Întoarcerea în FM

A fost prima voce care s-a auzit pe ProFM, a experimentat media în toate formele de exprimare, de la presa scrisă la online și televiziune, dar și gastronomia. O vreme s-a căutat mai intens pe sine și s-a retras din iureșul vieții urbane. Tot ca o formă de căutare a sinelui, a scris și o carte. De câteva luni a revenit în radio, la matinalul de la rock fm. Un personaj complex și complet, cum rar mai există în peisajul media contemporan: Răzvan Exarhu. 

Răzvan Exarhu / foto: Mihai Vasilescu / RAA

Cum ai regăsit lumea radioului și ce te-a convins să revii?

Radioul mi se pare cea mai mare provocare pentru media. E infinit mai dificil decât te­leviziunea, pentru că nu ai imaginea ca ali­at. Lucrezi cu o voce, un microfon, cuvinte și muzică. Adică nimic care există, totul e eteric și devine cel mult memorie. Vizualul compensează mult și te păcălește. La radio participi altfel, e mai aproape de forța filmului, în mod paradoxal. Te transportă, are empatie, spontaneitate și, esențial, vibrație. Pe de altă parte, e spațiul în care m-am format și mi-am dezvoltat discursul și stilul. În plus, am găsit la Rock FM un mediu în care mă simt foarte bine, foarte liber și foarte încurajat să construiesc, alături de niște oameni cu care mă și distrez teribil. Așa că îi mulțumesc Marelui DJ pentru această frumoasă coincidență și pentru echipa pe care m-a ajutat să o alcătuiesc și cu care lucrez la Morning Glory.

De ce Morning Glory?

Bucătăria m-a condus către acest titlu. E un soi de spanac din Asia, se folosește în salate. E pasiunea mea secretă și l-am descoperit în diminețile adolescenței mele, în Brăila. Un deliciu, dar și un îndemn către o viață sănătoasă.

Cum ți-a schimbat stilul de viață emisiunea de acum? Mă gândesc că trebuie să îți fie destul de greu să fii în formă în fiecare dimineață, să binedispui ascultătorii.

În afară de faptul că uneori îmi vine să plâng la trezire, nu am probleme speciale. Sunt un tip matinal de felul meu și nu dorm foarte mult. Sigur că nu mă trezesc la 5 de obicei, dar un 6.30 obțineam lejer și înainte de Morning Glory. Am început să experimentez ceva numit Power Nap, un somn de 20 de minute, care mă ține în formă toată ziua. Încerc să adorm devreme și să mă mișc mai mult. Folosesc și spumante din când în când și avem această tradiție cu bule și în emisiune. Mie îmi place la nebunie ce fac și mă simt și răspunzător într-un fel pentru diminețile ascultătorilor. Având în vedere că trăim într-o țară care pare să aibă un minister clandestin al descurajării, tristeții și furiei, încerc să transmit energie și speranță și să le arăt oamenilor că nu sunt singuri pe lume și că am putea trăi mai bine împreună dacă am râde mai mult și ne-am trata cu mai multă politețe și grijă, nu numai de sărbători.

Ai fost prima voce care s-a auzit pe ProFM. Cum te-a marcat această experiență și cum se văd din perspectiva ta transformările prin care a trecut lumea radioului?

A fost un mare privilegiu, dar și un mare noroc să fi fost parte din acest proces de construcție a radioului în România. Radioul m-a ajutat să ajung la mine, în primul rând, să îmi descopăr vocea și, mai apoi, un fel de rost pe lume. Doar pornind de la această educație și experiență a fost posibil să funcționez în alte registre – televiziunea sau scrisul.

În ultima vreme, mediul s-a degradat și s-a transformat într-o mașină de făcut bani. Totul s-a automatizat și oamenii au devenit piese secundare în acest business. De-asta e greu să vorbești despre o breaslă a oamenilor de radio, despre generații, discipolat și restul amănuntelor care fac parte din structura unei meserii sau vocații, mai degrabă. Deși radioul și-a mai pierdut din strălucirea de odinioară, cred că e un moment bun pentru cei foarte tineri să descopere cât de profund uman și generos poate fi microfonul și ce efecte minunate poate avea asupra celor care ascultă.

Ce înseamnă pentru tine să fii om de media în România zilelor noastre?

E o formă de responsabilitate, în primul rând. Mă simt angajat într-un serviciu de utilitate publică, cam ca pompierii, brutarii, medicii, polițiștii și tipii care au grijă să nu cadă rețeaua electrică. E o combinație între o voce a conștiinței, una care spune povești care te fac să uiți de realitate și alta, care vine din zona de stand-up comedy, care ține mai degrabă de comic observațional și un soi de meditație pe seama civilizației contemporane și a derapajelor ei. Mai înseamnă și echidistanță, minte rece, umor crud și mult respect pentru adevărul care trebuie spus, chiar dacă doare uneori.

Ai experimentat mai multe canale media: radio, TV, print, online. Care este favoritul tău și de ce?

Aș spune că radioul rămâne pasiunea mea, deși nu mă mai vedeam revenind în acest mediu, și pe această cale vreau să mulțumesc și echipei mele de la Romanian Artists Agency, care a susținut întoarcerea mea în FM. Îmi place contactul nemijlocit, starea de live, pe care o simți când asculți radio și pe care o trăiești și când citești, într-o măsură. Îmi place și puterea te­leviziunii de a spune povești, de a scotoci lumea. Mă simt foarte confortabil în toate aceste limbaje și le iubesc pe fiecare pentru posibilitățile și provocările speciale pe care le oferă. E ca și cum ai vorbi mai multe limbi străine.

De unde pasiunea pentru gastronomie?

În primul rând, îmi place mult să mănânc lucruri bune – și asta din copilărie. Apoi, cred că mâncarea e o formă de fericire și conține un tip de energie bună, care trece dincolo de tigăi și alte amănunte. Și mai e generozitatea pe care o implică actul de a găti, pentru că de obicei o faci pentru alții – iar asta e satisfacția supremă. Să auzi acel oftat de plăcere, pe care îl presimțeai a­tunci când ai construit mâncarea în minte. Asta e partea metafizică, parcursul care mă fascinează, distanța între un gând și o farfurie linsă.

În planurile de viitor, intră și ideea de a (re)deschide un business pe zona de restaurante?

Voi redeveni vizibil în zona de consultanță gastronomică și evenimente. Asta în­seamnă că, foarte curând, cel puțin un meniu creat de mine va putea fi încercat pe viu. Și mă bucur foarte tare.

Cum a fost experiența la Master Chef? Te vom vedea în postura de jurat și în următorul sezon?

A fost foarte intens, amuzant, emoționant și zdrobitor la nivel de consum de energie. E o producție din care am învățat foarte mult și care mi-a adus foarte multă satisfacție, mai ales atunci când am văzut evoluția concurenților, felul în care s-au autodepășit și au intrat în competiție cu propriile limite. Despre ce urmează, dacă urmează, rămâne să aflăm.

A fost o vreme când te-ai îndepărtat de viața urbană. Cum a fost această experiență?

Am locuit la țară și am trăit experiențe necunoscute mie, un orășean pur. Am învățat să lucrez cu pământul, cu focul, am căpătat un respect adânc pentru munca țăranilor și pentru viața lor, niște enigme totale, dublate de clișee de percepție, pentru mine, până atunci. Am descoperit că nu ai nevoie de foarte mult ca să fii fericit și, atunci când se tăia lumina, cât de bine e să ai o plită cu lemne și cât de bine te poți spăla cu doar cinci litri de apă. Mi-am consolidat suspiciunea pentru civilizația urbană și vârtejul în care te absoarbe atunci când îți transmite că niciodată nu trebuie să fii mulțumit cu puțin sau că trebuie să arați mai mult decât trăiești. E greu de înțeles, probabil, diferența dintre o zi de cosit sau de tăiat la vie sau spart lemne de foc și mersul la sală. Toate au rostul lor, dar unele te pun mai bine în contact cu umanitatea. Sună poate patetic, dar e minunată până și oboseala de la capătul zilei, când guști o mâncare gătită în cuptorul plitei, bei un vin bun și te uiți, picotind, în focul din hornă. În proporțiile corecte, e o cale perfectă de a ajunge la tine, trăind mai aproape de natură.

Cartea “Fericirea e un ac de siguranță” a ajuns deja la al patrulea tiraj. Te-ai așteptat să fie atât de bine primită?

Eu mă așteptam să fie bine primită, că nu avem timp de modestie, dar nici chiar așa. Mă bucur că textele mele rezonează cu atât de mulți oameni și atât de diferiți, nu numai ca vârstă. Cititorii se regăsesc printre pagini, sunt povești sau observații care fac parte dintr-un fond comun de emoții sau gânduri. Succesul ei vine din acest tip de rezonanță, care are ca fundament sinceritatea și un tip de umor dulce-amărui, care cred că ajută destul de mult și îi face pe oameni să își dorească să spună mai departe și altora ce au citit. Cred că dincolo de o campanie de lansare foarte micheteau, care a și fost premiată la Romanian PR Awards, cartea a fost promovată și mai bine de viralitatea reacțiilor pe care le-a stârnit. Or ăsta e cel mai frumos compliment pentru mine, pentru că vine direct din suflet.

De la ce a pornit ideea de a scrie această carte? Dacă ar fi să o rezumi într-o singură propoziție, care ar fi aceasta?

Cartea e o compoziție structurată în jurul unor teme conflictuale și un fel de jurnal de obsesii care aparțin tuturor celor care au gustat și au înțeles ce înseamnă să trăiești în România. Mi-a plăcut și simbolistica atât de generoasă a acului de siguranță, care inspiră și încredere și nesiguranță, în același timp. Propoziția care ar rezuma totul ar putea fi: Fericirea e bună, dar trebuie să te ții de ea!