„De-a lungul timpului, Timișoreana a rămas aproape de fotbalul românesc pentru că a înțeles întotdeauna valoarea acestui fenomen care a unit românii de orice vârstă, din orice colț al țării. Astăzi ducem mai departe implicarea noastră în fotbalul românesc și sărbătorim continuarea parteneriatului pentru Cupa României de Fotbal până în 2022”, a declarat Dragoș Constantinescu, Președinte, Ursus Breweries.
Campania „Pentru fotbal adevărat” se desfășoară până în luna iunie și include activări dedicate consumatorilor, dar și lansarea unei ediții speciale de ambalaje cu cele mai frecvente 120 de nume din România,dar și o promoție cu premii pentru fanii fotbalului adevărat. Ambasadori ai campaniei sunt legendele fotbalului românesc Cristian Chivu, Adrian Ilie și Bogdan Lobonț.
„Viziunea pe care o împărtășim, în cadrul căreia suporterii reprezintă realmente eroi ai fotbalului, ne îndreptățește să credem că toate campaniile pe care le elaborăm și implementăm împreună vor fi de succes și dedicate fotbalului, mai cu seamă celor care trăiesc pentru bucuria jocului”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF.
Timișoreana a susținut fotbalul românesc în ultimii ani printr-o serie de campanii memorabile pentru suporterii acestui sport: „Meciul de Legendă” (2010, 2014 și 2015), „Drumul Mingii” (2011), dar și prima finală de Cupa României jucată pe Arena Națională (2012).
„Ne-am alăturat acestui proiect pentru că împărtășim aceleași valori. Avem datoria să susținem proiectele adevărate, să transmitem mai departe esența fotbalului: pasiune, spirit de sacrificiu. Am un motto care îmi place: nu moștenim de la strămoși, ci împrumutăm de la urmași”, a spus Cristian Chivu.
Timișoreana face parte din portofoliul Ursus Breweries, cel mai mare producător de bere din România, alături de mărcile Ursus, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Asahi Super Dry, Pilsner Urquell, Grolsch, St. Stefanus, Meantime, Azuga Nepasteurizată, Stejar și marca de cidru Kingswood.
În primul trimestri din 2024, venitul net bancar al Grupului BRD a atins o creștere de 5,3% față de aceeași…
Sustenabilitate [substantiv feminin, (numai) singular] – capacitatea de a exista constant. Nu este definiția noastră, ci primul rezultat al unei…
Tuborg România anunță o schimbare strategică în managementul organizației, prin aducerea lui Yoav Bar la conducerea companiei, în funcția de…
Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru din 2024 o creștere de 50% pe segmentul planuri de investiții, pensii private…
Proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian prinde tot mai mult contur existențial. După 8…
Noile smartphone-uri HUAWEI Pura 70 Ultra, HUAWEI Pura 70 Pro și HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România.…