Business Companii MarComm Stiri

MAM Bricolaj anunță campania de Black Friday

9 nov. 2022 2 min

MAM Bricolaj anunță campania de Black Friday

Reading Time: 2 minute

Retailer-ul de materiale, accesorii pentru mobilier și electrice MAM Bricolaj își desfășoară campania de Black Friday între 10 și 30 noiembrie. Reducerile de până la 50% sunt aplicate prețurilor a peste 100 de tipuri de produse.

Vremea extrem de prielnică a acestei toamne îmbie românii să se lanseze în proiecte de amenajare prin casă, curte și grădină. Fie că este vorba despre mici retușuri sau despre acțiuni de mare amploare, retailer-ul de materiale, accesorii pentru mobilier și electrice MAM Bricolaj le vine în întâmpinare cu reducerile din campania de Black Friday în perioada 10-30 noiembrie.

Astfel, prețurile a peste 50 de tipuri de produse vor fi scăzute cu până la 50%, acoperind următoarele categorii de articole: corpuri de iluminat, corpuri de mobilier pentru baie, blaturi de bucătărie, panouri decorative, scule și unelte, cherestea și decorațiuni precum rame foto.

Ioana Găvan, director de marketing MAM Bricolaj

„Când am ales produsele pe care să le includem în campania de Black Friday am intenționat să acoperim nevoile care apar atât în proiectele de amenajare de mici dimensiuni, cât și în cele mai ample, care implică mai multă muncă și un buget mai mare. În plus, oricât de simplu ar fi un proiect atunci când îl pui pe hârtie, tot mai apar cheltuieli neprevăzute pe parcurs, iar reducerile noastre pot fi o gură de aer pentru românii și așa împovărați de creșteri de prețuri”, spune Ioana Găvan, director de marketing MAM Bricolaj.

Campania de Black Friday se va desfășura atât în cele trei magazine fizice ale MAM Bricolaj – Luică (Berceni), Morarilor (Pantelimon) și Ghencea, cât și în magazinul online aflat la adresa https://webshop.mam-bricolaj.ro/.

mam morarilor foto locatie 015

Conducerea retailer-ului de materiale, accesorii pentru mobilier și electrice estimează pentru 2022 o creștere de 17% a cifrei de afaceri, prognoză bazată și pe previziunile privind mărirea cu aproximativ 10% a pieței autohtone de bricolaj & mobilă & accesorii față de anul anterior. În prima jumătate a anului în curs, prin rețeaua de magazine MAM Bricolaj au fost efectuate 130.846 de tranzacții, cu 5,2% mai multe decât în primul semestru al 2021.

Retailerul de materiale, accesorii pentru mobilier și electrice MAM Bricolaj deține trei magazine în București: Luică (Berceni), Morarilor (Pantelimon) și Ghencea. Compania a raportat o cifră de afaceri de 24,9 milioane de lei la încheierea primului semestru al 2021, cu 47,7% mai mare decât în perioada similară a anului trecut. Din luna ianuarie 2021, MAM Bricolaj este listat la Bursa de Valori București.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: