Stiri Antreprenori

Moșia Corbeanca intră în retail cu brandul Fezandate de Moșie

10 mai 2021 3 min

Moșia Corbeanca intră în retail cu brandul Fezandate de Moșie

Reading Time: 3 minute

Moșia Corbeanca, una dintre locațiile de referință pentru comunitatea din Corbeanca și pentru bucureșteni, lansează un nou brand: Fezandate de Moșie. Produsele create sub acest brand, preparate din carne gătite prin metoda sous vide, sunt primele de acest gen care intră pe piața de retail din România.

Sub brandul „Fezandate de Moșie” vor fi comercializate 5 tipuri de produse: piept de pui, pulpă de pui, mușchiuleț de porc și ceafă de porc gătite prin metoda sous vide, dar și coaste de porc afumate și coapte, unul dintre cele mai apreciate preparate oferite de Moșia Corbeanca. Materia primă pentru aceste produse vine exclusiv din ferme românești și este atent selecționată de bucătari cu experiență, pentru a obține un produs final de calitate superioară.

„Pentru noi, povestea Fezandatelor de Moșie este strâns legată de povestea Moșiei Corbeanca. Am deschis Moșia în 2017, cu gândul de a avea un spațiu lângă București unde lumea se adună pentru mâncare adevărată, oameni faini, natură și povești frumoase. Din păcate, când pandemia a lovit HoReCa din plin, iar Moșia a fost mai mult închisă, a trebuit să ne reorientam.”

Bogdan Doltu, co-fondator și co-owner Moșia Corbeanca
Bogdan Doltu si Calin Cindea

„Când ne-am decis să pornim Fezandate de Moșie am avut două motivații puternice: pe de o parte, am vrut să avem o alternativă pentru momentele când măsurile restrictive nu ne permit să ținem Moșia deschisă. Dar, cel mai mult, ne-am dorit să le putem aduce acasă o bucățică din Moșie celor care ne-au trecut pragul sau își doresc să o facă.”

Călin Cîndea, co-fondator și co-owner Moșia Corbeanca

Fezandate de Moșie este primul brand care intră în retail cu o gamă dedicată de produse pe bază de carne gătită la sous vide. Carnea este ținutăîntr-o baie salină, după care este porționată și vidată, apoi pachetele sunt introduse într-o baie caldă, în care un aparat sous vide menține temperatura exactă și constantă.

Temperatura este mai joasă decât în cazul gătitului convențional, iar durata de preparare este mai îndelungată – în acest mod, carnea este preparată suficient astfel încât să fie sigură pentru consum și, în același timp, să nu își piardă nutrienții. Ulterior, carnea este răcită brusc pentru a opri procesul de gătire. Odată răcit, ambalajul vidat este pus în cutie și e gata de livrat.

Coastele, singurul produs din gamă care nu este gătit prin tehnica sous vide, sunt pregătite în afumătoarea texană de la Moșie, construită special pentru locație. Ulterior, acestea sunt finalizate în cuptor, după care sunt răcite brusc, ambalate în pungi vidate, puse în cutii și expediate.

Într-o primă fază, întreaga gamă este disponibilă începând cu luna mai în 34 de magazine Mega Image din București și Cluj-Napoca în zona de produse ready meal sau în frigiderele de carne, prin intermediul aplicațiilor livrare Glovo, Foodpanda, Bolt și Tazz și pe site-ul Moșiei, cu livrare în Ilfov sau ridicare de la locațiil din Corbeanca și București.

Atât Moșia Corbeanca, cât și Fezandate de Moșie, sunt proiecte create de Bogdan Doltu și Călin Cîndea, fondatori și owneri. Bogdan și-a început cariera lucrând în BTL, în organizarea de evenimente. Ulterior, a apucat-o pe calea antreprenoriatului și a devenit co-fondator Impact Hub, unul dintre primele spații de coworking din România.

Pasiunea lui pentru gastronomie și antreprenoriat a culminat cu lansarea Moșiei Corbeanca și Maidan Events, divizia de catering, și organizare de festivaluri și conferințe, printre care se numără BurgerFest, Bucharest Craft Beer Festival, Whisky Fest, TEDx Eroilor Cluj-Napoca. Călin a lucrat timp de zece ani în corporații, în zona de marketing, research și product management. Între timp, a călătorit prin toată lumea, descoperind comunitățile autohtone și gastronomia locală.

Cei doi s-au cunoscut atunci când companiile la care lucrau au colaborat pentru organizarea unor evenimente. Ulterior au devenit prieteni, iar când s-au mutat amândoi în Corbeanca, a luat naștere Moșia Corbeanca.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: