Interviuri CSR

Habitat for Humanity: Casele care aduc o viață nouă

11 oct. 2023 6 min

Habitat for Humanity: Casele care aduc o viață nouă

Reading Time: 6 minute

Cât de mult ne influențează viața locul unde locuim? O întrebare la care mii de voluntari ai Habitat for Humanity au aflat răspunsul după ce s-au implicat în construirea unor locuințe de la zero pentru familii vulnerabile sau care stăteau în condiții greu de reprodus în cuvinte. Când perioada pe care o traversăm aduce tot mai multe provocări, misiunea ONG-urilor devine cu atât mai dificilă. Roberto Pătrășcoiu, director al național al Habitat for Humanity România, vorbește pentru Biz despre provocările postpandemie, importanța voluntarilor și cum pot fi susținute eforturile organizației.

Cât de complicată este misiunea Habitat for Humanity într-o perioadă de provocări economice și un război aproape de graniță?

În ciuda tuturor dificultăților întâlnite în ultimii trei ani, în care am traversat o pandemie și o criză umanitară, organizația rămâne în continuare rezilientă. Depunem eforturi pentru securizarea fondurilor, lucrăm la consolidarea parteneriatelor încheiate și la extinderea bazei de susținători.

Trebuie să amintim totuși că în mediul ONG/umanitar, efectele evenimentelor sociale care au automat și impact în economie durează mai mult, iar recuperarea este mai lentă, întrucât modelul de viabilitate financiară depinde de donații și sponsorizări. Instabilitatea financiară de la nivelul țării este resimțită cu siguranță și din poziția noastră. Costul din ce în ce mai ridicat al materialelor de construcție ne modifică îngrijorător bugetele proiectelor, iar pentru voluntarii care ni se alătură pe șantier sunt și mai dificil de gestionat costurile de participare (transport, cazare, mâncare) atunci când proiectul are loc la o distanță mai mare de casă.

Adaptabilitatea rămâne însă cea mai mare provocare în acest moment, deoarece acționăm acționăm într-un spectru mai larg al ecosistemului de locuire. Lucrăm simultan la proiecte din programe diferite care vin automat cu o aglomerare a task-urilor pentru echipă și o gestionare foarte atentă a resurselor financiare. 80% din timp îl petrecem pe șantier, înconjurați de voluntari și parteneri, iar în același timp sprijinim familiile de refugiați ucraineni cu soluții de locuire, prin programe alternative de închiriere socială sau renovare de spații nefolosite.

Cum modifică viața beneficiarilor casele pe care le-ați construit cu ajutorul voluntarilor?

Este incredibil cât de multe poate să schimbe o casă. În fiecare an întâlnim povești de viață care ne uimesc și pe noi: familii care în urmă cu 10-15 ani nu aveau nimic și care la ani după ce au primit o locuință prosperă pe toate planurile.

Sunt câteva paliere importante de menționat. În primul rând este sănătatea. În urmă cu cinci ani am călcat pragul casei unei familii care locuia în condiții greu de descris. Fetița familiei, atunci în vârstă de șase ani, dormea într-o cameră plină de mucegai. Din pricina aceasta începuse să dezvolte astm. Mama fusese la medic cu fetița, iar doctorul îi prescrisese „o casă nouă, fără pereți plini de mucegai”. La puțin timp după vizita noastră, am construit în acea comunitate 8 locuințe în doar 5 zile, cu peste 500 de voluntari. Una dintre locuințe a fost a familiei despre care am vorbit. Acum câteva luni am fost din nou în acea comună. Familia este fericită. Astmul a dispărut, desigur.

Al doilea palier este educația. Copiii pur și simplu încep să aibă rezultate mai bune la școală atunci când acasă au condiții bune de locuire. Și când nu mai sunt nevoiți să plece către școală dintr-o locuință supraaglomerată, cu mucegai, cu acoperiș spart sau cu toaleta afară în frig și întuneric. Dar să nu-i uităm pe părinți – chiar la acest capitol al educației. Recent am fost impresionat de povestea unei mame singure, care anul trecut s-a mutat într-o casă nouă Habitat. Mi-a spus că anul acesta și-a luat inima în dinți și a reușit să-și finalizeze studiile abandonate în tinerețe. Casa i-a oferit liniștea și siguranța necesare să facă acest pas.

Și nu în ultimul rând este vorba și de împlinirea profesională. În cele mai multe cazuri oamenii ajung să aibă locuri de muncă mai bune și mai bine plătite, odată ce beneficiază de o locuință decentă. Am întâlnit și cazuri în care familii Habitat au dezvoltat afaceri prospere și care acum donează către noi, pentru a ajuta alte familii. Cum de se întâmplă schimbarea acesta? Pentru că, odată ce o nevoie de bază este satisfăcută (în acest caz, nevoia de acoperiș), omul se concentrează pe alte nevoi de la vârful piramidei. Stima de sine crește. Iar când aceasta crește, cresc și aspirațiile. Auto împlinirea devine doar o consecință firească.

Cum se poate implica cineva ca voluntar în proiectele Habitat for Humanity?

Habitat for Humanity Romania 2

Noi deschidem cel puțin o dată pe an un call de voluntari pentru proiectele în care construim locuințe, dar și pentru competiții sportive unde alergăm cu echipa Runners for Humanity. Modalitatea de înscriere este online, pe website-ul habitat.ro. Dacă nu sunt proiecte active într-o anumită perioadă însă oamenii vor să fie primii care află de oportunitățile de voluntariat, ne pot scrie un e-mail la adresa voluntar@habitat.ro, iar noi îi adăugăm în lista noastră de mailing.

Trebuie să menționăm aici și companiile care se pot implica prin zile de voluntariat. Proiectele Habitat for Humanity România sunt recunoscute în mediul business pentru experiențele inedite de employee engagement. Pe lângă sprijinul financiar, companiile își mobilizează angajații pentru o zi sau mai multe de voluntariat pe șantierele unde construim, sub forma unui team building care aduce foarte multă valoare echipei și sentimentul că au contribuit cu adevărat la un proiect ce aduce o schimbare în bine societății.

Care sunt proiectele principale din acest an și cum pot fi ele susținute?

În 2023 construim 10 locuințe, pentru 10 familii cu venituri reduse, în cadrul proiectului Hope Build. Casele sunt construite în mod accelerat, în doar 5 zile, pe parcursul a 3 evenimente, cu ajutorul voluntarilor. Primele două locuințe au fost ridicate în luna iunie la Cumpăna, jud. Constanța, iar în septembrie și octombrie le vom construi pe următoarele 8 într-o comunitate nouă – Țuțora, județul Iași.

Call-ul de voluntariat este deschis pentru evenimentele din această toamnă, iar cei care vor să participe se pot înscrie pe site-ul habitat.ro. De asemenea, companiile se pot alătura ca parteneri ai proiectului, prin sprijin financiar și voluntariat pe șantier. În paralel, continuăm lucrările la alte trei proiecte importante – finalizăm cantina de la Centrul Bufkids, unde 50 de copii din comunități dezavantajate vor primi o masă caldă; construim alte 4 locuințe în comuna Berceni, în județul Prahova, lângă celelalte 8 care sunt deja locuite și îngrijite de 8 familii; reabilităm și eficientizăm energetic centrul SOS Satele Copiilor din București și, bineînțeles, rămânem solidari față de Ucraina prin soluții de locuire pentru familiile de refugiați.

Care sunt beneficiile pe care le au susținătorii Habitat for Humanity?

Habitat for Humanity Romania 3

Suntem foarte recunoscători pentru susținătorii misiunii noastre și încercăm întotdeauna să le demonstrăm acest lucru. Urmărim un plan de customer care atât cu donatorii corporate, cât și cu voluntarii și donatorii individuali, prin care le trimitem regulat informații despre evoluția proiectelor în care s-au implicat, cum sprijinul lor se reflectă în viața familiilor și care sunt planurile noastre pe viitor. Încercăm să inovăm constant prin beneficiile pe care le oferim susținătorilor la nivel de oportunități de vizibilitate, activități pe șantier și implicarea lor în comunități.

Însă dincolo de aceste lucruri, este sentimentul puternic de mulțumire cu care oamenii rămân și pe care îl poartă și în alte aspecte ale vieții. Sunt voluntari care ne-au mărturisit că după câteva zile petrecute pe șantier, alături de familiile-partener, și-au recalibrat sistemul de valori. Odată ajunși acasă, au fost mai recunoscători pentru acel loc care le oferă siguranță. Ori și-au amintit că sunt capabili de a face lucruri palpabile: „Ne oferiți posibilitatea de a experimenta ce înseamnă să construiești ceva de la zero și munca ta să nu mai presupună a sta doar în fața unui laptop”, sunt cuvintele unui voluntar de la ultimul proiect pe șantier.

Care sunt cele mai active companii care vă susțin și sub ce formă fac asta?

Ne bucurăm de sprijinul Grupului și Fundației Hilti, Dedeman, Saint-Gobain, BricoDepot, Penny, Wienerberger (Tondach), Legrand România, PRO TV, Microsoft, HP, Auchan, Ferro, Knauf Insulation, BRAVO Europa, Velux, Somfy, Grundfos, atât prin donații financiare, cât și prin donații în materiale de construcții. Sponsorii noștri sunt cei fără de care nimic din toate cele menționate nu ar fi posibile. Ei sunt adevărați ambasadori ai implicării în comunitate și ai generozității.

Cum transparentizați utilizarea fondurilor și a sponsorizărilor primite?

Donațiile primite și felul în care le distribuim în proiecte se regăsesc în rapoartele noastre anuale de activitate, care sunt publice pe website-ul habitat.ro. Când primim sponsorizări de la donatori corporate, procesul de raportare este foarte stufos și riguros, investim mult timp și resurse. În discuțiile pe care le purtăm cu susținătorii menționăm întotdeauna faptul că intervențiile noastre sunt foarte procedurale și aliniate atât cu legislația română, cât și cu politicile Habitat for Humanity International. De asemenea, organizația trece printr-un audit extern cu o companie din România în fiecare an, iar o dată la câțiva ani printr-un audit intern coordonat de Habitat for Humanity International.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 376 (16 septembrie – 16 octombrie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Articole pe aceeași temă: