Antreprenori Business Tech

Lucruri pozitive aduse de pandemie pentru echipele de startup

10 dec. 2020 2 min

Lucruri pozitive aduse de pandemie pentru echipele de startup

Reading Time: 2 minute

Peste 31% dintre startup-urile prezente la pitch-uri în primele 11 luni ale anului 2020 au atras atenția investitorilor din cadrul TechAngels, arată o statistică a organizației. Din 230 de startup-uri participante la prezentările organizate de TechAngels, 10% au reușit să suscite interesul ferm, individual, pentru investiții. Alte 21,3% au fost atractive pentru investiții în grup – investitorii manifestându-și dorința de a se alătura, în condițiile în care și alți angel investors își propun să investească – sau pentru o fază ulterioară.

Aproximativ 40% dintre startup-uri au fost considerate ca fiind prea timpuriu în căutare de angel investors și au primit recomandarea de a trece printr-un program de accelerare înainte de a utiliza o investiție. Un sfert dintre startup-uri au fost mai puțin convingătoare și nu au antrenat deloc interesul investitorilor, se mai arată în raportul menționat.

Cel mai frecvent parametru notat pozitiv în anul 2020 a fost calitatea echipei, aproape 50% dintre startup-uri punctând la acest criteriu. Este un progres sensibil spre deosebire de anii anteriori, când structura echipei era una dintre vulnerabilitățile startup-urilor care se prezentau la pitch-uri.

“Am observat în acest an structurarea mai bună a echipelor care s-au prezentat la pitch, o combinație mai bună de expertiză de produs și competențe din domeniile vizate. Ar putea fi vorba de o maturizare mai rapidă, stimulată și forțată de contextul pandemiei”, spune Mălin Iulian Ștefănescu, Președintele grupului TechAngels.

Tendințe constante

Pentru 52% dintre startup-urile tech întâlnite pe parcursul primelor 11 luni din anul 2020, investitorii angel au remarcat necesitatea unei mai bune orientări către înțelegerea necesităților clienților și a pieței în care startup-ul își desfășoară activitatea. Deși acestea sunt tendințe remarcate constant în ultimii ani, în 2020 au fost încă și mai evidente, tocmai pentru că în toate domeniile au avut loc schimbări care au favorizat transformări, pivotări rapide și au subliniat necesitatea răspunsului la nevoile în evoluție ale potențialilor clienți, nișarea optimă și chiar schimbarea soluțiilor alese.

Un procent de aproximativ 12% dintre startup-uri au pivotat în cursul acestui an și și-au adaptat strategia sau produsele la condițiile generate de pandemie.

Domeniile reprezentate în pitch-uri au fost diverse, în linie cu anii anteriori acoperind – fintech, vânzări, gaming, cercetare de piață, marketing ș.a, cu o creștere sesizabilă în favoarea proiectelor de tele-medicină, de instrumente colaborative pentru diferite segmente corporate și digital.

Modele de business

De asemenea, peste 80% dintre startup-uri au avut pe parcursul anului modele de business cotate mediu sau sub medie, relevând-se astfel necesitatea unei pregătiri mai solide.

Investitorii angel se uită și dincolo de cifrele imediate ale proiectelor, întrucât pot fi mentori implicați și consilieri pentru planurile de business. Cei 70 de membri ai TechAngels au experiență atât în antreprenoriat, cât și în companii mari, astfel că pot sprijini procesele de testare, de ajustare a produselor și de elaborare a planurilor de business. În ultimul an, și monitorizarea noastră asupra mediului de startup-uri este mai structurată, pentru că ne dorim să contribuim acolo unde este mai multă nevoie”, adaugă Mălin Ștefănescu.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: