fbpx
Analize Antreprenori

Cafeaua de langa scena

06/04/2012

Cafeaua de langa scena

Teatrul independent si-a cladit reputatia de alternativa mai ieftina si nonconformista a teatrului “de stat”. Unul dintre atuurile sale a fost un concept nou pentru Romania: cafeneaua-teatru. Cat de viabil este acest model de business?

Café-teatrele bucurestene, adevarate spatii culturale boeme, au devenit in ultimii ani locul preferat de petrecut timpul liber pentru unii tineri care cauta seara, dupa serviciu, ceva mai mult decat o bere sau o cafea servita in compania amicilor. Conceptul de cafenea-teatru este avantajos si pentru proprietari. Desi salile teatrelor de stat sunt pline la majoritatea pieselor, veniturile din vanzarea biletelor nu acopera de multe ori nici macar onorariile actrilor si plata utilitatilor, fiind nevoie de sprijinul statului pentru a finanta peste 50% din costul total al pieselor de teatru.

Majoritatea teatrelor independente practica preturi mai mici la biletele pieselor, pe fondul unor bugete de productie reduse si al numelor mai putin cunoscute de pe scena. Dar s-au vazut nevoite sa gaseasca alternative pentru a se putea auto finanta, iar asocierea dintre dintre scena de teatru si o cafenea, un bar sau un pub pare sa fie “mariajul” perfect. In momentul de fata, conceptual de café-teatru se diversifica. In timp ce unii proprietari opteaza pentru o scena aflata in imediata vecinatate a meselor la care clientii consuma cafea sau mancare, altii prefera sa delimiteze scena de zona alimentara, pozitionand zona in care se joaca piesele intr-un spatiu dedicat.

Un alt motiv pentru diversificarea teatrului independent il reprezinta numarul tot mai mare de tineri absolventi ai facultatilor de teatru si film. Anual, peste 60 de studenti ies de pe bancile facultatilor, iar numarul teatrelor de stat stagneaza. Pentru ei, cea mai la indemana solutie pentru a-si pune in valoare talentul o reprezinta teatrul underground, mult mai deschis ideii de a descoperi si promova tinere talente.

ORE VERZI DE 18 ANI

Pentru a ne forma o idee mai clara despre statutul teatrului independent din Romania, nu ar strica o scurta incursiune in trecut. Voicu Radescu este primul om care a facut pasi importanti in promovarea conceptului de café-teatru in Romania si la 18 ani de la deschiderea Green Hours reuseste sa ramana un etalon pentru teatrul independent romanesc. Totusi, conceptul pe care il promoveaza Radescu in acest moment are putin de-a face cu ideea si ambitiile de la care a pornit.

“Am vrut sa fac un bar cu interferente culturale. Nu ma gandeam la mai mult de cateva concerte cu chitara clasica. Vazusem cu multi ani inainte ceva similar in Kogalniceanu”, isi aminteste Radescu. Spatiul de pe Calea Victoriei gestionat de Grupul Pentru Dialog Social (GDS) si detinut de Ministerul Culturii i-a facut cu ochiul de la primul contact. Era vopsit in verde in proportie de 80%, mostenire a renovarii din anii ’80 realizate sub conducerea lui Nicusor Ceausescu. De aici a venit si numele barului: Green Hours 22 Cafe Bar.

La scurt timp, Radescu a preluat ideea din bulevardul Kogalniceanu: un professor de chimie anima atmosfera cantand regulat la chitara in barul lui, dupa care au urmat artistii de jazz, cu Lucian Ban si a lui Jazz Unit in frunte. “Erau tineri, dinamici, cu idei noi in jazzul romanesc obosit dupa cei 40 de ani. Au venit cu influente afro si cu o pofta de cantat care m-a molipsit. Era un mister pentru toata lumea ca niste pusti din Transilvania aduceau aceste influente”, rememoreaza cu nostalgie patronul Green Hours.

A urmat in mod firesc teatrul. Spunem “firesc” intrucat Voicu este fratele lui Vlad Radescu, un cunoscut om de teatru. Incursiunea Green Hours in lumea teatrului a inceput cu pasi marunti, astfel ca spectacolele one man show erau urmarite de grupuri restranse de oameni, si nu intotdeauna cu interes. Maia Morgenstern era o prezenta obisnuita a scenei Green Hours, pentru care a ales sa joace chiar si gratis in momentele de cumpana ale localului nonconformist.

Odata cu cresterea in popularitate a teatrului, Voicu Radescu si-a dat seama ca nu mai poate functiona haotic, astfel ca a ales un nume pentru grupul de actori: Teatrul LUNI. “Am optat pentru acest nume fiindca Maia Morgenstern, Coca Bloos, Dorina Crisan Rusu, Mihaela Radescu, toti artistii teatrului in acea vreme aveau liber luni, era ziua in care puteau sustine spectacole la Green Hours”, explica Radescu.

De altfel, intregul proces de selectie a artistilor si de punere in scena a ideilor era extrem de flexibil. “Sistemul de stat era nepermeabil pentru tineri. Ei au mirosit acest spatiu si l-au gasit primitor.  u am facut altceva decat sa-i las sa se desfasoare fara niciun fel de piedica. Existau foarte putini bani, ca si acum; am incercat sa le ofer doar un minim sprijin financiar in acesti ani”, povesteste Radescu. In primii ani, Maia Morgenstern si ceilalti actori au jucat si in fata unor audiente de 10-15 oameni, insa publicul acestui tip de spectacole s-a format si a crescut in timp, odata cu actorii, in subsolul verde al cladirii inchiriate de Radescu de la GDS.

Conceptul propus de Radescu lumii boeme a Bucurestiului a prins la public, motiv pentru care tot mai multe café-teatre si-au facut aparitia in prim-planul teatrului independent din Bucuresti. Insa concurenta nu il ingrijoreaza pe Radescu, ba dimpotriva. Incearca sa sustina noul val de café-teatre, asa cum a facut-o cu valul de actori tineri pe care i-a primit in undergoundul teatrului bucurestean in ultimii 20 de ani.

De altfel, desi este proprietar si director de pub/teatru de aproape 18 ani, Radescu nu pare preocupat aproape deloc de o reteta financiara de succes, de organizare riguroasa sau de branding. Dupa cum marturiseste, veniturile Green Hours abia acopera plata chiriei, utilitatilor, salariilor si ii asigura lui un trai decent. In schimb, ramane dedicat pastrarii unui echilibru artistic in Green Hours, echilibru care a adus pu-ului sau reputatia de deschizator de drumuri. “Caut sa pastrez si in jazz, si in teatru o paleta estetica larga. Las haita larga de conceptii estetice ale artistilor sa se manifeste, sa se confrunte si sa se imprieteneasca la scena”, explica el.

ARCA LUI HORNOIU

Daca Radescu a optat pentru un concept in care actorii imbina teatrul si pub-ul in acelasi spatiu, Dan Hornoiu a preferat sa separe scena de domeniul alimentar. Astfel, Hornoiu a pus in 2004 bazele clubului La Scena, iar in podul cladirii extrem de generoase a amenajat o scena pentru teatrul Arca. A pornit la drum cu o investitie de 20.000 de dolari, majoritatea banilor fiind stransi din biletele vandute pentru primul spectacol.

La inaugurarea teatrului au asistat numeroase personalitati potente financiar, printre care s-a numarat si primul-ministru de la acea vreme, Calin Popescu Tariceanu. “Voicu (Radescu – n. red.) a crescut un public, iar noi ne bucuram de el, deci mai e loc pe piata pentru noi jucatori. Noi, teatrul Arca, ne ocupam de teatrul contemporan. Avem texte mai apropiate de problematica cotidiana. Important e ca lumea sa nu adoarma pe scaun, ca la teatrul de stat”, explica Hornoiu conceptual La Scena & Arca.

Similar conceptului Green Hours, proprietarul La Scena incearca sa compenseze subfinantarea teatrului cu veniturile din zona barului si a restaurantului, insa chiria tot mai mare il impiedica sa se extinda asa cum si-ar dori. Totusi, Hornoiu a reusit sa puna la punct un studio de inregistrari in subsolul cladirii, loc in care au inregistrat trupe cunoscute precum Robin And The Backstabbers sau The Amsterdams. Chiar daca restaurantul de la parter plateste chiria si utilitatile, conceptual promovat de Dan Hornoiu functioneaza in primul rand pe fondul plusului pe care il aduc piesele de teatru si show-urile de comedy de duminica seara. “Publicul se regaseste in textele noastre, in vocabular. Eu simt ca nu e acelasi public care merge la teatrul de stat si pentru care conteaza mai mult decorul. In teatrul contemporan e vorba de un text savuros, plin de viata”, spune el.

SUFLU NOU IN CENTRUL VECHI

Dupa succesul confirmat din punct de vedere artistic, dar mai moderat din punct de vedere financiar al Green Hours si La Scena, pe piata café-teatrelor bucures tene si-a facut aparitia Godot. Proprietarul cafenelei de pe strada Blanari este George Remes, un tanar actor de film care s-a indragostit in ultimii ani de teatru. Dupa doi ani petrecuti in SUA pentru un master, George Remes s-a intors in Romania hotarat sa investeasca intr-un café-teatru. “Initial nu m-am gandit la acest spatiu, ci la ceva gen Green Hours. Acesta a fost primul meu reper.

Cand am intrat in aceasta incapere prima data am simtit ca are o anumita energie. Am intrat cu naivitate si inconstienta in aceasta poveste. Sa deschizi un teatru intr-o perioada de criza… e o dementa”, marturiseste Remes. Desi prognozase deschiderea café-teatrului in trei luni de la inchiriere, planurile i-au fost date peste cap de problemele aparute in timpul renovarilor, astfel ca intregul proces s-a intins pe durata a opt luni si jumatate. La finalul lor, dupa mai multe sesiuni de brainstorming, actrita Ioana Barbu a venit si cu ideea numelui noului local. Godot se diferentiaza de café-teatrele consacrate din Bucuresti prin prisma orientarii catre un public mai elitist.

Investitia lui Remes a depasit suma de 100.000 de euro, insa tanarul antreprenor nu se asteapta sa isi recupereze investit ia prea curand. Totusi, are unele motive de satisfactie: la mai putin de doi ani de la inaugurare, Godot se sustine financiar si reuseste sa plateasca din datoriile mai vechi. Atat vadul bun (cafeneaua e plasata in Centrul Vechi), cat si aspectul elegant si numarul mare de spectacole fac parte din reteta financiara pe care Remes va miza in continuare. De concurenta nu se pune problema. “Eu apreciez mult relatia pe care o am cu Green Hours.

Nu m-au considerat niciodata concurenta. Domnul Radescu a fost prezent la inaugurarea Godot si mi-a facut cel mai frumos compliment: «Felicitari, ati scos undergroundul la suprafata»”, isi aminteste Remes. Raspunsul publicului ii da incredere tanarului actor-investitor: “Publicul raspunde bine la acest melanj intre teatru si cafenea. Aducem si public de teatru, dar si un public pe care il  atrage ideea ca poate consuma ceva in timpul piesei”, spune el. Feedback-ul din partea celorlalti proprietari de café-teatre si a publicului l-au determinat pe Remes sa continue investitiile.

“Vrem sa intiparim in mintea consumatorului ca Godot este un loc in care poti servi un meniu de pranz. Vom face un discount de tip happy hour insotit de un moment artistic. Al doilea lucru pe care mi-l doresc e ca Blanari sa devina loc pietonal, cum e trecut in acte, iar in aceasta vara sa putem deschide o terasa in fata cafenelei. De asemenea, in vara sper sa de – schid si spatiul de jos. Avem la subsol un spatiu care se preteaza pentru un club in directia de eleganta- cultura, cum e sus”, spune el despre cel mai indraznet proiect de café-teatru din ultimii ani. “Totusi, din teatru nu s-a imbogatit nimeni si nici nu cred ca se va intampla asta, desi mi-as dori sa ma insel. Cred ca ar fi indicat ca si statul sa sustina aceste demersuri. Sunt atatea fonduri europene pentru care suntem certati ca nu le absorbim. Nu exista niciun program pentru un astfel de proiect de café-teatru”, spune Remes.

NOI SPECII DE TEATRU INDEPENDENT

Anul trecut si-a facut aparitia In Culise, un nou proiect de teatru independent care se promoveaza ca fiind un concept nou, cu un tip diferit de piese de teatru. Cei doi actionari, Stefan Nistor (24 de ani) si Cristian Bajora (23 de ani), au contribuit la scaderea dramatic a varstei proprietarilor de café-teatre din Bucuresti. “Pentru a ne putea desfasura liber trebuia sa ne cream propriul spatiu in care sa ne expunem ideile in fata publicului. Am vrut de la inceput ca acest loc sa aiba o sala dedicate pentru teatru. Chiar si in teatrul independent e greu sa patrunzi si sa te afirmi cand sunt alte proiecte care ruleaza de multa vreme. Sunt copaci prea mari la umbra carora nu poti creste. Aici ne putem manifesta cum vrem noi”, spune tanarul actor Nistor.

Cei doi proprietari ai pub-uluiteatru In Culise incearca sa promoveze piese nonconformiste, puse in scena de actori si regizori tineri. Spre exemplu, una dintre piesele in care joaca Stefan Nistor se desfasoara deasupra publicului, actorii fiind suspendati de corzi. In plus, colegul sau, Cristi Bajora, se ocupa de un club care ofera cursuri de actorie pentru amatori. Totusi, pentru ca teatrul celor doi sa supravietuiasca, pub-ul de la parterul cladirii este esential. “Era nevoie de un suport care sa ne ajute sa ne sustinem.

Vanzarea biletelor nu ne-ar fi ajutat sa platim chiria, angajatii si utilitatile. De aceea mai organizam evenimente pe partea de bar si clubbing”, explica Bajora. Daca totul va merge conform planurilor, cei doi tineri anticipeaza ca isi vor recupera investitia de 25.000 de euro in aproximativ doi ani. Cu toate ca, pana in momentul de fata, nimeni nu s-a imbogatit din teatrul independent, atat pionierii acestui concept, cat si tinerii din noul val prefera sa vada juma tatea plina a paharului: niciun café-teatru important nu si-a inchis portile in ultimii ani, ceea ce poate fi un semn imbucura tor pentru piata. Desi un caféteatru este greu de monetizat, traditia (vezi Green Hours si La Scena) sau ideile noi (Godot si In Culise) se pot dovedi retete de success pentru pasionatii de teatru care prefera sa isi urmeze pasiunea pana la capat in loc sa urmareasca doar profit pe termen scurt.

 

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site utilizează fisiere cookie. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea acestui tip de fisiere. Mai multe informatii pot fi consultate prin accesarea POLITICI DE CONFIDENȚIALITATE