Analize Brand Focus Lifestyle

Riscul de burnout când muncești de acasă: Care sunt semnele și cum poți acționa din timp

1 oct. 2020 3 min

Riscul de burnout când muncești de acasă: Care sunt semnele și cum poți acționa din timp

Reading Time: 3 minute

Ce poate fi mai plăcut și mai comod decât să muncești de acasă? După cum am descoperit mulți dintre noi, însă, în această pandemie, realitatea este ceva mai dură decât imaginea idilică a biroului de acasă. Apar probleme legate de lipsa concentrării, pierderea focusului cu atâtea tentații în jur (da, la tine mă uit, frigiderule!) și nevoia de autodisciplină.

Astfel, stresul de la birou se transferă și se transformă acasă. Mai ales dacă se adaugă și celelalte „daruri” ale pandemiei: nesiguranța locului de muncă, lipsa de certitudine privind viitorul, frică, presiune, nevoia de a-ți demonstra valoarea și utilitatea la locul de muncă, nevoia de a te reinventa din punct de vedere profesional. Ne căutăm locul, scopul și ritmul în noua realitate.

Simțim tot mai mult că ne aflăm într-un punct de inflexiune, în care reevaluăm nu doar felul în care muncim, ci și viața noastră. Privim casa cu alți ochi, după ce am stat mai mult acasă decât la birou și în vacanțe mai mult sau mai puțin exotice. Analizăm relațiile noastre din noi perspective.

Ce înseamnă toate acestea? Oboseală psihică, dificultăți de concentrare, pierderea echilibrului psihic, anxietăți. Stresul a crescut și există un risc sporit de burnout… de acasă.

Burnout: semnele de avertisment

Termenul de „burnout” a apărut în anii 1970 pentru a descrie consecințele stresului sever și prelungit, caracterizat prin epuizare, lipsă de motivație și de interes pentru sarcinile de serviciu și productivitate redusă.

În timp, înțelegerea fenomenului a evoluat, astfel că termenul de „burnout” este folosit din ce în ce mai des pentru a face referire la anumite simptome care apar în urma unei perioade de stres cronic în activitatea profesională a unei persoane, indiferent de domeniu.

Care sunt cele mai frecvente semne?

  • Stare de oboseală permanentă, lipsă de concentrare, memorare
  • Dureri de cap constante
  • Dureri musculare
  • Lipsă de somn, odihna insuficientă
  • Imunitate scăzută

Apar și manifestări la nivel emoțional, ce nu trebuie neglijate:

  • Lipsa de siguranță de sine și eșec
  • Senzația de neputință, de învins, ineficiență
  • Senzația de singurătate, de izolare
  • Lipsa de motivare, insatisfacție, lipsa de împlinire, negativism

Consecințele se văd în comportament:

  • neasumarea responsabilităților
  • izolare
  • ineficiență
  • neînțelegerea cerințelor job-ului
  • apel la compensații (alimentare, alcool, droguri)

Turnout înainte de burnout

Cu cât acționăm mai repede, cu atât avem mai multe șanse să evităm un burnout. Așa a apărut conceptul de turnout (venit de la turnaround, adică redresare), care ne ajută să ieșim din starea de stres adusă de „noua normalitate” adusă de COVID-19.

Primii pași presupun acțiuni din partea persoanei afectate:

  • gestionarea mai bună a programului de lucru
  • mai multă odihnă
  • mai mult timp investit în alte domenii ale vieții în afară de cel profesional
  • evaluarea abilităților, intereselor și planurilor de viitor

După cum se vede, un pas important este conștientizarea faptului că munca de acasă nu înseamnă să fii disponibil pentru diverse sarcini de serviciu în orice zi și la orice oră. Fără un program clar (și finit), apar erorile, volatilitatea emoțională și frustrările nejustificate, fiindcă nu te obligă nimeni să fii mereu disponibil.

Unele companii au intervenit pentru a limita timpul alocat muncii de angajații care lucrează remote tocmai pentru a preveni nu doar burnout-ul, ci și eventuale probleme în echipe din cauza acestei suprasolicitări nedorite. Dar principalul efort pentru reducerea anxietății legate de situația actuală incertă trebuie să-l facă fiecare dintre noi. Din timp, înainte să ajungem la burnout.

Este și motivul pentru care Secom a dezvoltat conceptul de Turnout înainte de burnout susținut de Neuro Optimizer®, lansând o campanie de educare și informare, prin care ajută oamenii să identifice starea de burnout cât și soluții de a evita burnout-ul prin tehnici și strategii de a depăși această stare de epuizare psihică. În cadrul seriei theTurnout, psihologi și persoane publice vorbesc deschis despre această problemă, pentru a stimula lansarea unui dialog sincer și util legat de burnout.

Marta Ușurelu, owner Biz, a vorbit în cadrul seriei theTurnout despre perioada sa de izolare, despre stres si anxietate, despre manifestarea burnout-ului în domeniu său și despre metodele și tehnicile potrivite pentru a-l evita, despre cum putem trece la starea de turnout:

Foto: © PuhhhaDreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: