fbpx
Analize Opinii

Joseph Stiglitz: Recuperarea măreției americane7 min

01/10/2020 4 min read

Joseph Stiglitz: Recuperarea măreției americane7 min

Reading Time: 4 minute

Țările care dau dovadă de solidaritate socială controlează mult mai bine pandemia și urmările ei economice nefaste. Cum poate o țară codașă la acest capitol și cu performanțe economice slabe, cum sunt Statele Unite sub conducerea lui Donald Trump, să aibă pretenția la măreție națională?

Julia Jackson, mama lui Jacob Blake, un tânăr de culoare din orașul Kenosha, statul Wisconsin, împușcat în spate de șapte ori de poliție, a avut dreptate când a spus: “America o să fie măreață când o să ne purtăm măreț”. Din păcate însă, de patru ani încoace președintele Donald Trump conduce America exact în direcția opusă.

Într-un fel, este ca și cum întreaga istorie a SUA va fi în joc atunci când Trump se va găsi față în față cu votanții pe 3 noiembrie. Au trecut 160 de ani de când Statele Unite au încercat să rezolve problema propriului “păcat originar”, sclavia africanilor. Atunci, președintele Abraham Lincoln a avertizat că “O casă dezbinată împotriva ei însăși nu poate dăinui”. Și totuși, sub Trump, toate dezbinările Americii s-au agravat.

Nu e de mirare că bogații au devenit și mai bogați sub Trump, având în vedere că acesta tinde să aprecieze performanța economică a țării în funcție de bursă, acolo unde cei mai bogați 10% dintre americani au 92% dintre acțiuni. Prețul acțiunilor atinge noi și noi recorduri, dar la fel se întâmplă și cu gradul scăzut de ocupare a forței de muncă și cu șomajul. În jur de 30 de milioane de americani trăiesc în prezent în case în care nu există suficientă mâncare, iar majoritatea celor din jumătatea inferioară a nivelului veniturilor trăiesc de la un salariu la altul. Într-o țară și așa marcată de inegalități tot mai mari, republicanii lui Trump nu numai că au redus impozitele pentru miliardari și corporații, dar au implementat și politici care vor crește taxele percepute clasei de mijloc.

După cum arăta Martin Luther King, Jr. cu mai bine de jumătate de secol în urmă, nedreptatea rasială și nedreptatea economică merg mână-n mână în America. Am fost la marșul din Washington, cu 57 de ani în urmă, la care King a rostit celebrul său discurs “Am un vis”, iar noi am cântat “Vom învinge într-o bună zi”. Aveam 20 și ceva de ani, eram naiv și nu puteam concepe că acea bună zi avea să fie atât de îndepărtată în timp sau că, după o perioadă în care se făcuseră progrese mari, realizarea dreptății în materie de rasă și de economie avea să treneze iar.

Au trecut de asemenea mai bine de 50 de ani de la raportul comisiei Kerner cu privire la revoltele rasiale din 1967, dar concluzia acestuia este valabilă și azi: “Națiunea noastră merge către crearea a două societăți, una neagră și alta albă, separate și inegale”. Poate cu Joe Biden președinte țara o va apuca, în fine, pe alt drum.

Între timp, pandemia de COVID-19 va continua să scoată la iveală și să exacerbeze inechitatea existentă. Departe de a fi un agent patogen “de egală oportunitate”, coronavirusul este mult mai periculos pentru cei care au deja probleme de sănătate, iar aceștia sunt numeroși într-o țară care nu recunoaște accesul la îngrijiri medicale ca fiind un drept fundamental al omului. Ba chiar numărul americanilor fără asigurare socială a crescut cu milioanele în mandatul lui Trump, după ce scăzuse dramatic sub președintele Barack Obama; mai mult decât atât, chiar și înainte de pandemie speranța medie de viață sub Trump scăzuse sub nivelul de la mijlocul anilor 2010.

Nu poți avea o economie sănătoasă dacă nu ai o forță de muncă sănătoasă; e de la sine înțeles că o țară în care sănătatea oamenilor e tot mai șubredă mai are un drum foarte lung până să fie considerată măreață. După cum scriam în ianuarie, realizările în materie de economie ale lui Trump nu erau nemaipomenite nici înainte de pandemie, ceea ce de altfel era previzibil. În loc să reducă deficitul comercial al SUA, neinspiratul război comercial purtat de Trump l-a sporit cu mai bine de 12% în trei ani. În aceeași perioadă au fost create mai puține joburi decât în ultimii trei ani ai administrației Obama. În plus, creșterea economică a fost anemică și deja dădea semne de oboseală după euforia indusă de reducerea taxelor din 2017, care nu a dus la investiții mai mari, ci la un deficit bugetar federal care a depășit pragul de 1.000 de miliarde de dolari.

Conducerea nesăbuită a lui Trump, cu complicitatea republicanilor din Congres, a lăsat țara nepregătită în fața următoarei crize, care, iată, s-a și produs imediat. Când donatorii miliardari și aliații corporativi ai republicanilor au întins mâna la pomană în 2017, s-au găsit sume mari de bani. Dar acum, când gospodăriile, micile afaceri și serviciile publice esențiale au nevoie disperată de ajutor, republicanii susțin că nu mai sunt bani.

Dacă ar fi să comparăm lupta contra pandemiei cu mobilizarea din timpul unui război, am putea spune că SUA s-au pomenit cu un comandant care are grijă numai de el însuși și îi pune pe ceilalți în pericol, deoarece respinge știința și specialiștii. Nu e o surpriză că SUA se plasează la coada topului mondial în ceea ce privește controlul bolii și al efectelor sale asupra economiei. Ba mai mult, americanii mor acum într-un ritm lunar de trei ori mai mare decât în timpul celui de al doilea război mondial.

La începutul mandatului lui Trump, jurnalistul Michael Lewis avertiza că războiul purtat de președinte și aliații săi împotriva “statului administrativ” vor lăsa SUA descoperite în fața unui viitor șoc. Acum, țara încearcă să-și revină după o pandemie (de altfel previzibilă) și este în întregime la mâna crizei climatice, a crizelor socio-economice, a crizelor democrației și rasiale, asta ca să nu mai menționăm divizarea dintre urban și rural, dintre zonele de coastă și cele din interiorul SUA, dintre bătrâni și tineri.

Trump a țintit două ingrediente cheie ale măreției naționale: solidaritatea socială și încrederea publică. Țările care au solidaritate socială și încredere publică au controlat mult mai bine pandemia și urmările ei economice nefaste. Cum poate o țară codașă la aceste capitole să ridice pretenții la măreție națională?

Speranța Americii este Joe Biden, a cărui putere este capacitatea potențială de a reunifica o populație acum divizată. E adevărat că faliile care macină societatea americană sunt prea mari ca să fie închise peste noapte, dar pe de altă parte e ceva adevăr și în clișeul că timpul vindecă orice rană. Numai că vindecarea nu va veni de la sine. Depinde de americani să îmbrățișeze proiectul renașterii. Din fericire, foarte mulți tineri sunt gata să răspundă acestei provocări. America poate deveni măreață din nou numai dacă va putea folosi ca bază entuziasmul tinerilor și dacă se unește iar în jurul principiilor și aspirațiilor care au ridicat-o.

Joseph E. Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, este profesor universitar la Universitatea Columbia și economist-șef la Institutul Roosevelt. Cea mai recentă carte pe care a scris-o este “People, Power, and Profits: Progressive Capitalism for an Age of Discontent”.

© Project Syndicate

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *