Companii Stiri

Bittnet Group achiziționează 20% din DataScript, o companie cehă de training în IT

28 iun. 2021 2 min

Bittnet Group achiziționează 20% din DataScript, o companie cehă de training în IT

Reading Time: 2 minute

Bittnet, un grup de companii IT listate pe piața principală a Bursei de Valori București, anunță achiziționarea a 20% din acțiunile unei companii de training în IT din Cehia, DataScript sro de la Moore Academy CZ sro.

Aceasta este a doua tranzacție transfrontalieră pentru Bittnet Group, care, în martie 2021, a anunțat achiziționarea a 35% din acțiunile Servodata Group, un integrator IT&C cu prezență pe piețele din Cehia și Slovacia.

„Suntem încântați să anunțăm a doua achiziție transfrontalieră din acest an și, de asemenea, cea de-a doua tranzacție cu partenerii noștri Moore din Cehia. Divizia de training a avut întotdeauna o importanță strategică pentru noi, având în vedere că Bittnet a început ca o companie de training în IT. În contextul transformării digitale în curs de desfășurare în întreaga lume, ne așteptăm ca tot mai multe companii să investească în educație, precum și în reconversia angajaților lor. Potrivit experților, aproximativ 40% din locurile de muncă existente vor dispărea până în 2030 din cauza digitalizării, în timp ce deficitul specialiștilor în domeniul IT&C va continua să se adâncească la nivelul UE în următorii ani. Acest context favorabil, asociat cu marje de profit atractive care pot fi realizate în activitatea de training în IT, precum și colaborarea noastră de succes cu Moore Cehia au fost factorii determinanți ai acestei tranzacții. Suntem încrezători că această achiziție va aduce multe beneficii Bittnet Group și, cel mai important, acționarilor noștri,” a declarat Mihai Logofătu, cofondator Bittnet Group. 

Valoarea tranzacției este de 275.000 euro. Mai mult, Bittnet va investi suplimentar 500.000 euro sub formă de împrumut în următorii 3 ani, pe baza proiectelor specifice de dezvoltare ale DataScript. Conform acordului de investiții, începând cu 2021, DataScript va distribui dividende anuale într-o proporție maximă de 50% din profit. În 2020, DataScript a realizat o cifră de afaceri de aproximativ 1 milion de euro și EBITDA de 180.000 de euro.

DataScript are o experiență de 13 ani pe piața din Cehia și este unul dintre cele mai importante centre de training în IT din această țară. Compania operează atât în segmentul de furnizare de servicii de training către clienți corporativi, cât și către persoane fizice, oferind cursuri în DevOps, RedHat și curriculum-ul Amazon Web Services.

După finalizarea tranzacției, Bittnet Training, care este lider pe piața de training în IT românească și are în prezent cea mai mare echipă de formatori IT din România, se va implica în transferul de cunoștințe cu DataScript. Portofoliul de servicii al companiei este complementar cu cel al Bittnet Training, astfel încât sinergii importante pot fi realizate la nivel transfrontalier de către cele două companii. Certificările complementare ale centrului de training DataScript includ, printre altele: Red Hat Alliance Training Partner, Symantec Authorized Education Delivery Partner și Veritas Authorized Training Partner.

DataScript face parte din grupul de consultanță, audit și tehnologie Moore Cehia, deținut de Petr Kymlička și Radovan Hauk. Activitatea Grupul include consultanță și audit, precum și servicii contabile, fiscale, juridice, de formare și educaționale, tehnologice și ICT. În 2020, Moore Cehia a raportat o cifră de afaceri consolidată de aproximativ 20 de milioane de euro. Moore Cehia face parte din Moore Global, una dintre cele mai mari rețele internaționale de audit și consultanță. După finalizarea tranzacției cu Bittnet Group, Moore va deține 80% din acțiunile DataScript sro prin entitatea Moore Academy CZ sro.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: