Finanțe

De ce nu investesc romanii la bursa?

20 iul. 2016 2 min

De ce nu investesc romanii la bursa?

Reading Time: 2 minute

Nivelul de educatie financiara este o bariera care impiedica multi romani sa investeasca sau sa isi diversifice forma in care isi pastreaza economiile, considera Lucian Anghel, preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Romania a avut cel mai slab scor la nivelul UE in ceea ce priveste educatie financiara, potrivit unui studiu la nivel global, realizat de S&P, a aratat presedintele BVB, in cadrul unei intalniri cu presa. “Pana si bulgarii ne-au depasit. Noi am fost peste tari precum Albania, Armenia, Kosovo, Macedonia”, a spus Lucian Anghel, care a explicat ca testul a constat in “patru intrebari simple care tin de esenta managementului avutiei noastre financiare”.

“Una dintre intrebari era cum se calculeaza dobanda compusa, iar o alta intrebare era: ce este mai sigur din punct de vedere financiar – sa ai toate ouale puse intr-un singur cos sau in mai multe? Si 3 din 4 romani nu au stiut sa raspunda ce inseamna diversificarea riscurilor”, a exemplificat Anghel.

Potrivit S&P Global Survey, doar 35% dintre romanii care au un contractat un credit inteleg cum se calculeaza dobanda compusa si doar 15% ditre cetateni fac economii pentru batranete.

“Din pacate, scoala – peste tot in lume, nu doar in Romania – nu se concentreaza pe acumularea de informatii despre cum sa avem grija de banii nostri. Aflam cate sotii a avit Henric al V-lea sau nivelul de precipitatii din Sahara”, a spus Lucian Anghel

Presedintele BVB a aratat insa ca daca ne uitam la depozitele bancare ale romanilor, vedem ca bursa are potential.  23.000 de romani au depozite bancare de peste 100.000 de euro, acestea totalizand circa 6 miliarde de euro, iar 13,7 milioane de romani au depozite sub 100.000 de euro, adica 24 de milioane de euro.

In conditiile in care valoarea totala a companiilor listate la BVB este de 14-15 miliarde de euro, ne dam seama ca exista un potential important daca o parte dintre aceste depozite s-ar transfera spre bursa, a aratat Anghel, adaugand ca la baza de investitori la BVB s-ar putea aduga si cei peste 200.000 de romani cu salarii de peste 5.000 de lei pe luna.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: