Nori negri peste paradisurile fiscale

Marile companii au incercat dintotdeauna sa tina sub control costurile, iar optimizarea fiscala a devenit o miza tot mai mare in contextul crizei economice. Mutarea businessului in paradisurile fiscale parea solutia ideala, insa institutiile internationale au pornit ofensiva impotriva “raiului fiscal”.

Paradisul fiscal e pe buzele tuturor celor care doresc sa isi optimizeze businessurile. Popularitatea acestor tari a crescut odata cu accentuarea crizei financiare, care a impins companiile spre optimizare fiscala. Conceptul nu este nou. El a aparut in Grecia Antica, de unde mostenim si contabilitatea, atunci cand negustorii preferau sa faca comert in micile insule, pentru a scapa de plata taxelor si a birurilor de pe continent. Conceptul modern de paradis fiscal a aparut la inceputul secolului XX in Liechtenstein, stat care adoptase o legislatie mai relaxata privind taxele si impozitele.

In ultimii ani, marile companii au fost tot mai interesate de mutarea businessurilor in astfel de tari, insa Comisia Europeana (CE), Fondul Monetar International (FMI) si Organizatia pentru  Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) par mai pornite ca oricand impotriva acestor practici, punand in special accent pe lipsa transparentei din paradisurile fiscale si offshore-uri. Chiar si definirea conceptelor a fost una dificila pentru aceste institutii. “FMI a intocmit un raport in 2007, in care incerca sa defineasca conceptul de offshore. Au stabilit ca indicator raportul dintre venitul net din operatiuni financiare si produsul intern brut al tarii. Statele cu cel mai mare indicator erau considerate offshore, iar dintre acestea se remarcau Insulele Cayman, Bermude si Luxemburg, cu un indicator mult peste medie”, explica Anca Grigore, consultant taxe la Dobrinescu Dobrev.

OFFSHORE SAU PARADIS FISCAL?

Diferentele dintre conceptul de paradis fiscal si offshore sunt subtile, insa exista. “Paradisul fiscal este o locatie cu o legislatie fiscala foarte relaxata, cu o discretie fiscala si bancara puternica. Offshore-urile sunt acele paradisuri fiscale care se axeaza pe tranzactii financiare si in care statul are propria lui economie sustinuta, dar pe zona de tranzactii financiare exista un excedent. Elvetia si Cipru sunt exemple clare de offshore, din perspectiva tranzactiilor financiare. Ele importa mult mai mult capital decat pentru propria economie, insa nu sunt si paradisuri fiscale”, explica Luisiana Dobrinescu, avocat fondator la Dobrinescu Dobrev.

In vocabularul nostru, cele doua concepte se confunda, de cele mai multe ori, insa pentru companii, atributele care le separa fac diferenta. Inainte de a face pasul spre un paradis fiscal, este recomandabil sa existe o substanta economica pe care compania sa o poata justifica in eventualitatea unui control financiar. Mutarile profiturilor in astfel de state sunt sunt operatiuni legale, dar exista o serie de restrictii, astfel ca este nevoie de tact pentru a evita sanctiuni financiare. “Legislatia europeana si Curtea Europeana nu interzic optimizarea fiscala, dimpotriva. Exista o decizie a Curtii Europene conform careia contribuabilii nu sunt obligati sa plateasca cel mai inalt nivel de taxa. Legislatia europeana spune ca, prin simpla alegere a unei jurisdictii, nu faci abuz de drept”, spune Dobrinescu.