Stiri

Drumurile comunale ar putea fi reparate cu bani de la buget

11 iun. 2021 < 1 min

Drumurile comunale ar putea fi reparate cu bani de la buget

Reading Time: < 1 minut

Durmurile comunale reprezintă acum cele mai prost întreținute căi de acces din România. Acestea sunt reparate sau asfaltate cu bani de la bugetul local sau consiliile județele. Cum este de așteptat, autoritățile locale acordă o importanță mai mare drumurilor intens circulate, cele județene sau cele naționale.

Premierul Florin Cîțu a anunțat, joi, la Timișoara, că Guvernul va elabora un program prin care drumurile comunale și cele din localități mici vor primi bani de la bugetul de stat, deoarece nu pot fi finanțate prin PNRR sau fonduri europene nerambursabile.

“PNRR este un proiect important, este o sursă de finanțare a investițiilor în România. Mai avem o altă sursă de finanțare, fondurile europene. Nici în PNRR şi nici în fonduri europene nu putem să avem drumuri comunale, drumuri din localităţi mici, comune. Acestea nu au putut să fie incluse acolo.

Infrastructura județeană sau comunală nu a fost inclusă în PNRR

M-am uitat şi am cerut colegilor mei să facă o analiză, să vedem ce s-a întâmplat în ultimii ani, unde s-au dus aceste investiţii. Şi vedem că nici în fonduri nerambursabile şi nici în PNRR nu a fost inclusă această infrastructură judeţeană şi comunală, acest lucru nu există. Aici avem o problemă, pentru că ştim foarte bine că acele localităţi unde nu s-a investit în drumuri judeţene şi comunale au rămas în urmă.

Vreau să vă spun că vom demara un program de investiţii special pentru aceste drumuri. Vor avea prioritate acele localităţi unde deja există canalizare şi apă, dar nu putem să lăsăm în urmă comunităţile României, trebuie să dezvoltăm toată România.

Aceste investiţii le vom face prin buget. Structura programului o voi anunţa în perioada următoare”, a declarat Florin Cîțu, într-o conferinţă de presă la Timişoara.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: