Companii Stiri

Farmec începe producția a două noi produse igienizante

20 mart. 2020 < 1 min

Farmec începe producția a două noi produse igienizante

Reading Time: < 1 minut

Producătorul de cosmetice Farmec începe de astăzi producția a două noi produse igienizante pentru uz personal, cu o concentrație de alcool de 70%: Loțiunea igienizantă pentru mâini și Gelul de igienizare pentru mâini.

Pentru distribuirea acestor produse, realizate în regim de urgenţă, cu resursele existente, vor fi prioritizate solicitările pentru consumul colectiv, respectiv cele venite din partea instituțiilor publice, care luptă în prima linie împotriva răspândirii noului virus COVID-19. Apoi, în funcție de stocuri, produsele vor fi distribuite și către canalele de vânzare pentru consumatorii finali.

Farmec se află în dialog cu autoritățile, pentru a obținere aprobările nesare, și, de asemenea, cu furnizorii de materii prime, respectiv de ambalaje, astfel încât să poată susține producția de biocide, în regim de urgență.

Compania continuă cercetarea și dezvoltarea unor noi dezinfectanți pentru mâini și suprafețe, acestea reprezentând prioritatea pentru producătorul de cosmetice, în aceste zile. Săptămâna aceasta, au fost trimise mostre în laboratoare externe, acreditate pentru testări, care vor dura între 4 și 5 săptămâni. Perioada de testare a eficacității este condiționată de timpii de acțiune necesari evaluării acțiunii virucide, bactericide și fungicide. Ulterior, aceste produse vor fi supuse spre avizare Comisiei de Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: