Stiri

Cine sunt angajații care și-au permis zile libere între Crăciun și Revelion

3 ian. 2022 2 min

Cine sunt angajații care și-au permis zile libere între Crăciun și Revelion

Reading Time: 2 minute

Consultanța, agricultura, industria producătoare de bunuri, administrația locală și comerțul sunt sectoarele în care mai bine de jumătate dintre angajații români și-au luat concediu între Crăciun și Revelion, arată o analiză a CREASOFT, producător român de software care oferă soluții de pontaj și aplicații pentru departamentele de resurse umane.

Astfel, un procent de 88% dintre angajații companiilor de consultanță au făcut ”punte” între Crăciun și Revelion și și-au depus cererile de concediu prin intermediul aplicației dezvoltate de CREASOFT. În agricultură, 73% dintre angajați și-au luat concediu în ultima săptămână, iar în industria producătoare de bunuri procentul a fost de 64%. În primării și în administrația publică, unu din doi funcționari (51%) și-a luat, legal, concediu între Crăciun și Revelion.

image

”Vârful de activitate în companiile de consultanță este aprilie-mai, de aceea, în perioada sărbătorilor de iarnă, activitatea din aceste companii este mai redusă și așa se explică cererile numeroase de concediu. Dincolo de sectorul bugetar, unde așa-numitele ”punți” sunt încurajate și prin măsuri legislative, și comportamentul angajaților români din privat începe să se modifice. Am observat că angajatorii sunt mai îngăduitori cu angajații care își iau liber pentru a lipi weekend-urile de sărbătorile legale care cad în timpul săptămânii, de exemplu, iar adesea nu le mai cer oamenilor să își sacrifice din zilele de concediu legale pentru aceste mini-vacanțe”, a declarat Adrian Dinu, fondatorul companiei de software CREASOFT.


Anual, angajații români au dreptul la 20 de zile de concediu de odihnă, potrivit Codului muncii. De regulă, zilele de concediu de odihnă se efectuează în baza unei programări negociate între angajator și angajat, iar angajatorul trebuie să se asigure că fiecare angajat reușește să își ia, într-un an calendaristic, cel puțin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.


La polul opus, în topul sectoarelor cu cei mai puțini angajați care și-au luat concediu între sărbătorile de iarnă se află agențiile de colectare debite și oficiile de raportare a creditului (unde numai 22% dintre angajați și-au luat concediu în perioada 27-31 decembrie), industria alimentară și restaurante (23%), industria textilă (35%) și IT (39%).


”În industriile foarte reglementate, cum sunt cea a serviciilor financiare sau cea a jocurilor de noroc, dar și în cele cu vârf de activitate în această perioadă – cum sunt industria alimentară sau restaurantele – angajații au fost nevoiți să vină la muncă într-o mai mare măsură decât în alte domenii pentru că, altfel, activitatea companiei ar fi avut de suferit. Angajații care lucrează, chiar și în zilele de sărbători legale, sunt recompensați suplimentar de către angajator”, a mai spus Adrian Dinu.


În perioada sărbătorilor de iarnă, zilele libere pentru angajați reglementate ca sărbători legale sunt 25 și 26 decembrie – Crăciunul și 1 și 2 ianuarie- Anul Nou.


În ceea ce privește angajații care au lucrat de la distanță în această perioadă, cum este sectorul IT (unde unu din doi angajați a lucrat între Crăciun și Revelion), timpul mediu de lucru a fost de 5 ore, în scădere față de o perioadă obișnuită, când aceștia lucrau, în medie, câte 6 ore pe zi.


Analiza CREASOFT a fost realizată în perioada 27- 31 decembrie 2021 pe un eșantion de 100 de companii-cliente care au între 20 și 2.000 de angajați, din 15 sectoare de activitate.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: