ultra Arctic, parcurgând într-o săptămână 566 kilometri pe un teren înghețat, înfruntând temperaturi care au coborât până la minus 62 grade Celsius. Iar Andrei Roșu și-a schimbat complet viața intrând în 2011 în Cartea Recordurilor ca primul om din lume care a finalizat circuitul „7 maratoane și 7 ultramaratoane pe 7 continente”, Andrei Roșu fiind astăzi, pe lângă sportiv de anduranță, antreprenor social, speaker motivațional, organizator de evenimente sportive și susținător de proiecte sociale. Sunt doar trei exemple de invitați care, vorbind despre realizările lor în emisiunea mea de la radio, m-au inspirat. I-am considerat o vreme ca fiind de pe altă planetă, dar când am înțeles că și eu pot inspira oamenii, planeta lor nu a mai părut așa distantă și de neatins. Inspirație sper să ofer în primul rând copiilor pentru că această planetă trebuie să le fie accesibilă, oferind aceleași șanse, indiferent de locul unde unde s-au născut sau cât de diferiți sunt.

Cum ai descoperit programul Ajungem Mari și ce anume din misiunea sa te-a făcut să vrei să te implici mai mult decât ca simplu susținător?

Programul Ajungem Mari este cel mai mare și important program educațional din România dezvoltat de Asociația Lindenfeld, susținând pe termen lung educația și integrarea a mii de copii și tineri din centre de plasament și medii defavorizate, programul se bazează an de an pe efortul a mii de voluntari la nivel național. Până la a cunoaște cu adevărat ce înseamnă Ajungem Mari, a fost mai întâi un om. Iarina Taban a venit în emisiunea mea chiar la începutul acestui program, în urma cu 12 ani și mi-a vorbit despre misiunea Ajungem Mari, an de an fiind în căutarea voluntarilor necesari pentru modulul de activități. Pe Iarina și astăzi o motiveaza prima ei vizită într-un centru de plasament, și cu toate ca realitatea nu mai este așa dura ca atunci când a pornit ea acest program, timpul este măsurat și astăzi diferit de cei care-și trăiesc copilăria între pereții unui centru de plasament și adulții care risipesc atât de ușor aceasta resursă, absorbiți de preocupările de zi cu zi. Determinarea și ambiția Iarinei m-a inspirat să gândesc că poate într-o zi aș putea fi și eu parte dintr-un astfel de demers. Fără să-mi dau seama Iarina mi-a confirmat ca deja sunt parte, făcând ceea ce fac de atâta timp.

Programul sprijină peste 3.500 de copii și tineri din București și 29 de județe, cu implicarea a mii de voluntari care oferă sprijin educațional, emoțional și de mentorat. Cum explici faptul că atâția oameni aleg să investească regulat timp în viața unor copii pe care nu i-au cunoscut anterior?

Nu vreau sa mă repet dar totuși zic, îmbrățișarea unui copil căruia îi acorzi puțin timp, răbdare, atenție, căruia îi dai importanța pe care o merită și îl ajuti să creadă în șansele sale, ei bine, îmbrățișarea aia este cea mai importantă răsplata pentru un voluntar. Nu am crezut până nu am simțit. Soția mea a pornit în Asociația Casa Buna fiind simplu voluntar, priveam cu ceva invidie aceste îmbrățișări necondiționate dăruite de copiii veniți duminică la asociație, la meditații. Acum, copilul nostru trăiește astfel de emoții fiind voluntar. Ajută copiii din Ferentari să-și facă lecțiile cot la cot cu ceilalți voluntari. Știm când sunt tabere, excursii, care sunt activitățile și cunoaște parte din copiii care vor participa. Sunt activități care completează săptămână noastră în familie și ar fi nefiresc acum să fie altfel. Provocarea vine cu primul pas pe care trebuie să-l faci când simți că este momentul, când ai convingerea că poți ajuta, că ai ce să dăruiești, și că, dăruind, poți face diferența, atât pentru copii dar și pentru tine. Că te împlinește.

Ce rol au radioul și vocea ta în a conecta publicul la cauze sociale?

Cred că este inevitabil, când încurajezi și promovezi, și crezi cu adevărat că oamenii pot sa inspire, ajungi unul dintre ei. Eram pregătit pentru asta? Nu! Când m-am îndrăgostit eu de ceea ce am văzut ca este radioul, în urma cu 30 de ani, ei bine, era un om într-un studio antifonat, cu o groază de benzi și casete în jur, un mixer și un microfon. Era ceva cald și discret. Astăzi radioul are camere de filmat, emisiunea se aude dar se și vede în direct pe platforme de socializare, strange like-uri, subiectele din emisiune influențează si ajung discutate departe de aparatul de radio fără ca eu sa mai am control asupra subiectului transmis “în aer”.

Îmbrățișând această evoluție tehnologică dar promovând diversitatea de subiecte pe care societatea o dezbate, sunt unul din cei care continuă să creadă în relevanța radioului, fiind un instrument capabil să asculte oamenii, nu invers. Cineva a gândit că fix de asta au nevoie și copiii astăzi, de adulți care să asculte, să fie lângă ei, să-i îndrume și să le dedice timp. Eu asta am de dăruit.

Articole pe aceeași temă: