Interviuri

Educație finlandeză în mijlocul Bucureștiului

25 mai 2021 7 min

Educație finlandeză în mijlocul Bucureștiului

Reading Time: 7 minute

Genesis College a preluat de curând grădinița Teko din București ca parte a unui amplu proces de dezvoltare care vizează deschiderea a trei campusuri.

Ioana Necula, fondatoarea Genesis College ne-a vorbit despre planurile pe care le are pentru Genesis College, despre dificultățile pe care le-a întâmpinat ca antreprenoare care a deschis de la zero o școală în România, dar și despre ce a înseamnat pandemia pentru sistemul educațional românesc.

Când și cum a apărut ideea din spatele Genesis College și de ce ați optat pentru deschiderea de la zero a unei școli în România?

Educația este averea oamenilor și doar prin educație te poți dezvolta permanent. Dragostea pentru cărți, primită în familie, șansa de a vedea alte sisteme de învățământ imediat după revoluție și dorința de a putea concura cu cei școliți în alte țări, m-au împins cu gândul către dorința de a îmbunătăți educația românească. Am avut șansa ca părinții mei să îmi ofere o amplă cultură generală și, abia târziu, am înțeles că aceasta contează foarte mult în dezvoltarea copilului,  că este de fapt ceea ce rămâne după ce uităm tot ce am învățat.

Am optat pentru a deschide o școală de la zero, pentru că nici nu m-am gândit la o altă alternativă. Doar pornind de la zero se putea. Dar nicidecum nu mi-am imaginat că va fi atât de greu, că o să dureze aproape 20 de ani până când vom reuși să explicăm de ce copiii au nevoie de toate componentele educației și nu doar de instruire formală. Până la urmă, educația definește omul și societatea în care trăiește, educație înseamnă creștere, dezvoltare, cultivare.

Care au fost principalele dificultăți cu care v-ați confruntat ca antreprenor care a ridicat o școală de la zero în România?

Nu îmi mai aduc aminte toate dificultățile prin care am trecut. Multe au fost de ordin financiar. La început, neexistând un cadru legislativ potrivit educației private, în România, școlile private nu găseau soluții de finanțare. Apoi, pe măsură ce am reușit să ne dezvoltăm, am întâmpinat dificultăți legate de atragerea cadrelor didactice potrivite, având standarde ridicate și criterii legate de obligativitatea cunoașterii limbii engleze, aplecarea către studiu, dorința de dezvoltare personală, plasarea copilului în centrul învățării, colaborarea permanentă, elemente care nu erau prea populare printre cadrele didactice din România. Astăzi însă, având un program foarte amplu de dezvoltare personală și profesională a cadrelor didactice, ne caută tot mai mulți profesori, chiar și din străinătate. Implementarea curriculumului international IB (International Baccalaurate) ne-a poziționat în rândul școlilor internaționale, fără să renunțăm însă la curriculumul național.

Ne dorim foarte mult ca elevii Genesis să își cunoască bine țara, să fie mândri de ea, să îi cunoască istoria și geografia, precum și să înțeleagă că sunt parte dintr-un context global. Acest lucru necesită dezvoltarea unui set extins de abilități și  competențe de care vor avea nevoie pentru a fi apți să trăiască, să muncească și să înțeleagă lumea, respectând resursele naturale și pe cei din jur. Nu este un lucru ușor, pentru că nimeni nu știe cum va arăta lumea peste 30 de ani.

Anul pandemiei a fost unul plin cu provocări pentru școala din România. Cum a fost pentru Genesis College și cum v-ați adaptat la școala online?  Care au fost cele mai valoroase lecții pe care le-ați învățat ca antreprenoare în domeniul educațional în perioada pandemiei?

Întrebarea dumneavoastră se leagă foarte bine cu abilitățile și competențele despre care discutam mai devreme, dar acum este vorba despre abilitățile și competențele organizației școlare și a cadrelor didactice.

La Genesis College digitalizarea a început în urmă cu 3 ani, așadar cu mult înaintea pandemiei, drept urmare momentul trecerii în online a fost remarcat și felicitat la noi în școală, pentru că orele s-au desfășurat de a doua zi aproape normal, iar cele peste 100 de ore de training ale profesorilor au dat rezultate. Nu este ușor să ai toate unitățile planificate în classroom și să ai materiale pregătite pentru fiecare oră, dar chiar și astăzi, când ne considerăm mai pregătiți, miza rămâne aceeași – de a descoperi cele mai noi strategii și tehnici pentru a ne păstra ridicată capacitatea de a genera calitate în actul didactic.

Poate prin faptul că nu sunt doar antreprenoare în domeniul educațional, ci și profesor de business management și nu în ultimul rând, mamă, am reușit să îmi îndrum echipa pe drumul minunat al transdisciplinarității, care aduce pentru copiii pe care îi educăm  gândire critică, creativitate, evaluarea corectă a riscurilor, luarea deciziilor și, nu în ultimul rând, gestionarea constructivă a emoțiilor. Doar având aceste competențe poți construi o companie de succes.

Prin ce se deosebește Genesis College de alte instituții de învățământ private din România? Ce ar trebui să știe părinții înainte de a-și trimite copiii aici?

Părinții trebuie să știe că suntem o școală care a ales, în cei 21 de ani de existență, să promoveze valori morale, responsabilitate și compasiune, lucruri fără de care nu poate exista educația. Nu este deloc ușor să fii copil în ziua de azi și este cu atât mai greu să fii elev, dar Genesis College face în așa fel încât fiecare copil să își găsească drumul potrivit atât în învățare, cât și în pasiunile pe care le are. Toate celelalte abilități se dobândesc apoi, cu ușurință. 

La Genesis cei mici beneficiază de programe de enrichment, conferințe, sau programe de consiliere și orientare. Ne puteți spune cîteva cuvinte despre acestea?

Așa este, atât cei mici, cât și cei mari pot alege dintr-o vastă ofertă de opționale și sunt încurajați să își urmeze talentele și să descopere noi oportunități.

Genesis College a preluat recent grădinița Teko din București. De ce ați ales să procedați astfel? Care sunt planurile pe care le aveți pentru Genesis College? La cât s-a ridicat această investiție?

Da, am preluat grădinița Teko în urma demarării unui amplu proces de dezvoltare în care ne dorim să deschidem alte 3 campusuri. Grădinița Teko a demonstrat cât de potrivită este introducerea tehnologiei la vârste fragede și ne dorim ca aceste activități să fie continuate și preluate la Genesis, întrucât se potrivesc foarte bine atât cu pedagogia finlandeză pe care am adus-o prin franciza Kipinä, cât și cu International Baccalaureate (programul IB). Conform specialiștilor în educație, e-Learning-ul are un mare potențial de a deveni actorul principal pe scena pedagogiei în secolul XXI, de aceea suntem convinși că tehnologia poate contribui semnificativ la progresul educației dacă este utilizată cu înțelepciune și asta facem noi, la Genesis College.

La Genesis, preșcolarii au ocazia să beneficieze de un model educațional care folosește pedagogia finlandeză pentru învățare, dar și Primary Years Programe. Ne puteți spne câteva cuvinte despre acestea? Sistemul de învățământ din Finlanda este unul recunoscut în toată lumea pentru performanțe. De ce este așa și ce am putea învăța (și eventual aplica) în România de la modelul finlandez?

Știți, totul s-a schimbat peste noapte în educația mondială, atunci când în 2001, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a făcut cunoscute rezultatele primului său studiu internațional, primul stud PISA (Programme for International Student Assessment) și toate privirile s-au ațintit asupra micuței țări nordice, Finlanda. Când am călătorit prima oară în Finlanda, aveam 9 ani și, bineînțeles că m-a fascinat ˝țara celor o mie de lacuri˝.  Unchiul meu este cercetător biolog acolo și ulterior am fost să și muncesc acolo, când eram studentă. Finlanda, o țară cu o populație de numai 5,5 milioane locuitori, obținuse cele mai bune rezultate la testele PISA. Și se pare, că Finlanda obținuse toate aceste rezultate admirabile făra ca școlile lor să cheltuiască foarte mulți bani. Nu e de mirare că lumea educației a fost bulversată.

Și așa am început să studiem despre educația finlandeză. În 2020, am hotărât să aducem această franciză, pentru că ni se pare foarte potrivită educației moderne, preșcolare și antepreșcolare, pentru că ne pregătim să deschidem și creșă. Poate cele mai importante lucruri din educația finlandeză sunt trainingul excelent oferit educatorilor și profesorilor, egalitatea importanței tuturor materiilor de studiu și îmbinarea echilibrată a jocurilor în aer liber cu diverse activități de învățare. La Genesis, toate aceste lucruri introduse la grădiniță prin abordarea Kipinä, sunt continuate la școală prin programele PYP, MYP din curriculumul internațional IB (International Baccalaureate). Acest program le oferã elevilor un cadru de învățare ce încurajează creativitatea, gândirea critică și capacitatea de reflecție, precum și crearea de conexiuni între procesul de învățare și lumea reală.

Sunteți una dintre puținele instituții de învățământ din România care se implică în proiecte sociale. Ne puteți spune câteva cuvinte despre planurile și proiectele în care se implică Fundația? Ce impact are un astfel de proiect în dezvoltarea copiilor și cum reacționează la activitățile sociale ale fundației?

Genesis for Life este poate cel mai drag proiect, al nostru, pentru că a început când nimeni nu se gândea la voluntariat, în România. În anul 2009 am demarat, cu pași timizi, prima achiziție a unui aparat de depistare a venelor la nou-născuții prematur și care era unic, în România. S-au adunat foarte puțini bani, chiar dacă și prețul lui era destul de mic, numai 7.000 de dolari. Dar nu ne-am descurajat, am reușit să îl aducem în țară și să îl dăruim  spitalului Marie Curie, secției de neonatologie și doctorului Cîrstoveanu căruia îi suntem alături de atunci încoace. Ulterior am învățat ce importante sunt aceste lucruri și, alături de noi, copiii de la Genesis periodic participă la multiple activități de voluntariat. Astăzi, la Genesis, au fost făcute donații de peste 100.000 Euro în aparate, bani, produse sau servicii, către diverse entități sau familii aflate în nevoie. Suntem mândri de realizările noastre, iar în cadrul programelor internaționale IB, voluntariatul reprezintă o parte foarte importantă a educației elevilor. De aceea, de câțiva ani ne-am alăturat unor programe foarte importante de voluntariat, în parteneriat cu sensei Marius Ioniță și asociația Aikibudo,  unul de împădurire și al doilea de repopulare cu păstrăv. Ambele programe sunt în derulare în zona parcului natural Putna Vrancea și la aceste programe au participat sute de copii din cadrul școlii Genesis, iar impactul acestor acțiuni a început să fie foarte vizibil.

Ne puteți spune câteva cuvinte despre prețurile percepute pentru un an de studiu?

Taxele școlare sunt între 5.000-8.000 de euro anual, în funcție de grupa de vârstă și pot înregistra creșteri dacă vorbim de un program personalizat- de exemplu dacă un elev dorește să ia ore individuale de pian, însă avem și situații în care elevii performanți primesc burse de studiu, care presupun reducerea taxei de școlarizare cu până la 100% și chiar premierea lunară a celor excepționali cu sume de până la 500 de euro. 

Cred că cel mai important aspect de reținut în privința taxelor este cel legat de șansa unică pe care o au elevii de astăzi de a beneficia de condiții speciale, promoționale, de învățare, pentru că Genesis College se situează într-un parcurs de creștere accelerată, pe harta celor mai bine cotate școli internaționale, cu programe specializate pentru fiecare nivel de vârstă.

O dată ales programul de studiu, Genesis College garantează reușita educațională. Avem și acum liste de așteptare pentru anumite grupe de vârstă, însă avem și multe oferte pe care tinerii preocupați de viitorul lor le pot accesa și transforma în rampe de lansare în carieră. Pentru viitor, estimez că taxele vor înregistra creșteri, care să justifice investițiile fără precedent în România, în programe de dezvoltare educațională, acces la importanți mentori culturali și formare a unui nucleu de integritate cum doar în acești ani ai școlii se poate contura.

Array
One Comment
  1. Gabriela
    Acesta este un model ce ar trebui sa devina un standard si in invatamantul de stat romanesc!

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: