Management Video

Zilele Biz: Cum să fii un lider bun de la distanță

11 nov. 2020 4 min

Zilele Biz: Cum să fii un lider bun de la distanță

Reading Time: 4 minute

Cea de-a treia zi a maratonului de business Zilele Biz, cea dedicată managementului s-a încheiat tot în forță, cu o sesiune în care s-au suit pe scenă patru profesori de la Maastricht School of Management România: Radu Atanasiu, Sergiu Neguț, Florin Ilie și Adrian Stanciu.

În sesiunea moderată de Marta Ușurelu, Owner Biz, cei patru au vorbit despre schimbările produse de pandemia de coronavirus și despre cum deținătorii frâielor companiilor s-au văzut nevoiți să conducă business-uri, uneori cu venituri de zeci de milioane de euro, din sufrageria de acasă. Primul subiect abordat de vorbitori a fost leadershipul remote. Cum pandemia a schimbat radical „regulile jocului”, liderii s-au văzut puși în fața unui test suprem în ultimele luni, într-un timp record, aceștia fiind nevoiți să se adapteze și să învețe să conducă echipe de la distanță, să comunice diferit și să motiveze angajații altfel decât până acum, astfel încât să obțină din partea acestora un nivel de performanță cel puțin egal cu cel dinaintea pandemiei, fără să cadă însă în capcana micromanagementului.

„Aceasta este noua normalitate. Aceste opt luni au fost de panică, unele de negare și ultimele două au fost luni de reconstrucție în care companiile și managerii și-au găsit locul”, a spus Sergiu Neguț, Associate Dean, MSM România pe scena de la Zilele Biz. Despre reconstrucție a vorbit și Adrian Stanciu, Dean for Knowledge & Leadership, Maastricht School of Management. „Am avut o perioadă de început în care tot ce știam s-a schimbat radical. După ce ne-am obișnuit și ne-am dezmeticit, în ultimele luni am fost foarte ocupat pentru că oamenii vor să reconstruiască”.

Sfaturi de reconstrucție pentru liderii remote

Perioada de pandemie a fost un test superm pentru echipele managerilor care s-au văzut nevoiți să le motiveze și să le coordoneze de la distanță pentru că în ultimele luni au avut oportunitatea să vadă cât de bune sunt propriile echipe. „Acesta este un moment de decont, eu am avut multe situații în care clienții îmi spuneau că au echipe bune, însă nu știu dacă au echipe bune sau nu pentru că în vremuri bune există creșteri, nu își dai seama dacă ai o echipă bună decât atunci când te lovești de obstacole”, a completat Adrian Stanciu.

Management debate Zilele Biz 2020 2 Vali Mirea
Radu Atanasiu, Florin Ilie, Adrian Stanciu, Sergiu Neguț și Marta Ușurelu la Zilele Biz

O greșeală despre care au vorbit cei patru profesori ai MSM România, extrem de întâlnită la top manageri în ultima perioadă este numărul mare de ședințe cu care „ne facem singuri viața mai grea. Se discută prea mult și niciodată problemele nu se rezolvă așa. Ședința este o boală cronică, se întâmpla și înainte, e adevărat. Când nu ai nimic de spus este bine să nu spui nimic, că ne pierdem timpul. De frică că sunt percepuți ca dezinteresați sau nepricepuți, mulți simt nevoia să ia cuvântul în ședințele online deși nu au nimic de spus”, a menționat Florin Ilie, Deputy CEO la ING România.

O altă greșeală despre care au vorbit cei patru consultanți este păstrarea practicilor vechi în pandemie. „Trebuie regândite niște tactici, acum e important să găsești ce îi motivează pe oameni. A crescut anxietatea celor care trebuie să se ducă zilnic la birou. Oamenii de vânzări de exemplu sunt foarte stresați, sunt multe lucruri la care oamenii trebuie să facă față în această perioadă”, a precizat și Radu Atanasiu, Lecturer of Thinking and Deciding in Business, MSM România. Radu a continuat dezbaterea cu o analogie la ciclism precizând că cei care se opresc acum riscă să își piardă echilibrul și, deși este contraintuitiv, companiile care și-au continuat drumul și chiar au accelerat au funcționat cel mai bine în această criză de sănătate publică.

În cea de-a treia sesiune a zilei de management, pe scena de la Diverta Lipscani au urcat Florin Ilie, Radu Atanasiu, Adrian Stanciu, și Sergiu Neguț.

Florin Ilie, Deputy CEO la ING România

De la finalul anului trecut, Florin Ilie a preluat rolul de deputy CEO și Head of Wholesale Banking ING România, după 15 ani în bancă. Din 2017, Florin a coordonat operațiunile de vânzări piețe financiare în cele 9 țări din Europa Centrală și de Est din grupul ING, timp în care a crescut nivelul de cooperare și eficiență transfrontalieră, bazat pe proactivitate și abordare sectoriala. În paralel, și-a păstrat rolul de director al operațiunilor locale de piețe financiare, ING fiind unul dintre jucătorii principali din România în acest domeniu.

Discuția integrală poate fi urmărită mai jos:

 

Radu Atanasiu, Lecturer of Thinking and Deciding in Business, MSM România

Radu predă Thinking and Deciding in Business la Maastricht School of Management Romania, este business angel şi a fondat DeBunavoie.ro – platforma de voluntariat.

Adrian Stanciu, Dean for Knowledge & Leadership, Maastricht School of Management

Adrian Stanciu este consultant în transformare organizațională și Associated Dean for Knowledge & Leadership la MSM România. De asemenea, este și consultant în Wanted Transformation Consultancy. Aria sa de expertiză este schimbarea și managementul culturii organizaționale. Experianța sa de consultanță include numeroase organizații cu diverse profiluri și mărimi, atât din România, cât și din țările învecinate.

Sergiu Neguț, Associate Dean, MSM România

Este specialist în dezvoltarea afacerilor ca antreprenor, consultant și profesor. Are la activ investiții, ca Business Angel, în companii ca frufru, 2performant, Softelligence și FintechOS, fiind CEO Advisor sau Board Member pentru alte companii. A absolvit un MBA la INSEAD și este membru în boardul Romanian Business Leaders.

Zilele Biz au loc între 9 și 13 noiembrie. Puteți urmări transmisia live pe pagina de Facebook a revistei Biz. Detalii despre eveniment puteți afla aici.

Array
One Comment
  1. Mihail Lazaroae
    Pandemia nu a creat probleme companiilor! Managerii nepotriviți vremurilor, da!Din păcate, chiar daca multe companii au strategii adaptate la contextul general al mediului de afaceri, multe dintre multe nu au managementul executiv  potrivit pentru implementarea acestora!In aceasta cauza își au originea multe probleme dintr-o companie, indiferent de mărimea ei! Managerii care conduc și fac performanta în perioadele dintre crize, nu sunt în unele cazuri potriviți pentru perioadele turbulente, pentru asigurarea tranziției fără probleme fiind nevoie de un alt tip de manager!

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: