CSR

Începe a IV-a ediție NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii

31 oct. 2018 2 min

Începe a IV-a ediție NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii

Reading Time: 2 minute

În ultimul weekend din noiembrie, adică pe 24 și 25 noiembrie 2018, la Colegiul Național „Cantemir Vodă”, cei mici și cei mari își dau din nou întâlnire la cea de-a patra ediție a Festivalului de lectură pentru copii NARATIV, unde vor redescoperi plăcerea cititului alături de Asociația Curtea Veche. Proiectul este realizat cu sprijinul Kaufland România.

Programul este disponibil pe site-ul www.narativ.ro, unde s-a dat deja startul înscrierilor la peste 50 de ateliere interactive gratuite care vor trezi pasiunea pentru citit în orice puști. La eveniment sunt așteptați copii cu vârste între 3 și 14 ani, care vor să descopere magia cititului alături de Nara și Tiv, ghizii aventuroși ai Festivalului.

Ce vor face cei mici la NARATIV? Activitățile pregătite pentru ei îi vor încuraja să se exprime liber, să deseneze, să compună muzică, să facă teatru și recenzii video, să învețe și să folosească tehnici de dezbatere, să facă experimente și chiar să inventeze propriile povești.

Părinții și profesorii sunt așteptați la conferințe susținute de specialiști în psihologia copilului și în educație non-formală, unde pot învăța mai multe despre cum îi pot sprijini pe cei mici în dezvoltarea obiceiului pentru lectură.

Atelierele pregătite anul acesta sunt realizate în jurul unora din cele mai frumoase și cunoscute titluri ale literaturii universale, precum: Debate – Mituri Romane, Povești pe muzică – Călătoriile lui Gulliver, Jurnalistul de poveste – Robinson Crusoe, BodyPercussion – Visul unei nopți de vară, Bookopoly board game – Romeo și Julieta, Povești vizuale – Frida, Actorie – Odiseea, Atelier Experiențial – Marie Curie și multe altele.

A patra ediție a festivalului NARATIV aduce în premieră și activități de storytelling în limbi străine, în parteneriat cu institutele culturale din București și un eveniment special cu participarea campioanei olimpice la scrimă, Ana Maria Brânză, care le va vorbi copiilor despre importanța educației prin sport și lectură.

Asociația Curtea Veche a fost înființată în luna martie a anului 2014 pentru a dezvolta într-un mod independent și susținut activitatea de responsabilitate socială începută de Curtea Veche Publishing prin programul național de lectură “Cărțile copilăriei” care își propune creșterea reală a interesului copiilor și tinerilor pentru citit, ridicarea nivelului copiilor de înțelegere a textelor și creșterea consumului de carte din România.

Mai multe informații despre Asociația Curtea Veche puteți afla de pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro și Facebook.com/AsociatiaCurteaVeche.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: