Regenerare urbană în Amzei

Regenerare urbană în Amzei

Reading Time: 6 minute

La 20 de ani de la fondarea ARCEN, la patru de la redeschiderea La Mița Biciclista și la trei ediții de Amzei Block Party, inițiatorii celui mai mare proiect de capitalism civic din centrul Bucureștiului au anunțat Amzei District 2030 – un plan de regenerare urbană pe opt direcții strategice pentru întreaga zonă istorică delimitată de Calea Victoriei, Piața Romană, strada Mendeleev și strada George Enescu. Am vorbit cu Edmond Niculușcă, președintele ARCEN și cofondator al La Mița Biciclista, și am aflat mai multe detalii despre proiect și viziunea asupra Bucureștiului viitorului.

Ați anunțat Amzei District 2030. De ce credeți că tocmai acum este momentul cel mai bun pentru această inițiativă și de ce tocmai în această zonă?

Pentru că acum există o fereastră. Zona Amzei e în momentul în care poate merge în două direcții complet diferite și diferența dintre ele se face în următorii doi-trei ani. Zona a devenit cel mai viu loc din București. Presiunea imobiliară crește. Pietonalizarea e pe agenda primăriei. Dacă nu există o viziune coerentă înainte ca deciziile să fie luate, o să reparăm mai târziu ce putea fi construit bine de la început. Am mai văzut cum arată un cartier pe care îl transformi fără să-l înțelegi. Mă ocup de București de aproape 20 de ani. În plus, La Mița Biciclista e pe strada Biserica Amzei. Cunosc fiecare curte interioară, fiecare proprietar, fiecare problemă de infrastructură. Nu am venit din exterior cu un masterplan. Masterplanul a crescut din cunoașterea locului.

Are vreo legătură cu faptul că deja zona Amzei face parte din Cartierul Creativ și în ultimii ani de zile aici s-au promovat mai multe evenimente și inițiative creative?

Da și nu. Cartierul Creativ a fost un cadru util, a atras atenția instituțională și creativă asupra zonei, a legitimat o serie de inițiative. Dar un cartier nu devine creativ prin decizie administrativă sau printr-o simplă inițiativă privată. Devine creativ când oamenii care trăiesc și lucrează acolo au infrastructura și condițiile să producă ceva. Amzei District 2030 nu e continuarea Cartierului Creativ. E un nivel de ambiție diferit: vorbim despre mobilitate, locuire, spații verzi, patrimoniu construit, economie locală. Nu despre un festival sau un label al unui oraș.

Cui vă adresați în principal?

Locuitorilor și micilor antreprenori din zonă, în primul rând. Ei sunt cei care suportă consecințele fiecărei decizii urbanistice și sunt cel mai rar consultați. În al doilea rând, ne adresăm primăriei nu ca adversari, ci ca parteneri care vin cu o viziune construită serios, cu date, cu consultare reală. Și în al treilea rând, investitorilor privați care vor să înțeleagă în ce tip de cartier intră, pentru că un cartier cu o viziune coerentă e un activ mai valoros decât unul improvizat.

Cât timp va dura fiecare etapă din proiect și care sunt factorii principali care pot determina schimbări în plan?

Prima etapă e despre diagnostic și despre consultarea publică, e chiar etapa aflată acum în desfășurare, în 2026. A doua etapă e construirea consensului și validarea cu instituțiile, 2026-2027. A treia e implementarea proiectelor-pilot, 2027-2028. Și de la 2028 înspre 2030, scalarea. Ce poate schimba planul? În primul rând, voința politică sau absența ei. Un masterplan privat, oricât de bine construit, are nevoie de parteneri instituționali care să vrea să-l aplice.

În al doilea rând, presiunea imobiliară necontrolată: dacă în doi ani se aprobă trei proiecte mari fără niciun cadru, lucrăm un cu totul alt cartier. Și în al treilea rând, și ăsta e factorul pe care îl subestimăm mereu: comunitatea. Dacă oamenii nu se simt proprietarii acestei viziuni, nu o vor apăra când va fi nevoie.

Ce inspirație internațională aveți și de ce?

Marais-ul din Paris, dar nu ca estetică, ci ca model de echilibru între patrimoniu și viață contemporană. Prenzlauer Berg din Berlin, pentru că a arătat că un cartier poate fi regenerat fără să-și expulzeze locuitorii, dacă există voință politică. Și Eixample din Barcelona, pentru că acolo planificarea urbană a pornit de la un principiu uman: lumina, aerul, mișcarea pietonului. Nu copiez niciun model. Îmi iau principii și le adaptez la o realitate complet diferită, un București cu patrimoniu deteriorat, instituții slabe și o societate civilă care a trebuit să înlocuiască statul în prea multe locuri.

Care sunt așteptările dumneavoastră de la Amzei District 2030?

Vreau ca în 2030 cineva care trăiește pe strada Mendeleev să nu mai simtă că e prins între mașini și degradare. Vreau ca La Mița să nu mai fie o insulă, ci parte dintr-un ecosistem în care o patiserie, o librărie, un atelier de arhitectură și o grădiniță funcționează în același cartier cu logică și cu respect reciproc. Vreau ca un om de 70 de ani și unul de 25 să poată merge pe același trotuar fără să se simtă excluși unul de celălalt. Așteptarea mea concretă: cel puțin trei proiecte-pilot implementate până în 2028, finanțate mixt: privat, public și european, care să demonstreze că modelul funcționează.

Cât de dificilă este ducerea la bun sfârșit a unui astfel de proiect?

Extrem de dificil. Nu tehnic, tehnic există soluții pentru aproape orice. Dificil politic, dificil relațional, dificil emoțional. Un masterplan urban implică zeci de proprietari, câteva instituții publice cu agende diferite, o comunitate cu așteptări contradictorii și un calendar electoral care schimbă prioritățile la fiecare patru ani. Am restaurat o casă din 1908 și am învățat că cel mai greu nu e să ridici ziduri, e să menții consensul pe toată durata procesului. Același lucru e valabil la scară urbană, amplificat de zece ori.

Ce ne puteți spune despre tururile exploratorii din luna aprilie 2026?

Tururile din aprilie sunt primul instrument de consultare față în față. Nu prezentăm un plan, ascultăm un cartier. Mergem cu oamenii pe stradă, intrăm în curți pe care nu le-a văzut nimeni de zeci de ani, oprim în fața clădirilor și întrebăm: ce vedeți voi aici? Ce v-ar lipsi dacă ar dispărea? Ce ați vrea să se schimbe? Din aceste tururi vor ieși date reale, nu statistici de chestionar, ci narațiuni. Și narațiunile astea vor intra în documentul de masterplan. Vreau ca fiecare decizie din Amzei District 2030 să poată fi trasată înapoi la o conversație reală cu un om real din cartier.

Care a fost feedbackul primit până în prezent de la anunțarea planurilor?

Mixt, exact cum trebuie să fie. Entuziasmul a venit din comunitatea creativă și din micii antreprenori din zonă, care simt că cineva le vede problemele. Scepticismul a venit din partea celor care au mai văzut viziuni frumoase rămânând pe hârtie și au dreptate să fie sceptici, istoria urbană a Bucureștiului le dă motive. Iar o parte din reacții au venit și dinspre activiști care se tem că orice regenerare urbană produce gentrificare. Iau toate reacțiile în serios. Inclusiv criticile, aș spune mai ales criticile. Un proiect care nu generează controverse nu schimbă nimic.

Cum arată, din punctul dumneavoastră de vedere, Bucureștiul visurilor?

Un București în care nu trebuie să alegi între frumos și funcțional. Un oraș în care o mamă cu căruciorul poate traversa un cartier fără să urce pe trotuar la fiecare a doua mașină parcată. Un București în care clădirile din 1900 și cele din 2030 coexistă cu demnitate, nu cu jenă reciprocă. Un oraș care are curajul să-și păstreze identitatea în loc să o demoleze ca să construiască ceva care seamănă cu orice alt loc din lume. Și, mai concret: un București în care un cinematograf din 1930 poate fi plin vineri seara. Nu ca muzeu, ci ca un loc viu al prezentului.

Realistic vorbind, cum sperați să arate în câțiva ani și de ce?

Realist, mai bine în câteva puncte precise, mai complicat în rest. Nu cred în transformările totale și nici nu le promit. Cred în proiecte demonstrative care schimbă ce e posibil de imaginat. Dacă Cinema Marconi redeschide și cartierul Amzei are un plan aprobat cu finanțare reală până în 2028, ăsta e deja un alt București decât cel din 2025. Nu visez la un oraș perfect. Visez la un oraș care a ales să nu mai fie indiferent față de sine. Ăsta e primul pas și e mai greu decât pare.