Companii Analize

Pregătiți pentru volatilitate

12 oct. 2018 3 min

Pregătiți pentru volatilitate

Reading Time: 3 minute

La zece ani de la criza economică, companiile încearcă să ghicească dacă vor apărea noi probleme la orizont. Eugen Anicescu, country manager al Coface România, crede că, în loc să anticipeze criza, companiile trebuie să dea dovadă de elasticitate în strategiile de dezvoltare.

Eugen Anicescu CofaceLa doar 30 de zile după falimentul Lehman Brothers din septembrie 2008, adică fix acum zece ani, Coface vedea cum companiile pe care le urmărea în cadrul activității sale intrau într-o zonă de lichiditate redusă. Prin urmare, compania, care oferă soluții de management al riscului de credit, a anticipat criza care a devastat economia globală.

„Coface e ca un barometru a ceea ce se întâmplă în economie. Suntem printre primii care află ce se întâmplă în piață când se schimbă ceva sau află că se schimbă ceva în piață”, spune Eugen Anicescu, country manager al Coface România. De altfel, el adaugă că acești ultimi zece ani sunt definitorii pentru felul în care arată astăzi mediul de business din România, după ce acum 19 ani economia locală era într-o fază apropiată de Vestul Sălbatic.

Criza și regrupările pe care aceasta le-a creat au dus la polarizarea economiei românești. Pe de o parte, sunt multinaționalele și companiile românești care au rezistat și s-au consolidat, devenind mai puternice, de cealaltă, companii mici, multe noi, care nu au încă forță, în timp ce la mijloc sunt foarte puțini actori economici. „Acum zece ani, top 1.000 de companii din România realizau 35% din cifra de afaceri a economiei, acum procentul este de 50%. Piramida se înalță, deci pentru cei nou intrați provocarea e mai mare”, spune Eugen Anicescu. Ultimii zece ani au însemnat ieșirea de pe piață a circa 100.000 de companii prin insolvență, în timp ce numărul de companii nou înființate a fost mai mic. În plus, pentru că au dispărut companii care aveau o dimensiune, învățaseră niște lucruri și produceau o anumită valoare în piață, companiile tinere intrate în piață au o durată de viață foarte scurtă, cuprins între trei ani și jumătate și patru ani. „Ideal e, când intri în piață, să ai niște ani de creștere, cu marje mai bune, și să maturizezi încet-încet businessul. Acum, bariera de intrare pentru noii jucători este ridicată și de aici și rata de supraviețuire mai redusă”, este de părere country manage­rul de la Coface România.

Lecțiile dure ale crizei fac multe companii să încerce astăzi să caute semnele unei noi recesiuni puternice și să încerce să-și adapteze businessul în așteptarea unei noi prăbușiri. Ar fi o greșeală, spune Eugen Anicescu.

„Nu cred că ar trebui să privim lucrurile la modul «Hai să anticipăm criza». Companiile ar trebui să fie însă pregătite în orice moment. Să nu supraestimăm, dar nici să nu subestimăm. Să nu supraestimăm creșterea și să apăsăm accelerația până la fund, să ne avântăm pentru ca apoi să rămânem în aer. În același timp, nu trebuie să punem piciorul pe frână doar pentru că anticipăm criza. Ar trebui să lucrăm cu scenarii, să ne evaluăm fiecare pas”.

Prin urmare, companiile trebuie să se adapteze la volatilitate, în condițiile în care ciclurile comparabile din trecut nu mai există.

Cine reușește să fie adaptabil va continua să investească în România. Chiar Coface a investit anul trecut la București într-un centru de tehnologie care deservește grupul pentru tot ce înseamnă zona de programare IT, cu 100 de angajați. Coface este prezentă în peste 60 de țări, fiind unul dintre liderii globali în soluții de management al riscului de credit. Compania a înregistrat anul trecut creșteri de două cifre pe ambele direcții de business: asigurări de credit, care reprezintă 70% din venituri, respectiv servicii din zona informațiilor de afaceri, care aduc restul de 30%. Investițiile făcute inclusiv în zona de digitalizare permit acum Coface să atace și segmentul IMM. În ultimii doi ani, compania a adoptat soluții de asigurări de credit pentru companii mici și mijlocii și urmează să lanseze un nou produs pentru zona de IMM în informații de afaceri, cu o platformă unde companiile mici și mijlocii se vor putea informa despre clienții lor.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: