Cosmin Alexandru: Conducerea cu o poveste bună

Cosmin Alexandru: Conducerea cu o poveste bună

Reading Time: 3 minute

Realitatea e că nu suntem construiți să putem funcționa, nicidecum performa fără o poveste convingătoare care să ne guverneze deciziile. Acțiunile noastre sunt urmarea poveștilor din care alegem, conștient sau nu, să facem parte.

de Cosmin Alexandru

Știu că în română nu sună ideal, pentru că în cultura noastră cuvântul “poveste” tinde să fie asociat cu ceva fantezist, nereal. Însă, în realitate, lucrurile nu stau așa. Un mentor cu care am lucrat recent a exprimat foarte bine esența subiectului “Being human is having a narative”. (A fi uman înseamnă a avea o poveste). A fost demonstrat științific încă de la mijlocul secolului trecut că nu suntem construiți să putem funcționa, nicidecum performa în lipsa unei povești convingătoare care să ne guverneze deciziile. Acțiunile noastre sunt urmarea poveștilor din care alegem, conștient sau nu, să facem parte.

Ca lider, pot să înțeleg și să construiesc pe această premisă sau pot s-o ignor și să mă lupt cu consecințele deciziei mele. Consecințele vin în principal din faptul că, dacă eu nu propun o poveste convingătoare din care echipa sau organizația să vrea să facă parte, alți membri ai ei o vor face. Nu neapărat pentru că au ceva cu mine, ci pentru că nu pot înainta altfel.

Cred că am mai scris pe subiectul ăsta, dar revin pentru că îl văd în continuare în suferință. O poveste convingătoare ar trebui să conțină o țintă motivantă, un drum nu ușor până la ea, personajele și rolurile pe care le au, precum felul în care ele vor conlucra către ținta comună și cam ce am avea posibilitatea să învățăm din povestea asta pentru următoarea. Echipele și organizațiile folosesc diferiți termeni pentru elementele poveștii lor: viziune, misiune, valori, strategie, cultură etc.

Dar poveștile cele mai bune sunt, de fapt, întâmplările de zi cu zi din viața echipei sau a organizației. Sunt esențializări la nivelul unei întâmplări de câteva minute ale tuturor elementelor atent descrise în documentele sau powerpoint-urile pe baza cărora lucrăm împreună.

Din experiența mea de ceva ani de lucru cu lideri, echipe și organizații, am constatat că neajunsul cel mai mare e că aceste întâmplări, mă refer la cele mai puternice dintre ele, sunt cel mai adesea ignorate ca sursă de motivare și aliniere pentru povestea mai mare. Sunt considerate evenimente disparate, uneori norocoase, dar oricum neimportante și care nu pot avea un rol de întărire a încrederii și motivării oamenilor pentru reușită. Cele mai surprinzătoare dintre ele pot face un pic de vâlvă în ieșirile la o țigară, la cafea sau la bere, dar cam atât. Sunt ca un serial care are scene captivante, bine realizate, dar pentru că nimeni nu le pune cap la cap, nu le dă și un sens împreună pe lângă cel separat, pe parcurs și până la final nu ți-e clar deloc ce a vrut să zică autorul, nu rămâi cu un fir roșu care să te facă să vrei să vezi neapărat și episodul următor.

Aceste povești de zi cu zi se împart în două mari categorii, ambele la fel de importante pentru un succes sustenabil: unele sunt despre raportul nostru cu ce e în afara noastră ca echipă sau organizație și unele sunt despre relația cu ce e între noi, înăuntrul echipei sau organizației. Fiecare categorie are un limbaj diferit: raportul cu exteriorul are conotații de luptă, de cucerire, de dominare, cel cu interiorul are conotații de relație, de conectare, de sprijin reciproc. Diferența asta are și un resort de gen. Nu întâmplător majoritatea directorilor de vânzări sunt bărbați și majoritatea directorilor de resurse umane sunt femei. Ca genuri, tindem să avem o predilecție pentru unul dintre limbaje, dar ea nu e exclusivă. Există femei care sunt directori de vânzări excepționali și bărbați care sunt directori de resurse umane excepționali. Fiecare avem nevoie de ambele limbaje, doar că în proporții diferite pentru fiecare dintre noi.

E neproductiv să nu ținem cont de această diferență și să folosim același limbaj pentru ambele tipuri de povești. Deși pare o idee bună pentru că omogenizează comunicarea, e o falsă omogenizare. Un lider care e urmat cu convingere are, de obicei, această capacitate, de care unii nu sunt neapărat conștienți, de a aduce în mijlocul oamenilor pe care îi conduc, în mod recurent, atât povești de cucerire cât și povești de conectare. Prea multă cucerire o să destrame țesutul relațional de care are nevoie orice grup ca să-și mențină nu doar coeziunea, ci mai ales sentimentul de apartenență, care e vital. Se va destrăma în afară. Prea multă conectare va priva echipa sau organizația de energia care vine din îndeplinirea obiectivelor ambițioase. O va bloca înăuntrul ei.

Creșterea performanței e întotdeauna un proces conflictual. Și cu exteriorul, și cu interiorul. Presupune păstrarea a ceea ce ajută și renunțarea la ceea ce nu mai ajută. Însă narativul cu care facem asta e esențial. Lipsa unei povești integratoare poate face procesul mai mult distructiv decât constructiv. O poveste bună onorează totul și apoi decide ce duce mai departe și înăuntru și în afară.

Cosmin Alexandru este consultant în transformare organizațională, cofondator al Teamology Institute, lector la Bucharest International School of Management (BISM) și decan al The Entrepreneurship Academy.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 394 (15 iunie – 15 iulie 2025). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.