Companii Marketing Stiri

Rebranding pentru AFI Europe Romania, care anunță schimbarea de acționariat

23 iul. 2020 3 min

Rebranding pentru AFI Europe Romania, care anunță schimbarea de acționariat

Reading Time: 3 minute

AFI Europe Romania a finalizat un proces de rebranding, inițiat în urma schimbării de acționariat a companiei. În urma acestui proces, AFI Europe Romania are acum o nouă identitate de brand.

AFI Europe Romania

„Avem acum un brand nou și mai puternic, bazat pe valorile care ne-au ghidat dintotdeauna și pe lunga noastră experiența solidă în domeniul dezvoltărilor imobiliare și al investițiilor. Structura noastră de management și întreaga echipă, care rămân neschimbate, vor continua munca extraordinară pe care au făcut-o până acum, în măsura în care planurile noastre de dezvoltare pe piața locală continuă în perioada următoare”, a spus Doron Klein, CEO AFI Europe Romania.

Începând cu 2019, AFI Properties, care deține și operează AFI Europe Romania pe piața locală, are o structură diversă și puternică de acționari. Africa Israel Investments a vândut, în 2019, pachetul majoritar de acțiuni (51%) deținut în cadrul AFI Properties către două companii israeliene de real-estate, Big Shopping Centers și Mega Or Holdings.

Pe piața locală, AFI Europe Romania dezvoltă proiecte majore de retail, birouri și rezidențiale. Proiectul fanion al companiei este AFI Cotroceni din București, acesta fiind cel mai mare centru comercial din țară și unul dintre cele mai mari din Europa Centrală și de Est; portofoliul de retail al companiei include, de asemenea, mall-ul AFI Ploiești. Proiectele de birouri includ AFI Park 1-5, situate în proximitatea AFI Cotroceni, dar și AFI Tech Park 1, parte a unui business campus care, odată finalizat, va include alte două clădiri de birouri.

În 2020 compania a finalizat construcția primei faze a AFI City, primul proiect rezidențial dezvoltat pe piața locală și va livra AFI Brașov, un proiect mixt de retail și birouri, situat în centrul orașului Brașov.

AFI Europe operează în România din 2005. Compania a dezvoltat și gestionează “AFI Cotroceni”, cel mai mare și de succes mall din România și unul din cele mai mari centre comerciale din Europa Centrală și de Est. Centrul comercial se întinde pe o suprafață închiriabilă de aproape 90.000 metri pătrați (GLA) și oferă vizitatorilor săi o zonă extinsă dedicată activităților de divertisment, care include o varietate de opțiuni de petrecere a timpului liber și peste 300 de magazine ale brandurilor locale și internaționale, vizitate în medie de 50.000 de clienți pe zi.

În octombrie 2013, AFI Europe a inaugurat AFI Ploiești, primul și singurul mall modern dezvoltat în centrul orașului Ploiești, în urma unei investiții de peste 50 de milioane de euro. Centrul comercial are o suprafață închiriabilă (GLA) de 34.000 de metri pătrați, disponibilă pe două etaje ce cuprind peste 100 de branduri naționale și internaționale, alături de peste 7.000 de metri pătrați de divertisment.

Adiacent, dar complet integrat centrului comercial AFI Cotroceni, AFI Europe România a dezvoltat AFI Park, cel mai nou și mai modern parc de business de clasa A din București. AFI Park oferă 70.000 metri pătrați de spații de birouri, ocupate de companii multinaționale din domeniu IT&C. Clădirile de birouri AFI Park 1-5 au atins un grad de închiriere de aproape 100%.

În aprilie 2016, AFI Europe România a finalizat lucrările la clădirile de birouri AFI Park 4 și 5, pe o suprafață închiriabilă de 32.000 de metri pătrați. Printre cele mai cunoscute companii multinaționale care au sediul în complexul de birouri se numără: Microchip Technologies, Electronic Arts, Endava Romania, Cameron USA, SII Romania, ORTEC Central & Eastern Europe, FotoNation, TELUS International, Veeam Software și Dell SecureWorks.

În prezent, AFI Europe România dezvoltă în centrul orașului Brașov-proiectul AFI Brașov, care include un centru comercial cu o suprafață închiriabilă de 45.000 de metri pătrați și două clădiri de birouri cu o suprafață închiriabilă de 25.000 de metri pătrați.

Pe segmentul de birouri, AFI România are în dezvoltare AFI TECH PARK, un parc de business de clasa A cu o suprafață închiriabilă de 56.000 de metri pătrați, aflat în apropierea hotelului J.W. Marriott și a Parlamentului României. Parcul de business va include două clădiri de birouri de înălțime redusă și un turn de birouri, care vor avea spații verzi amenajate într-o grădină centrală, proiectul fiind un campus high tech care răspunde nevoilor de extindere a companiilor IT&C din România prin oferirea unui spațiu potrivit din punct de vedere al dotărilor tehnice și al posibilităților de dezvoltare.

AFI City, primul proiect rezidențial al companiei în România, este dezvoltat pe un teren de 148.000 de metri pătrați din Bucureștii Noi (sectorul 1 din București), faza întâi a proiectului constând in 190 apartamente fiind complet vândută.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: