BizRemote by certSIGN Analize Management

Revoluția digitală va duce la pierderea a 14 milioane de locuri de muncă în următorii 4 ani

17 mai 2023 3 min

Revoluția digitală va duce la pierderea a 14 milioane de locuri de muncă în următorii 4 ani

Reading Time: 3 minute

Avansul adoptării tehnologiei, revoluția digitală, dar și alți factori sociali vor duce în următorii ani la o schimbare semnificativă pe piața forței de muncă. Până în 2027, deși se vor crea 69 de milioane de locuri de muncă,  se vor elimina 83 de milioane de posturi, ceea ce va duce la o pierdere netă de 14 milioane de locuri de muncă, adică 2% din ocuparea actuală, conform unui raport realizat de Forumul Economic Mondial.

În acest context, sistemul educațional trebuie să ofere o educație care să îi pregătească pe studenți pentru viitor, astfel încât să devină cei mai buni specialiști în domeniu. Pentru a se asigura că elevii și studenții actuali pot face față joburilor viitorului, este important ca aceștia să fie ghidați spre dezvoltarea unor competențe noi și către adaptarea la noile cerințe ale pieței muncii.

Raportul privind viitorul locurilor de muncă arată că angajatorii apreciază tot mai mult gândirea analitică și creativă ca fiind cele mai importante abilități pentru anul acesta și pentru următorii cinci ani. Pe lângă acestea, atenția ar mai  putea fi concentrată și asupra învățării de competențe digitale, precum și dezvoltarea abilităților de comunicare și colaborare.

De ce contează educația

Importanța unei astfel de educații superioare de calitate, care să dezvolte abilități diverse și să pregătească studenții pentru schimbările care apar în piața muncii, este misiunea propusă de BISM (Bucharest International School of Management).

Instituția privată de învățământ este recunoscută de aproape 20 de ani pentru programele sale de EMBA dezvoltate în parteneriat cu universități renumite din alte țări (CEU, Maastricht University), și a lansat cu succes, începând cu anul trecut, și programe de licență menite să pregătească elevii pentru viitor, în parteneriat cu Abertay University, din Marea Britanie. Astfel, tinerii pot face studii superioare în cadrul unei facultăți britanice, obținând o diplomă din UK, acreditată internațional, fără să plece din România.

„Avem obiceiul de a-i întreba pe copii «ce vor să se facă». Este o întrebare greșită în zilele noastre, pentru că lumea se schimbă cu o viteză halucinantă. Ceea ce se întâmplă anul acesta cu Inteligența Artificială duce la o disrupție în ceea ce privește destinul oamenilor legat de muncă și profesie, mai mare decât crizele financiare, apariția internetului sau pandemia. E bine să nu te hotărăști definitiv ce o să te faci când o să fii mare, pentru că lucrurile se schimbă și, de asemenea, e posibil să fi luat decizii greșite. În loc să te gândești la o anumită profesie, este recomandat să îți dezvolți competențe și abilități, să te poți adapta schimbărilor de orice fel și să aduci valoare în orice domeniu ai lucra.”

Radu Atanasiu, Decan Asociat al Bucharest International School of Management

Ce joburi sunt în pericol

Totodată, în perspectiva viitorului, studiul World Economic Forum mai notează că cea mai rapidă creștere este dată de joburile legate de tehnologie și digitalizare, iar în acest sens comerțul digital va duce la crearea a aproximativ 2 milioane de noi roluri, precum specialiști în comerț electronic, specialiști în transformare digitală și specialiști în marketing digital și strategie.

La polul opus, rolurile de birou sau de secretariat, inclusiv casierii de bănci sau funcționarii de introducere a datelor sunt joburi care înregistrează cele mai mari scăderi, și care sunt așteptate fie să dispară, fie să fie înlocuite de noile tehnologii (AI). Într-o lume în continuă schimbare deci, este esențial să ai o educație care să te pregătească pentru meseriile viitorului și să te facă valoros pe piața muncii.

Programele de licență oferite de BISM se adresează oricărui absolvent de liceu care dorește ca, mai mult decât obținerea unei diplome, să se dezvolte pe plan profesional și personal. Indiferent de schimbările care apar pe parcurs, studenții dobândesc aici cunoștințe solide din diverse arii de activitate: project management, digital marketing, sustenabilitate, business management, events management, dar și abilități importante precum gândire critică, rezolvarea problemelor, lucrul în echipă, vorbit în public sau prezentarea ideilor.

Foto 96107037 © Peshkova | Dreamstime.com

Articole pe aceeași temă: