Analize Companii Digital MarComm Tech Topuri & Studii

Top Social Brands 2021: Brandurile campioane în social media din România

10 iun. 2021 2 min

Top Social Brands 2021: Brandurile campioane în social media din România

Reading Time: 2 minute

Ediția a 13-a a clasamentului celor mai active branduri în social media din România aduce în prim-plan 50 de branduri care fac performanță în digital.

Top Social Brands 2021 este o analiză unică a peisajului social media din România, care scoate în evidență noile tendințe în domeniu, inovațiile realizate de brandurile cele mai active pe rețelele sociale, canalele cu cel mai mare impact și campaniile cele mai eficiente din online-ul românesc.

Rețelele sociale au devenit esențiale în viața multora dintre noi și reprezintă un instrument de business extrem de valoros pentru brandurile care știu cum să folosească la maxim avantajele oferite de acestea. Iar cele mai bune 50 de branduri în social media din România fac exact acest lucru, prin creativitate, inovație, tehnologie și strategie. Ele sunt cu adevărat Top Social Brands.

Top 10 Social Brands în România în 2021

Întreaga conferință, alături de lansarea topului poate fi urmărită aici:

Întregul clasament, care cuprinde 50 de branduri, este disponibil în revista numărul 354 al revistei Biz, care apare pe piață pe 15 iulie.

Metodologie

Top Social Brands 2021 este rezultatul unei analize complexe a activităților desfășurate de brandurile active în social media, în intervalul 1 aprilie 2020 – 1 aprilie 2021.

În analizarea performanței brandurilor au fost luate în calcul:

  • Principalele modalități de prezență a brandurilor în social media: blog de companie / blog de brand; pagini de Facebook; cont de companie pe LinkedIn; cont YouTube; cont Instagram
  • Activitățile de promovare în social media: campanii pe bloguri; campanii cu videobloggeri; campanii cu instagammeri; campanii cu vedete pe blog / vlog, Instagram, Facebook; proiecte speciale online driven; campanii de endorsement
  • Inovația: prezență și / sau activități de marketing / proiecte speciale pe canale de social media care nu sunt mainstream (Snapchat, Tiktok, Reditt, Shazam, Spotify, Waze, Wetransfer, Foursquare, Flipboard, Social Media Chatbot)
  • Alte activități și inițiative relevante: inițiator / sponsor la evenimente dedicate industriei de digital; customer care dedicat în social media; proiecte speciale de tipul real time marketing; premii obținute pentru campanii cu componentă principală de digital.

Înscrierile pentru includerea în Top Social Brands au fost deschise timp de două luni pentru companiile și agențiile care au dorit să participe la acest studiu. Brandurile din clasamentul de anul trecut au fost incluse în mod automat în analiza din 2021. Nu au fost incluse în analiză branduri de media sau activități de autopromovare desfășurate de agențiile de comunicare.

Top Social Brands 2021 a rezultat în urma ponderarii rezultatelor înregistrate de branduri în două clasamente preliminare: topul ZeList (apariții și viewership*) – 30% și topul Biz pe baza chestionarelor completate de companii și a cercetării proprii asupra social media din România – 70%.

* Viewership-ul măsoară numărul de vizitatori potențiali care parcurg un anumit mesaj, estimat pe baza unui algoritm de calcul dezvoltat de ZeList.

Vă puteți abona la Revista Biz, atât la varianta print, cât și varianta PDF, aici: www.revistabiz.ro/abonament-revista

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: