Interviuri

Învățământul dual în România, cea mai bună șansă pentru integrarea în carieră

9 iul. 2026 8 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Învățământul dual în România, cea mai bună șansă pentru integrarea în carieră

Reading Time: 8 minute

Învățământul dual începe să câștige teren în România, pe fondul nevoii tot mai mari de specialiști tehnici bine pregătiți. Dincolo de teorie, acest model le oferă elevilor și studenților acces la practică reală, mentori, burse și contact direct cu mediul profesional.

Programele dezvoltate de CCIFER, Veolia România prin Apa Nova București și unitățile de învățământ partenere arată că formarea profesională poate deveni relevantă atunci când elevii și studenții au acces la practică reală, mentori, tehnologii moderne și o perspectivă clară asupra viitoarei profesii.

Am discutat cu Adriana Record, director executiv CCIFER despre proiectele de învățământ dual implementate în școlile din România, dar am primit și exemple de proiecte implementate cu succes din partea Irinei Munteanu, deputy CEO Veolia România și din partea Anei Maria Farkas, director la Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov.

Care au fost cele mai de succes proiecte de învățământ dual din anul școlar trecut?

Adriana Record
Adriana Record – Director executiv CCIFER. foto: Mihai Cerveneanu.

Adriana Record (Director executiv CCIFER): CCIFER este implicată de mulți ani în susținerea și dezvoltarea învățământului profesional și dual în România. În tot acest timp, am construit un dialog constant între companii, unități de învățământ și autorități, cu obiectivul de a reduce decalajul dintre competențele predate în școală și cele solicitate de piața muncii. Credem că succesul învățământului dual depinde de această colaborare strânsă între toți actorii implicați, iar proiectele pe care le derulăm sunt rezultatul acestei cooperări. Ele oferă tinerilor experiențe practice relevante și contribuie la adaptarea formării profesionale la realitățile economice și tehnologice de astăzi.

În acest context, anul 2025 a fost unul foarte important pentru activitatea noastră educațională. Două proiecte finanțate din fonduri europene – ProMes: „Azi elev, mâine meseriaș” și Start Student: „Cariera ta începe cu practica” – au reprezentat principalele direcții prin care CCIFER a susținut dezvoltarea competențelor tinerilor și apropierea acestora de piața muncii.
Proiectul nostru de referință este ProMes – Azi elev, mâine meseriaș, prin care ne propunem să construim o legătură cât mai solidă între școală și mediul de afaceri. În 2025 am extins programul prin noi parteneriate cu Colegiul Tehnic de Transporturi din Brașov și Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași, oferind elevilor oportunitatea de a participa la stagii de practică, sesiuni de orientare profesională și activități de dezvoltare a competențelor tehnice și digitale.

Unul dintre punctele forte ale proiectului este faptul că este construit împreună cu companiile, astfel încât experiența de învățare să răspundă cât mai bine nevoilor reale ale economiei și să faciliteze integrarea tinerilor în câmpul muncii.

Tot anul trecut am făcut un pas important și la nivel instituțional, prin semnarea unui protocol de colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării. Acest parteneriat creează un cadru solid pentru dezvoltarea stagiilor de practică, adaptarea programelor educaționale la cerințele angajatorilor și promovarea învățământului dual ca o soluție modernă pentru dezvoltarea competențelor și creșterea competitivității economice.

Irina Munteanu – Deputy CEO Veolia Romania: Veolia România, prin Apa Nova București, susține învățământul dual încă din 2018, ca parte a unui demers constant de formare a specialiștilor tehnici. Și în anul școlar recent încheiat am continuat să oferim elevilor acces la pregătire aplicată, mentoring și contact direct cu realitatea operării infrastructurii critice.
Unul dintre cele mai relevante proiecte este parteneriatul pe care îl avem cu Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din București, unde susținem clase de învățământ dual pentru profiluri precum: instalator apă-canal, electrician în construcții și sudor. Din 2018 până în prezent, 243 de elevi au urmat aceste cursuri, dintre care, 54 au devenit angajați ai Apa Nova București.
Pentru anul școlar 2026-2027 ne-am propus să extindem și mai mult baza de formare, prin înființarea a două clase noi de învățământ dual, pentru specializările: Tehnician instalator pentru construcții și Tehnician în instalații electrice cu un număr total de 52 de locuri. Durata de 4 ani va oferi elevilor un avantaj competitiv major, pe lângă calificarea profesională solidă, recunoscută la nivel european, și anume, posibilitatea de a susține examenul de Bacalaureat și de a-și continua astfel parcursul educațional.

De asemenea, în ultimii doi ani am susținut participarea elevilor din clasele de dual la Concursul Național de Instalatori „WorldSkills”, organizat la București. Anul trecut, pe primele trei locuri s-au clasat elevi ai Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”, care au participat ulterior și la competiții internaționale, iar la ediția din acest an, câștigătorul a fost un elev al aceluiași colegiu, care s-a calificat astfel, în echipa națională de instalatori. Aceste rezultate sunt relevante pentru că arată că meseriile tehnice pot avea standarde de performanță, vizibilitate și un parcurs profesional atractiv pentru tineri.

Mai mult decât atât, Apa Nova București a extins și la nivel universitar sprijinul pentru modelul dual. Începând cu anul universitar 2025-2026, suntem parteneri ai USAMV București în cadrul programului de licență în sistem dual „Inginerie circulară și tranziție verde”. Programul are o durată de patru ani și se adresează tinerilor interesați de protecția mediului, infrastructură și tehnologii sustenabile, economie circulară și soluții pentru orașele viitorului. Acesta include 50% practică în locațiile Apa Nova București și pregătire într-un domeniu esențial – managementul sustenabil al apei și al resurselor. Prima serie a acestui program este formată din 25 de studenți.

Investiția noastră în educația tinerilor se reflectă și printr-un sprijin financiar direct oferit acestora. Susținem elevii și studenții programelor duale, prin burse lunare, o parte dintre aceștia beneficiind și de burse de performanță. Acest demers reprezintă o investiție anuală de aproximativ 900.000 lei, demonstrând angajamentul nostru de a face învățământul dual accesibil și atractiv pentru tineri, eliminând barierele financiare și recunoscând performanța academică și profesională.

Toate aceste programe confirmă faptul că învățământul dual funcționează atunci când este conectat la practică și la nevoile reale ale economiei. Pentru noi, sprijinirea acestui model înseamnă o investiție directă în specialiștii care vor contribui, în viitor, la funcționarea serviciilor esențiale.

Câți elevi au participat la aceste proiecte și în ce domenii?

Adriana Record (Director executiv CCIFER): Prin proiectul ProMes, lucrăm direct cu 180 de elevi din învățământul tehnologic, proveniți din specializări foarte diverse: protecția mediului, hidrometeorologie, design de mobilier, tehnică de calcul, proiectare CAD, construcții și instalații. Activitățile sunt derulate în parteneriat cu Colegiul Tehnic de Transporturi din Brașov și Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași și cuprind 310 stagii de practică.
În paralel, prin proiectul Start Student – Cariera ta începe cu practica, ne adresăm studenților și susținem tranziția lor către viața profesională.

Programul Start Student – Cariera ta începe cu practica sprijină 270 de studenți prin stagii de practică remunerate pe o perioadă de 24 de luni, precum și prin premii în valoare totală de 202.500 de lei. Mai mult de 20% dintre participanți provin din medii dezavantajate, ceea ce reflectă preocuparea pentru egalitatea de șanse și incluziune. Programul se derulează cu sprijinul unora dintre universitățile din țară (ex. Universitatea București, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea Ovidius Constanta, Universitatea Dunarea de Jos Galati, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul universitar Nord Baia Mare).

De ce trebuie sa vină companiile către unitățile de învățământ pentru a implementa acest tip de cursuri?

Irina Munteanu – Deputy CEO Veolia Romania: Companiile trebuie să se îndrepte către unitățile de învățământ pentru că ele cunosc direct competențele de care piața muncii are nevoie. Școala oferă baza educațională, dar compania aduce legătura cu profesia reală: tehnologie, infrastructură, mentori și experiență operațională.

Creșterea numărului de elevi înscriși în învățământul dual, care s-a triplat în ultimii ani, arată interesul tot mai mare pentru acest model de pregătire, dar și nevoia companiilor de a se implica activ în formarea profesională.

În domeniul utilităților publice, precum serviciile de apă și canalizare, infrastructurile trebuie operate de specialiști, 24/7. De aceea, pregătirea tinerilor trebuie să treacă dincolo de nivelul teoretic. Elevii trebuie să înțeleagă cum funcționează infrastructura, cum se intervine în teren, cum se lucrează în echipă și ce înseamnă responsabilitatea într-un serviciu esențial pentru populație.

Rolul companiilor este să completeze formarea din școală cu practică reală și cu o perspectivă clară asupra meseriilor. În cazul nostru, acest lucru înseamnă implicare în organizarea stagiilor de practică, mentorat, sprijin pentru elevi și studenți și contact direct cu specialiștii din cadrul companiei.

Acest tip de parteneriat reduce distanța dintre educație și piața muncii. Elevii nu mai descoperă meseria abia după absolvire, ci învață încă din timpul școlii ce presupune profesia, care sunt standardele și ce oportunități pot avea. În același timp, companiile contribuie la formarea unei generații de specialiști într-un moment în care meseriile tehnice sunt tot mai importante pentru economie și pentru funcționarea serviciilor esențiale.

Ce spun unitățile de învățământ când sunt abordate de către o companie, există deschidere? Se duc școlile la companie să caute parteneriat sau așteaptă să fie contactați?

Ana Maria Farkas (Director Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov): Implicarea companiilor în organizarea stagiilor de practică în parteneriat cu unitățile de învățământ reprezintă o investiție strategică în dezvoltarea propriei resurse umane. Prin implicarea directă în pregătirea elevilor, agenții economici au posibilitatea de a forma viitori specialiști în acord cu cerințele, standardele și specificul activității desfășurate.

În același timp, acest parteneriat contribuie la eficientizarea procesului de recrutare și integrare profesională, deoarece absolvenții sunt deja familiarizați cu mediul de lucru și cu exigențele companiei. De cealaltă parte, elevii beneficiază de experiență practică într-un mediu real de lucru, își dezvoltă competențe profesionale relevante și își cresc șansele de integrare rapidă pe piața muncii după absolvire.

La Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov, am urmărit în permanență extinderea rețelei de parteneri economici, identificând și contactând companii din domeniile în care pregătim elevi. Pe lângă colaborările dezvoltate cu service-uri auto și alți operatori economici din domeniul auto, am inițiat demersuri și pentru identificarea unor parteneri din domeniul electronicii și telecomunicațiilor, astfel încât elevii să beneficieze de stagii de practică relevante și adaptate cerințelor actuale ale pieței muncii.

Din experiența noastră, în cele mai multe situații, școlile sunt cele care fac primul pas și inițiază colaborarea cu agenții economici. Există și exemple de companii care ne-au contactat pentru a primi elevi în practică, ceea ce demonstrează că mediul de afaceri începe să conștientizeze avantajele implicării în formarea viitorilor specialiști. Totuși, astfel de inițiative sunt încă relativ rare, motiv pentru care este necesară consolidarea dialogului dintre școală și mediul economic.

Ce spun elevii care au participat la acest sistem de formare?

Ana Maria Farkas (Director Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov): Feedbackul elevilor care au participat la stagiile de practică desfășurate la agenții economici este, în general, unul foarte pozitiv. Elevii apreciază faptul că lucrează în grupe restrânse, ceea ce le oferă posibilitatea de a beneficia de o atenție mai mare din partea tutorilor de practică și de a se implica efectiv în activitățile specifice domeniului pentru care se pregătesc.
Totodată, aceștia consideră ca un avantaj major accesul la tehnologii moderne, echipamente performante și procese de lucru utilizate în mod curent în companii, aspecte dificil de reprodus în totalitate în cadrul unui atelier școlar. Această experiență contribuie la formarea unor competențe practice solide și la înțelegerea realistă a cerințelor și standardelor din mediul profesional.

Ce pregătiți pentru viitorul an școlar?

Adriana Record (Director executiv CCIFER): Privim cu multă încredere către următorul an școlar și ne propunem să extindem în continuare ecosistemul de parteneriate dintre școli, universități și companii. Obiectivul nostru este simplu: cât mai mulți tineri să aibă acces la experiențe practice relevante și la oportunități concrete de integrare pe piața muncii.

Vom continua dezvoltarea proiectului ProMes, prin atragerea de noi companii partenere, dar și prin consolidarea componentelor de orientare în carieră și dezvoltare a competențelor digitale. De asemenea, vom continua să facilităm dialogul dintre mediul educațional și cel de afaceri, astfel încât programele de formare să rămână cât mai bine conectate la evoluțiile economiei și la nevoile angajatorilor. Un exemplu concret este evenimentul organizat în luna aprilie, împreună cu Primăria Sectorului 3, care a reunit companii din comunitatea CCIFER și elevi și absolvenți ai sistemului de învățământ dual. Scopul a fost unul foarte pragmatic: să facilităm întâlnirea dintre tineri și potențialii angajatori și să creăm oportunități reale de angajare.

În același timp, proiectul Start Student – Cariera ta începe cu practica va continua să ofere stagii plătite, programe de mentorat și activități dedicate dezvoltării spiritului antreprenorial, contribuind la formarea unei noi generații de profesioniști conectați la realitățile economiei moderne.

CCIFER va rămâne un partener activ al mediului educațional și al companiilor, promovând programe de formare relevante, moderne și adaptate transformărilor economice și tehnologice. Credem cu tărie că investiția în competențe este una dintre cele mai importante investiții pe care le putem face pentru viitorul tinerilor, pentru competitivitatea companiilor și pentru dezvoltarea durabilă a economiei românești.

Articole pe aceeași temă: