Laura Lăzărescu: Leadership cu speranță

Laura Lăzărescu: Leadership cu speranță

Reading Time: 5 minute

Cum îți păstrezi energia și entuziasmul când pare că totul se complică? Ce resurse interne îți mai rămân când strategiile externe nu mai sunt suficiente? Pentru mine, răspunsul a fost speranța.

de Laura Lăzărescu

Anul 2025 a fost complicat pentru mulți dintre noi. De la alegeri tensionate la o situație economică tot mai fragilă, instabilitatea pare să ne însoțească în fiecare plan. Jonglăm cu presiunea inflației și cu schimbările accelerate din tehnologie, iar totul se mișcă mai repede decât capacitatea noastră de a procesa și reacționa.

Sunt multe discuții valoroase în zilele noastre despre cum putem învăța să trăim cu incertitudinea, în loc să ne luptăm împotriva ei. Să o înțelegem mai bine, să ne raportăm diferit la ea. Și poate că exact aici devine esențial să ne reamintim că unele dintre cele mai importante resurse nu vin din exterior, ci din interior. Încrederea, așa cum bine scrie colegul meu Radu Atanasiu. Sensul. Speranța, cea despre care o să povestim astăzi. Fundamental, claritatea pe care ne-o construim în mijlocul haosului.

Și tocmai pentru că vrem să oferim răspunsuri și direcție în mijlocul nesiguranței, ajungem inevitabil la întrebarea: ce presupune cu adevărat să fii lider într-un astfel de context?

Mai mult decât oricând, rolul de CEO sau de lider de echipă devine tot mai fluid, dar și tot mai complex. În funcție de literatura de specialitate pe care o alegi, trebuie să excelezi la ceva: fie nu e suficient să ai doar soft skills și așteptarea este să vii și cu structură și informație, fie invers – nu e suficient să fii bun la strategie și planificare, dacă nu înțelegi că există o parte semnificativă din tine care e umană și care va gestiona relațiile cu cei din jur. Pe scurt, e nevoie să fii inteligent și inteligent emoțional, iar toate astea în timp ce tu nu ai claritate, dar trebuie să iei decizii rapide, totuși informate, și în timp ce susții energia și direcția echipei. Un fel de triatlon zilnic. Iar ca să putem duce asta, avem nevoie de reziliență, înțelepciune și forță.

Până la finalul anului trecut, aș fi spus cu încredere că mă descurc bine fără cartea certitudinii în mână. Că știu să prioritizez, să-mi organizez focusul, să rămân ancorată. Că pot cu adevărat să fiu suport pentru echipă. Dar, pe măsură ce lucrurile s-au tot complicat, mi-am dat seama că nu e chiar așa. Când nesiguranța devine constantă și apăsătoare, privirea ți se încețoșează. La propriu și la figurat. Îți pui ochelarii, ți-i scoți, dar vezi cam la fel.

Asta m-a trecut printr-un proces intens de înțelegere a relației mele cu necunoscutul și, mai mult decât atât, cu lipsa unei stabilități în business, cu rezultate mai puțin bune (oricât ai da și ai face) și cu felul în care pot să le gestionez cât mai bine. În primul rând pentru mine, apoi pentru organizațiile pe care le conduc. Concluzia a fost că, în momentele dificile, ajung să interpretez lumea printr-un singur filtru: speranța.

Am fost surprinsă să descopăr că în raportul Global Leadership Report: What Followers Want 2025, în care oamenii din întreaga lume au fost întrebați ce calități definesc liderii care au cea mai pozitivă influență asupra vieții lor, speranța a ieșit pe primul loc cu 56%. Abia apoi au urmat: încrederea cu 33%, compasiunea cu 7% și stabilitatea cu 4%.

Așa se explică faptul că sunt zile în care, deși presiunea e mare, simți că ai un scop clar, că echipa e alături de tine, că poți învăța ceva din ce se întâmplă. Și sunt altele în care totul pare învăluit într-o ceață densă, în care fiecare ședință, fiecare decizie sau conversație pare să consume din ce a mai rămas din energie, din claritate, din curaj. Personal, mi-a luat ceva timp până am înțeles că speranța poate să aibă un impact atât de mare în felul în care eu mă poziționez în mijlocul haosului.

Pe de altă parte, când nu mai speri că lucrurile vor fi diferite, ușor-ușor începi să intri în panică. Sigur, fiecare o simte diferit. Pentru unii înseamnă că nu mai pot gândi clar, pentru alții că nu mai pot dormi sau că, pur și simplu, se blochează. Dar ce e sigur e că se strică ceva. În felul în care ne simțim, în felul în care reacționăm, în felul în care luăm decizii. Ajungi să fii copleșit. De oameni, de rezultate, de planuri, de soluții, de alegeri, și, în cele din urmă, de oboseală.

Cum putem transforma speranța din reacție emoțională într-un instrument activ de leadership?

1. Speranța ca forță personală.

Pentru început, e important să înțelegem rolul pe care speranța îl are în leadership. Ea nu înseamnă să ignori riscurile sau să minimalizezi ceea ce se întâmplă cu adevărat. Asta punctează și articolul Why Hope Is the Hidden Power Behind Great Leadership, publicat în Forbes, în mai 2025, de Kian Gohar. Autorul argumentează că speranța adevărată în leadership nu înseamnă să te amăgești sau să eviți adevărul, ci tocmai opusul: să te uiți cu onestitate la dificultăți, să recunoști presiunea, dar să alegi totuși să mergi înainte cu convingere.

Când oamenii simt că tu ești ancorat în realitate, dar totuși înaintezi cu sens și cu o direcție clară, le dai și lor permisiunea să facă la fel. În acest context, speranța nu mai pare o formă de slăbiciune, ci una de reziliență. Iar în momentele în care echipa e obosită, anxioasă sau copleșită, convingerea ta că încă se poate deveni exact sursa de energie care le activează puterea.

2. Speranța ca strategie.

Da, putem să o poziționăm intenționat ca parte din strategie. Deși au trecut niște ani de când Deborah Mills-Scofield a publicat în Harvard Business Review articolul Hope is a Strategy (Well, Sort Of), recomandările se aplică în continuare cu succes. Ea susține că speranța poate deveni o componentă strategică, cu condiția să fie construită pe observație lucidă, pe experiență reală și pe capacitatea de a învăța constant.

Mills-Scofield propune patru pași simpli pentru asta, dar valoroși: 1. să bazăm speranța în fapte, nu în ficțiune; 2. să învățăm și să aplicăm lecțiile din eșecuri; 3. să ne concentrăm pe ce funcționează, nu doar pe ce este defect; și 4. să folosim optimismul ca formă de rebeliune împotriva cinismului și a stagnării. Ce ne spune este că speranța nu ne arată care e calea cea dreaptă, dar ne ghidează prin toate schimbările de direcție.

3. Speranța prin învățare.

Am să vă invit să lăsați pentru câteva clipe toată responsabilitatea jos de pe umeri și să vă uitați cu speranță la cât de multe lucruri mai sunt de învățat, atât pentru voi, cât și pentru echipa voastră. Capacitatea de a înțelege că este în regulă să greșim, că traversăm un context complicat, dar din care pot ieși idei și soluții noi, este o formă de claritate. Nu pare deloc intuitiv, dar exact în astfel de momente grele învățăm cel mai bine. Pentru că atenția este acolo unde trebuie, pentru că suntem mai prezenți și, paradoxal, ne deschidem către soluții tocmai când simțim că nu mai știm ce să facem. Din păcate, văd în jurul meu mulți oameni care renunță să mai învețe în această perioadă tocmai pentru că este un moment complicat. Dar nu asta e calea. E chiar invers. Învățarea te ajută să te uiți cu speranță spre viitor.

Din păcate, sau din fericire, nu poți să dai speranță fără să o ai. Câtă speranță putem oferi celorlalți depinde de câtă avem, cu adevărat, în noi. Cel mai probabil, echipa noastră, la fel ca fiecare dintre noi, trece prin aceleași momente grele. Doar că, în aceste momente, e ușor să te concentrezi pe tine, poate puțin mai mult decât ar fi cazul. Nu pentru că nu ești un lider bun, ci pentru că și tu ai nevoie, la rândul tău, de sprijin. Totuși, rolul tău rămâne același: să îți regăsești energia și să îi iei pe cei din jur de mână.

Cum stați cu speranța? Sper ca acest articol să vă pună pe gânduri. Poate că este și pentru voi o parte din soluție.

Laura Lăzărescu este Managing Partner la BISM – Bucharest International School of Management și CEO la ECHO School of Technology, Digital Arts & Video Games. Înscrierile pentru programele BISM și ECHO sunt deschise (Executive MBA, Strategic Growth Management Program, Fast Track Management Program/mini-MBA, programe de facultate). Detalii pe bism.ro și echo-school.ro.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 396 (1 – 31 august 2025). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.