Nadia Paramanov, Itsy Bitsy: „Rolul nostru este de mediator și creator de comunități”
Reading Time: 12 minuteDe 20 de ani, pe frecvența Itsy Bitsy, copiii primesc urarea „Spiritul Bun să vă lumineze sufletul și mintea!” de la cei doi copii extratereștri veniți pe Pământ de pe planeta Zizilon. Itsy și Bisty, apărători ai Galaxiei Xarazon, au ales să aibă grijă de copiii și părinții de pe Pământ, adunând alături o comunitate uriașă de oameni, specialiști, artiști, reprezentanți ai autorităților, sportivi, vedete din domenii diferite, organizații și companii care aleg să investească timp, energie și resurse în sprijinul familiilor cu copii. Biz a vorbit cu Nadia Paramanov, co-fondatoare Itsy Bitsy, despre începuturi, provocări, curaj și succes.
Acum 20 de ani, tu și Felix Tătaru ați avut o idee foarte originală: lansarea unui radio dedicat copiilor. Care a fost prima ta reacție când ai realizat că era singurul din Europa?
Am câștigat prin concurs licența de radio pentru și despre copii cu un an înainte de lansare. În acel moment am înțeles că intrăm pe un teritoriu complet nou, fără repere și fără modele funcționale în Europa.
Inițial, am crezut că vom putea prelua bune practici din alte piețe și că vom găsi relativ ușor profesioniști pregătiți pentru acest tip de conținut. În realitate, a trebuit mai întâi să cercetăm, să învățăm noi înșine și apoi să construim totul de la zero: formatul, know-how-ul, echipa, standardele editoriale.
A fost un amestec de responsabilitate uriașă și entuziasm. Știam că avem oportunitatea de a crea nu doar un post de radio, ci o platformă de edutainment relevantă pentru familiile cu copii — un spațiu sigur, creativ și interactiv pentru cei mici și un partener de încredere pentru părinți.
Privind retrospectiv, primul an a fost dedicat experimentării. Am testat formate, am ajustat constant grila și am investit în formarea echipei. Am păstrat doar acele produse care au demonstrat tracțiune reală în rândul publicului și sustenabilitate economică. Practic, am construit modelul operațional simultan cu brandul.
Care au fost cele mai grele momente din acești ani și cum le-ați depășit?
Au existat mai multe momente critice în cei 20 de ani de activitate. Primul a fost chiar începutul. Radioul pentru copii era un concept nou, iar resursa umană nu exista ca specializare. A trebuit să formăm oameni intern. Un realizator pentru copii trebuie să îmbine competențe de pedagogie, actorie, psihologie și abilități tehnice. Paradoxal, partea tehnică este cea mai ușor de învățat. Diferența reală o face capacitatea de a comunica autentic, adaptat fiecărei vârste: antepreșcolar, preșcolar, școlar mic, preadolescent etc..
Al doilea moment dificil a fost perioada 2009–2010, în contextul crizei economice. După trei ani de creștere — extinderea echipei, mutarea într-un nou sediu, dezvoltarea unei emisiuni săptămânale la TVR1 și organizarea de evenimente — bugetele de publicitate au scăzut dramatic. Am ajuns din nou în situația de a susține activitatea din resursele asociaților. În 2010 am luat decizii ferme: restructurare, optimizarea grilei și diversificarea surselor de venit. Am dezvoltat cursuri și ateliere pentru copii și părinți, ceea ce ne-a permis să stabilizăm businessul și să-l repoziționăm pe baze mai solide.
Un alt moment dificil a fost începutul pandemiei (2020), când evenimentele — care reprezentau aproximativ jumătate din veniturile Itsy Bitsy — au fost suspendate. A fost nevoie de o pivotare rapidă către digital. Am mutat interactivitatea în online, pe Facebook și YouTube, și am transformat această criză într-o oportunitate de extindere internațională, prin proiecte dedicate copiilor români din Diaspora.
Există și provocări constante, structurale în industria radio, în special legate de procesul de alocare a licențelor. Creșterea rețelei nu depinde exclusiv de performanța de business sau de cererea din piață, ci și de rezultatul concursurilor organizate de CNA. Este o limitare care influențează ritmul de dezvoltare și fiecare licență necâștigată a fost un moment greu.
O greutate în plus este faptul că lucrăm cu cel mai dinamic public posibil: copiii. Generațiile se schimbă rapid, iar relevanța trebuie recalibrată constant. Când am lansat radioul existau doar două televiziuni pentru copii, iar social media nu făcea parte din viața copiilor. Astăzi, contextul media este complet diferit. Adaptabilitatea radioului a devenit o competență esențială pentru supraviețuire.

Care sunt cele mai mari realizări?
Cea mai importantă realizare este continuitatea: 20 de ani de emisie neîntreruptă și o acoperire în FM de peste 70% din teritoriul României. Dacă includem și ascultarea prin aplicația noastră, putem spune că ajungem în casele a peste 80% dintre familiile cu copii sub 10 ani.
O altă realizare este transformarea Itsy Bitsy dintr-un simplu post de radio într-o platformă integrată de conținut și experiențe pentru copii, părinți și profesori. Astăzi, rolul nostru este de mediator și creator de comunități, prin radio, video, online și evenimente.
Am dezvoltat inclusiv o școală gratuită de radio pentru copii – „Școala de Supereroi Itsy Bitsy – Învață oul pe găină” (10 ediții) – prin care peste 250 de copii au trecut în ultimii patru ani și au realizat emisiuni radio.
De asemenea, am construit în timp o serie de campanii sociale și evenimente recurente cu impact social și educațional:
• 1uniFEST – un eveniment de 1 Iunie pe care îl organizăm neîncetat de 20 de ani și care militează pentru timp de calitate părinte–copil;
• Supereroi pentru Viață (3 ediții) – campanie de primăvară care militează pentru mișcare și stil de viață sănătos;
• Școala de Supereroi Itsy Bitsy (7 ediții) – un eveniment de început de an școlar, un târg de extrașcolare, dar și un loc pentru screening și un bun start în anul școlar;
• Radio Plaja Itsy Bitsy (5 ediții) – edutainment pe litoral;
• Radio Boot Camp (4 ediții) – școală gratuită de jurnalism pentru copii;
• Ho Ho Ho & Ha Ha Ha cu Supereroi Itsy Bitsy și Moș Crăciun (2 ediții) – edutainment indoor;
• Femei care inspiră (7 ediții);
• Tați care iubesc (2 ediții).
Două dintre cele mai vizibile rezultate sunt:
– Campania „1 iunie – zi liberă”, care a generat schimbare legislativă și un mesaj de interes public difuzat timp de 10 ani la nivel național;
– Implicarea în definirea bullyingului ca formă de violență în legislația românească și în elaborarea normelor de aplicare pentru prevenție și intervenție.
De-a lungul timpului, am primit recunoaștere prin premii relevante pentru industrie, precum:
– Premiu pentru Excelență în producție radio – International Advertising Association (2012);
– Premiu de Excelență pentru programe dedicate copiilor – CNA (2013);
– Brand of the Year și Gold Effie – Category Engaged Communities (2017) pentru campania „1 iunie – zi liberă”.
Dincolo de premii, cea mai mare realizare rămâne faptul că am construit un brand relevant, cu o reputație solidă, sustenabil și cu impact real în societate.
Cât de greu este să conduci un radio, din punct de vedere al afacerii?
Este foarte provocator și niciodată plictisitor. Radio Itsy Bitsy este un serviciu oferit gratuit publicului nostru – familiile cu copii sub 10 ani. Modelul de business este susținut din veniturile generate de clienții comerciali, prin publicitate și proiecte speciale. Iar aici intervine provocarea permanentă: cum găsești echilibrul între monetizare și experiența ascultătorului, astfel încât publicitatea să fie relevantă, non-invazivă și aliniată cu valorile brandului.
Aceasta este o provocare comună pentru orice business media, însă în cazul nostru complexitatea este mai mare din cauza reglementărilor stricte privind publicitatea adresată copiilor – și este firesc să fie așa. În același timp, există o realitate interesantă: în intervalele dedicate copiilor avem peste 50% adulți ascultători. Totuși, multe branduri nu pot comunica în acele segmente, ceea ce limitează accesul la anumite bugete.
Încă de la lansare, Itsy Bitsy și-a asumat un cod intern de autoreglementare. Am ales să nu promovăm branduri sau produse care ar putea afecta dezvoltarea copiilor. Continuăm să respectăm acest cod etic, chiar dacă uneori asta înseamnă să renunțăm la anumite bugete de publicitate.
În plus, publicitatea în mediile noastre trebuie să funcționeze pe două niveluri: să fie atractivă pentru copil și relevantă pentru părinte. Din acest motiv avem un departament intern care funcționează ca o agenție creativă. Producem intern marea majoritate a materialelor publicitare difuzate, pentru a avea control asupra mesajului, tonului și impactului.
Radioul este un produs care se consumă în timp ce este creat. Radioul depinde fundamental de oameni – de caracterul, competențele, atitudinea și energia lor. Astăzi avem o echipă de 28 de persoane în nucleul de bază. Șapte colegi sunt alături de noi încă de la început, iar alți șapte au peste 15 ani vechime in firma noastră. Această stabilitate oferă echilibru, coerență și încredere pe termen lung și le sunt recunoscătoare pentru asta.
În același timp, lucrăm într-un domeniu care reunește specializări foarte diferite – media, pedagogie, psihologie, marketing, evenimente, tehnic, audio si video. Echipa este eterogenă, iar leadershipul presupune alinierea unor profiluri foarte diferite structural. Este un exercițiu constant de comunicare și integrare.
Dacă ai începe astăzi, ce ai schimba și de ce?
Nu cred că aș schimba fundamental direcția. Însă aș acționa mai rapid și cu mai mult curaj în momentele de criză. În perioada 2008–2009, am plătit scump ezitarea mea ca lider. Contextul era dificil, iar prudența excesivă a întârziat anumite decizii. În timp, am învățat că blocajul costă mai mult decât o decizie imperfectă luată la timp.
Am făcut, de fiecare dată, tot ce am știut mai bine în acel moment. Am fost responsabilă și asumată. Evident că au existat greșeli, însă ele au făcut parte din procesul meu de creștere și din maturizarea businessului. Le privesc astăzi ca investiții în experiență.
Care sunt cele mai importante lecții pe care le-ai învățat în acești ani?
Am învățat că planurile sunt necesare, dar realitatea are întotdeauna ultimul cuvânt. Flexibilitatea este mai valoroasă decât rigiditatea. Când apare ceva neprevăzut, este esențial să reacționezi rapid și cu curaj, bazându-te pe valorile tale și pe intuiție.
Am învățat să nu mă atașez excesiv de „așa fac eu lucrurile”, ci să mă raportez constant la obiectivul mare și la impactul pe care vreau să-l generăm.
Am învățat să spun „nu”, să stabilesc limite și să cer ajutor atunci când este nevoie. Leadershipul nu înseamnă invulnerabilitate.
Am înțeles că nimic nu este gratuit: totul are un preț, mai devreme sau mai târziu.
Am învățat că suntem profund interconectați – ca ființe, ca echipă, ca industrie, ca societate – iar acest lucru ne influențează permanent.
Și, poate cel mai important, am învățat că organizațiile, proiectele, relațiile au propriul lor ciclu de viață. Uneori ceva se încheie pentru ca altceva să poată începe. Rolul meu este să rămân atentă, lucidă și ancorată în sens.
Cât de mult v-a influențat boom-ul digital și cum v-ați adaptat?
Momentul decisiv a fost martie 2020, odată cu lockdown-ul. Atunci am accelerat digitalizarea într-un ritm pe care, probabil, în mod normal l-am fi parcurs în câțiva ani.
Am extins activitatea Itsy Bitsy în zona de video și ne-am transformat rapid dintr-o organizație axată pe radio și evenimente într-un producător integrat de conținut audio-video. Am făcut această tranziție fără să renunțăm la ADN-ul Itsy Bitsy – interactivitate, spirit ludic, dialog real cu copiii și părinții.
În martie–aprilie 2020 am investit curajos într-un studio video, într-un moment în care multe companii își înghețau investițiile. Pe termen lung, s-a dovedit a fi o decizie strategică foarte bună. Digitalul nu a înlocuit radioul, ci l-a extins și l-a potențat. Astăzi operăm într-un ecosistem integrat: FM, aplicație, online, video și evenimente.
Știu că nu acceptați publicitatea și parteneriatele cu orice brand. Care sunt criteriile pentru alegerea lor?
Criteriul principal este compatibilitatea valorică și interesul superior al copilului. Selectăm partenerii în funcție de impactul pe care produsele sau serviciile lor îl pot avea asupra copiilor și familiilor. Nu promovăm branduri care ar putea afecta dezvoltarea fizică, emoțională sau educațională a copiilor.
Ne uităm la reputație, la istoricul companiei, la coerența dintre mesaj și practică și la intenția reală din spatele parteneriatului. Preferăm relațiile pe termen lung, construite pe încredere și obiective comune, nu colaborările oportuniste. Pentru noi, credibilitatea este un activ mai valoros decât orice buget punctual.
Ai simțit vreodată că acceptarea compromisurilor te-ar putea duce la încheierea afacerii? Dacă da, cum ai trecut de acel moment și ai reușit?
Nu am simțit că un compromis ar salva businessul. Din contră, am simțit că anumite compromisuri l-ar fi erodat. Pentru mine, Itsy Bitsy nu este doar un business, ci o extensie a valorilor personale și familiale. Dacă nu aș fi oferit propriilor mei copii un anumit tip de conținut sau parteneriat, nu l-aș fi oferit nici ascultătorilor noștri. Au existat momente dificile, dar am ales consecvent să protejăm brandul și încrederea publicului. Pe termen lung, această consecvență a consolidat afacerea.
Cum îi alegi pe parteneri și cum îți construiești echipa?
Partenerii îi alegem în funcție de reputație, rezultate demonstrate și rolul relevant pe care îl au în ecosistemul lor profesional.
În ceea ce privește echipa, criteriile sunt similare – competență, caracter și aliniere la valori. La acestea se adaugă un element esențial: potrivirea umană. Intuiția are și ea un rol important. Toți colegii au trecut prin perioade de probă care au testat nu doar abilitățile, ci și reziliența și angajamentul pe termen lung. În unele poziții junior am preferat să recrutăm tineri la început de drum și să îi formăm intern. Pentru mulți dintre ei, Itsy Bitsy a fost primul loc de muncă – și au crescut odată cu organizația.
Ai lansat și „Lideri pentru liderași”, un proiect apreciat în industrie. Cum a apărut și cum a evoluat?
Proiectul a apărut natural, din interacțiunea constantă cu oameni care fac lucruri extraordinare pentru familii și copii, dar care nu beneficiază de suficientă vizibilitate. Într-un peisaj media orientat frecvent spre senzațional, am simțit nevoia să aducem în prim-plan lideri autentici – profesori, antreprenori, inițiatori de proiecte educaționale – care produc impact real în comunitatea familiilor cu copii.
Gala „Lideri pentru liderași” este, pe de o parte, o platformă de recunoaștere și conectare între acești oameni. Pe de altă parte, este un demers profund educațional: credem că leadershipul începe în familie și că fiecare părinte este un lider pentru copilul său. Iar dincolo de recunoașterea meritelor, Gala este și despre cum îi educăm pe copii – și pe părinți – să devină liderii propriei lor vieți, prin asumarea responsabilității, prin curajul de a ieși din zona de victimizare în care societatea ne poate împinge inconștient și prin cultivarea unei mentalități orientate spre soluții, nu spre vină.
Proiectul a evoluat organic și acum vorbim de o comunitate care facilitează dialog, parteneriate și schimb de bune practici. Anul acesta am încheiat cea de-a unsprezecea ediție a acestei Gale anuale, confirmând că nevoia de modele sănătoase și de conversații autentice despre educație și leadership este mai actuală ca oricând.
Ați reușit, de asemenea, să contribuiți la instituirea zilei de 1 Iunie ca zi liberă legală. Cum s-a întâmplat?
Încă de la început, noi nu ne-am propus să facem un radio, ci să oferim o alternativă la „cea mai ieftină bonă”: ecranele. Iar radioul a venit ca soluție salvatoare. Apoi, fiind în contact cu sute de mii de copii, am observat un lucru constant: dorința lor de a petrece mai mult timp cu părinții. În paralel, am constatat că mulți părinți nu conștientizau impactul lipsei timpului de calitate asupra dezvoltării emoționale a copiilor lor.
Astfel a apărut ideea de a crea o ancoră simbolică – 1 Iunie, zi liberă legală – ca mesaj public despre importanța timpului petrecut împreună. Conceptul a fost susținut printr-un efort amplu de advocacy: mese rotunde cu parlamentari, parteneriate cu instituții precum ANPDCA, specialiști în psihologie, experți în comunicare și lobby.
A fost un an de muncă susținută, într-o echipă pluridisciplinară, unită în jurul unui obiectiv comun: sănătatea emoțională a copiilor.

De ce alte proiecte ești cel mai mândră?
Un proiect esențial pentru noi a fost contribuția la definirea bullyingului ca formă de violență în legislația românească și la elaborarea normelor de aplicare pentru prevenție și intervenție. Am adus subiectul în atenția publică și am susținut crearea cadrului legal necesar. În completare, am dezvoltat aplicația gratuită #EducațieFărăBullying, un instrument practic pentru elevi, părinți și profesori, menit să sprijine prevenirea și gestionarea situațiilor de violență între copii.
Pentru mine, aceste proiecte reprezintă dovada că un brand media poate depăși zona de conținut și poate genera schimbare reală în societate.
Cum a fost anul 2025 pentru radio și care sunt obiectivele și dorințele tale pentru 2026?
2025 a fost un an intens, cu multă muncă și cu schimbări semnificative venite din zona parteneriatelor și a pieței în general. A fost un an care ne-a testat flexibilitatea și capacitatea de adaptare, dar pe care l-am încheiat cu bine.
Pentru 2026, obiectivul principal este consolidarea: să continuăm proiectele aflate deja în derulare și să le creștem sustenabil. Îmi doresc ascultători mulțumiți, parteneri comerciali care să-și atingă obiectivele prin colaborarea cu noi și o echipă motivată, asumată și deschisă la învățare.
Un obiectiv important este integrarea inteligentă a instrumentelor de AI în activitatea de zi cu zi a echipei. Nu pentru a înlocui creativitatea umană, ci pentru a crește eficiența, viteza de execuție și performanța operațională.
Ce sfaturi ai pentru alți antreprenori care încep o afacere de familie?
Antreprenoriatul nu este pentru oricine. Este un angajament full-time, la fel de solicitant ca rolul de părinte. Ai nevoie de disciplină și maturitate emoțională pentru a menține echilibrul între viața personală, relația de cuplu, rolul de părinte și viața profesională.
În cazul unei afaceri de familie, unde ambii parteneri sunt implicați, este esențială delimitarea clară a rolurilor și capacitatea de a separa spațiul profesional de cel personal. Problemele de la job nu trebuie să ajungă în dormitor, iar cele de acasă nu trebuie să afecteze deciziile de business.
În plus, dincolo de oportunitate și investiție, este fundamentală motivația reală pentru care construiești acel business. Ea este resursa la care te vei întoarce în momentele dificile.
Cum este pentru tine să fii femeie antreprenor în România în 2026?
Nu am resimțit diferențe semnificative legate de gen în parcursul meu profesional. Provocările țin mai degrabă de contextul general al antreprenoriatului în România: impredictibilitate legislativă, modificări fiscale frecvente, presiune bugetară. Acestea consumă multă energie și timp care ar putea fi direcționate către dezvoltare și inovație. Dincolo de aceste aspecte, cred că performanța este dată de competență, consecvență și claritatea viziunii, capacitatea de a fi partener și co-echipier, nu de gen.
Ce te inspiră și îți dă putere în fiecare zi?
Mă inspiră ascultătorii noștri, mari și mici. Faptul că suntem relevanți în viața lor este o responsabilitate, dar și o sursă constantă de energie.
Îmi iau puterea din ancorarea în valorile mele și din asumarea misiunii de a fi în serviciul oamenilor, contribuind la binele lor. Mă ajută conexiunea cu natura, cu frumosul, cu cei dragi și cu credința mea.
Mă inspiră oamenii autentici – cei care își recunosc vulnerabilitățile, învață din ele și își continuă drumul cu curaj, chiar și atunci când asta înseamnă să meargă împotriva curentului sau să schimbe radical direcția.
Cred că viitorul aparține brandurilor care aleg să construiască cu sens, nu doar cu obiective financiare. Itsy Bitsy va continua să fie mai mult decât un post de radio – va fi o platformă de conectare între copii și părinți, dar și cu brandurile, un spațiu sigur pentru dialog și creștere.
În următorii ani vreau să consolidăm ecosistemul nostru media, să integrăm tehnologia fără să pierdem umanitatea și să rămânem relevanți pentru fiecare nouă generație de copii și părinți.
Dacă peste ani vom putea spune, ca și acum după 20 de ani, că am contribuit la formarea unor adulți mai echilibrați emoțional și a unor părinți mai conștienți, atunci înseamnă că ne-am făcut treaba. Pentru mine, succesul nu înseamnă doar audiență sau cifre. Înseamnă impact real și încredere câștigată în timp. Dacă ajutăm un copil să devină un adult echilibrat și un părinte să devină mai conștient, atunci businessul nostru are sens.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


